O Domnie Însângerată (completă)

Doliu sufocant

După ce Hussa-Daraki dispăruse brațele îmi cedaseră și plonjasem direct în zăpadă. Vag îmi aduceam aminte de niște brațe care mă ridicaseră. Apoi, urmase senzația de legănare și pașii altcuiva care mă căra. Nu puteam să-mi mai deschid ochii. Eram peste măsură de sfârșită. Până și aerul să-l trag în plămâni era o durere. Mă pișcau căile nazale.

--Ce s-a întâmplat? E ea? Ea?

--Era Obusus.

--L-a înghețat?! Gheață? Nu suflase foc? De unde gheață?

--Cine e?

--E ca în profeție. E ea.

--Nu.

--Ba da.

Voiam să-mi ridic mâinile la urechi. Erau foarte multe voci. Fiecare se plia una peste cealaltă, fiecare își introducea surprinderea și uimirea în rumoarea care se iscase. Se vorbea, iar zgomotul vocilor era aidoma valurilor izbite în stânci.

--Shhh. Ești bine. Sunt aici.

Era Prințul. Mă ridicase mai sus în brațe. Firicelele de păr mi se ridicaseră pe piele. Ce era el?

Dar nu puteam să dau frâu grijilor acum. Mă lăsasem să alunec înapoi în întuneric.

Mă trezisem pentru că nu mai aveam aer. Eram împinsă în plăpumile care mă înconjurau. Carne străină se apăsa în mine. Deschis ochii. Dau nas în nas cu o față familiară.

Încerc să-i apuc încheieturile. Să-i trag mâinile de pe gâtul meu. Nu apuc să mă zbat îndeajuns când greutatea ei este îndepărtată de pe mine.

Mă ridicasem în fund. Tușeam puternic. Trăgeam aer în piept nesătulă. Aveam pumnul la gură încă când mi-am ridicat privirea înspre picioarele patului.

Îi ochisem degetele care acum îi erau închise în pumni. Aceleași care fuseseră în jurul gâtului meu cu câteva clipe înainte.

Luasem cana de apă pe care mi-o întinse De Șaha.

--Mulțumesc.

Îi spusesem luptătoarei, dar nu-mi luase pentru un moment ochii de pe preoteasă. Avea un noroc nebun de nu era în bucăți înghețată la picioarele mele.

--Poți să-mi explici ce a fost asta?

Rupsem liniștea mormântală. Preoteasa își trase pumnii la piept. Avea obrajii înroșiți. Ochii îi scăpărau.

--Mi-ai ucis zeul! Sunt o preoteasă! Viața mea era dedicată Marelui Zeu.

--E vina ta că ți-ai ales un asemenea zeu.

Replica tăioasă venise de la De Șaha. Arcuisem o sprânceană. Ea nu-mi acordă o privire. Se uita insistent spre locul pe care îl ocupa preoteasa. Părea că mai avea puțin până își pierdea controlul.

--E adevărat. Ce fel de doi bani slujeai?

--Îl slujeam!! Ce fel de slujitoare sunt dacă stăpânul meu moare cu mine de față?!

--Nu intră în fișa postului să ai grijă de zeul tău, să nu moară. El trebuie să aibă grijă de tine. Nu tu de el.

--Cum ar fi dacă Valeriana ar muri în fața ta? Hmm?

--Dar nu a murit în fața mea și nu va muri în fața mea. Aici e altă treabă.

De Șaha îi aruncase faptul în față. O spusese nu ca pe o promisiune, ci ca ceva înscris în stele.

--E exact același lucru.

--Cum să fie același lucru?

Era pentru prima dată de când intervenisem în conversația lor de când o porniseră. O provocasem. Preoteasa se uitase înspre mine. Avea ochii mijiți. Oare știa ceva? Știa ce devenisem? Va spune ceva?