Nobili la drumul mare

1.1K 118 3
                                    

--Ce o poate aduce pe vestita războinică de Șaha în apropierea noastră? Să fie investirea mea de către Obusus o problematică atât de urgentă și care prezintă atât de mare interes?

Preoteasa îmi aruncă o privire din colțul ochiului când vorbi. Eu îmi vedeam de treabă. Aceea era uitatul în gol prin crăpăturile căruței.

Nicole se prinse mai bine de marginea băncii, să mai amelioreze din zdruncinăturile provocate de caravana în mers. Drumurile nu erau chiar atât de linii char și atunci când eram pe Drumul regelui.

--Un nou bahir trebuie întâmpinat la curte, nu?

Zâmbi forțat. Mai avea puțin și-și mușca limba. Îi erau rău de la drum. Era mai verde în obraji decât o mlaștină într-o zi cu soare.

--Nu putem face vreun popas?

Întreb, sărind peste partea în care mă prefac că mă trezesc din același somn pe care m-am prefăcut că l-am avut. Preoteasa își plimbă limba peste colții umezi. Avea gura întredeschisă, era cam greu să nu observ asta. Încă nu era obișnuită cu noul corp. Se vedea și din felul în care se împleticea în propria coadă, noaptea când merge să se ușureze în boschet.

--Acum? Când suntem atât de aproape de castel că se vede în zare?

Înghițisem în sec. Trebuia să-mi reamintesc să respir.

--Oricum, ne vor opri la intrare. Nu te vor lăsa să treci de porți fără o inspecție.

Își duse un deget la buze. Murea de nerăbdare să-și pipăie colții.

--Nu și când o vor vedea pe ea.

Arătă cu bărbia înspre cea care ocupa locul din dreapta mea.

--Nu ai întrebat-o de ce vine cu noi?

Spun, punând mai multă forță în ,,cu noi" decât ar fi fost necesar pentru cineva care nu avea de unde să o cunoască pe Nicole și se presupunea că era la prima dată când avea o discuție cu ea.

--Ea tocmai asta se pregătea să-mi explice înainte să întrerupi.

Trecuseră două zile bune de când Nicole de Șaha se adunase caravanei. Nu era singura. Alți credincioși se adunaseră, iar dintr-o caravană care pornise la drum, ajunsesem trei caravane. Nu îmi vorbise. Nici nu aveam când. Eram ținută departe și sub supraveghere constantă, în timp ce ea se bucur de plimbări cine știe pe unde și cine știe ce fel de conversații cu preotesele.

--Darakiul are dreptate. Va trebui să facem un popas. Prințul va vrea să aibă o întrevedere privată, înainte să pui piciorul în castel. Parcă am mai avut conversația asta, nu?

Se ținu cu o mână peste gură.

--O să vomite peste mine!

Cu cât eram mai isterică, cu atât o panicam mai mult pe Salvia, ceea ce îmi convenea, sincer, așa cum nu era misiunea mea să am grijă sau menajamente față de ea.

Coada preotesei mă plesni peste palma stângă. Lovitura mă luase pe nepregătite. Îmi decojise câteva straturi.

--Oah, nu am vrut!

Strigă, înroșindu-se până în urechi. Îmi trage palma sub ochii ei pentru a inspecta rana de una singură. Stăteam într-o poziție foarte incomodă.

--Opriți!

Bătu de Șaha în tavanul căruței. Biciuiri pe spatele cailor și zgomote de ,,hi! ho!" însoțite de nechezatul furtunos a unor cai care, dacă ar fi putut vorbi, cu siguranță ar fi avut niște obiecții asupra felului în care erau tratați.

Iar că tot eram la subiectul ,,tratamente", oi fi călătorit eu ani lumină până în fața tronului lui Obusus și oi fi primit mai multe lovituri la cap decât ar fi cuviincios să admit, dar nu-mi pierdusem judecata și nici nu mă născusem ieri.

Nu era o întâmplare că Nicole ,,m-a găsit" în cârciumă. Faptul că nu încercase să facă vreun contact direct cu mine până acum ridica și mai mult suspiciuni care îmi confirmau că era într-o misiune. O războinică în misiune este trup și suflet, nu există jumătăți de măsură, iar cum devenise o parte din cercul intern al Prințului, nu era prea greu de pus cap la cap în numele cui se afla aici.

Însă, întâlnirea în pădure era cu totul și cu totul altceva, pentru că asta era o directă inițiativă din partea Prințului, de a avea o conversație cu preoteasa într-un loc cu cât mai puțini martori, chiar înainte de a pune pas în palat, atât de aproape de zidurile exterioare încât orice am fi vorbit acolo s-ar împrăștia ca pâinea caldă. Bandiți la drumul mare, cerșetori, leproși, exilați, vrăjitoare. Spuma spumelor viețuia în pădure.

Trebuia să-i dau credit preotesei. Înainte să coborâm îmi legase încheieturile cu funie și capătul și-l prinse de mijloc.

--Parcă o aveai sub control.

Nicole ridicase o sprânceană. Salvia bolborosi ceva despre ,,cutră".

Eram încolonați, de Șaha era în capul coloanei noastre. Era impresionant, aproape, cât de bine reușea să se țină pe picioare fără să se clatine de la răul de drum.

--De unde ai știut că vom opri aici? De unde știi că Prințul va fi aici?

Apoi, trăgând și mai tare de funie, de îmi luă aerul din piept:

--Sunteți în cârdășie? Ați pus ceva la cale? Vă cunoașteți de dinainte? De unde ai știut să-mi spui să oprim caleașca fix aici? De aia tot ai întrebat de ea?

Ultima întrebare era clar adresată-strigată către spatele întors al Nicolei.

--Woo, cred că ar trebui să o lași mai ușor.

--Tu să taci!

Și lovi cu piciorul în pământ. Era puțin spus că sprâncenele îmi ajunseseră de mirare până la coroana copacilor pe care începusem să-i ocolim. Pădurea era mai întunecată decât aș fi prevăzut, iar grupul nostru era mult prea gălăgios ca să pretindem finețe și subtilitate. După noi, un marș întreg de gardieni și slujitoare de-a lui Obusus își încurcau picioarele prin scaieți și crengi căzute la pământ.

--Nu sunt implicată în nicio coaliție sau înjunghiere pe la spate.

Îmi lăsasem tonul vocii să cadă. Îmi flexionam vocalele moi și strecurasem un zâmbet la final:

--Uite-te în ce stare mă aflu. Doar tu ai spus-o, sunt vai de capul meu. Abia pot duce mâncare în gură și să o mestec fără să o vomit.

Cineva trebuia să ia vocea de adult în toată situația asta, iar cum deșteptul cedează și bla, bla.

Nu spuse nimic, dar măcar nu strânse mai tare frânghia. Era și asta ceva.

--Oh, nu.

Îmi scăpă înainte să pot să mă pot opri. Preoteasa se întoarse spre mine, dar nu dură mult tocmai pentru că îmi urmări privirea și descoperi sursa uimirii mele.

--Oh, da.

Răspunse nimeni altul decât șarmantul Feris cu ghearele la iveală, coada în jurul tecii și pe poziție de a se arunca într-o luptă la cel mai mic impuls. Îi simțeam apetitul pentru sânge nu numai în aer, dar în umerii încordați, ce mai aveau puțin și deveneau una cu copacul de care se sprijineau.

Nicole continuă să înainteze fără a se opri în fața bahirului. Nu arătase nici un gest orișicare de surpriză. Ceea ce mă mai liniști. Însemna că lucrurile mergeau după plan. Problema era că nu știam ce conținea acel plan mai exact și unde mă plasam în el.

--Vă rog, după dumneavoastră, Prințul vă așteaptă în luminiș.

Făcu o reverență înaintea mea. Nu-i aruncă vreun minut de atenție preotesei, spre fericirea ei. Își ținea bine postura, dar îi simțeam tremurul prin frânghie.

--Vă rog, deschide-ți-ne calea.

Zise, iar Feris zâmbi cu colți.

O Domnie Însângerată (completă)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum