35. Nașterea uneia

2.4K 200 7
                                    

Intraserăm într-o arenă închisă. Nisip împrăștiat pe jos, un oval încercuit de ziduri de piatră groasă, sculptate sub forma de scaune etajate.

Intrasem pe o poartă ce se închise imediat în spatele nostru, în fața noastră, la tribună stăteau cei mai mari dintre cei mari, audiența era peste măsură plina de bahiri.
Niciun copil bahir nu participă la întrecerile aste. În mare parte pentru că bahirii nu au copii. Cel puțin, nu din aceiași specie.

Însă spectacolul ăsta era făcut pentru ei. Competiția era drogul lor.

Pentru oameni era o opurtunitate de a-şi arăta sinceritatea dăruirii lor fața de casa regală și de Vinegra.

La fel cum caii de curse își arată ,,dăruirea" la hipodrom.

Îmi trăsesem respirația încercând să-mi opresc sângele să curgă din rana deschisă.

In timpul labirintului a trebui sa ne oprim ca Radek să-mi poată confecționa un bandaj. Ceea ce ne-a încetinit.

De cum intrasem în arenă îmi căutasem părinții din priviri. Erau acolo.
Mama şi tata stăteau la tribuna principală, la patru scaune distanță în dreapta prințului bahir.

Fața mamei era albă, trecută cu broboane de sudoare, buzele ei erau închise într-o linie subțire.

Chipul ei îmi rămăsese în minte când gongul răsunase. A patra probă începuse.

Ne-am bătut în a patra probă.
Ne-am bătut cu pumnii goi, cu coate cu degete.
A fost pentru prima dată când am simțit gelatina ochiului alunecându-mi printre degete.

Se scurse atât de repede din găoacea craniului încât nu avusesem timp nici cât să realizez ce se întâmplase cu adevărat. L-am lăsat pe băiat să strige de durere in mijlocul arenei, deja îndreptându-mă spre următorul oponent.

Era prea uşor.
Mult prea uşor să lovesc, să rup să rănesc.

Mult mai tărziu voi afla că nu toți copiii cresc cu antrenamente între mese.
Lupte dimineața odata cu răsăritul soarelui, lecții de scriere la amiază, strategie după masă, iar seara de repetat legile regatului cap coadă.

Rămăsesem doi. Restul erau la pămănt.

--Suntem frați de sânge, nu ne putem lupta între noi, in noi bate acelaşi sânge!

Eu si Radek strigasem în acelaşi timp.

E o clauză a jocurilor care le permite gemenilor să se comporte ca unul în jocuri. Ne ținusem mâinile ridictae deasupra capetelor. Degetele ne erau împleticite.

Privirea mi se dusese în direcția mamei si tatei. Vorbeau apăsat unul cu altul fără să ne privească.

--Am facut oare ceva rău? Am câştigat.

Îi soptisem lui Radek continuând să zâmbesc spre mulțime.

--Am câştigat.

Radek dăduse din mână şi salutase cu voioşie.
Nu se auzeau aplauze și nici voci. Bahirii nu fac zgomot.
Liniştea e modul lor de-aș arăta respectul.

--Păşiti înainte, învigători întru' numele coroanei și a regatului Vinegra.

Trebuise să ne apropiem de prințul bahir pentru a ne medalia.
Era acoperit cu totul într-o mantie neagră, iar fața îi era împodobită cu o mască neagră.
Părul alb îi era legat peste umăr curgându-i peste piept asemenea unui şarpe adormit.

Însă toată ființa îmi era concentrată spre tribuna mamei. Ce i se întâmplase ei?

Aveam doar şase ani atunci. Viața fără ea era inadmisibilă.
Totul trecuse ca prin ceață în fața ochilor mei.

Mama. Doamna mama. Doamna mama.

Nu mă puteam concentra la ce se întâmpla. Îmi era greu sa-mi țin ochii deschisi.
O linişte rece se împrăştiase în jurul arenei.

Amorțeala mă desprinse când cineva mă smucisem

Brațe străine ne-au urcat în caleaşcă și ne-au dus acasă în goană.

Memoria de aici, îmi era difuză, țineam minte cum alergam scările spre camera părințiilor. Să le arăt că am câştigat.

Să ştie şi ei că nu trebuia să mă închidă acum la ora de întuneric pentru că câștigasem.

Țipătul mamei mă făcuse să -mi opresc brus, sprintul pe scări.
Mâinile îmi tremuraseră pe balustradă. Servitorii fugeau dintr-o parte a casei.

Aleargau cu proasopae și strigau unul la altul, dar nimic nu putea să astupe zbiereturile mamei.

Mă strecurasem printre picioare şi mâini. Intrasem în cameră şi ce văzusem era sânge. Mult sânge.

--Mama!

Strigasem de la tocul uşii deși ar fi trebuit sa știu mai bine.
Una dintre servitoare mă văzuse, probabil era Pruna și voise să mă dea afară, dar mama o oprise.

-Nu, las-o să..auuuu..intre....haide Elena....ahhh.

Făcusem paşi mărunți. Patul era răvaşit. Plapuma era pe jos atârnată, iar cearşafurile erau ridicate ca stânci în mare, inconjurând-o pe mama, insula în oceanul de sânge.

Un vindecător ținea un cuțit în mănă. Îl dăduse la una dintre servitoare, neluându-și ochii de pe burta dezvelită a mamei.

Îi despicase burta. Carnea se rupse , se dezbinase. Lichide curgeau pe afară.

Fruntea mamei era tamponată constant. Fața îi era atât de palidă încăt se apropia de gri.

Voiam să vomit când o minge rotundă fusese trasă din burta mamei. De minge erau legate franjuri, iar chestia țipă. Un țipăt groaznic.

Vomitasem peste încălțările mele în următoarea secundă. Mama râdea văzându-mă.

O altă servitoare îi impinse la buze o fiolă. Cu lapte? Ceva alb, oricum

--Doamnă, luati vă rog macul.

Mama continuă să râdă, sughițând tipete de durere.

Cineva mă șterse peste bărbie.
O femeie era în fața mea în genunchi curațând mizeria pe care o făcusem.

Îmi prinsesem stomacul cu două brațe. Mama tresăltase când doctorul îi deschise mai larg burta.
Îmi acoperisem ochii cu palmele.

--Uită-te! Elena! Nu--ți închide ochii! Uite-te ce ești! Uite-te ce mi-a făcut! Uita-te! Privește ce ești!

M-am forțat să-mi îndepărtez degetele.

Nu îndrăznisem să închid ochii. Mama a spus nu.
Atunci nu rămâne.

--Plângi? Eu nu plâng. Eu sunt aici! Nu tu.

Mama refuzase în continuare macul. Voma îmi umpluse gura din nou. O înghițisem. Tremuram din încheieturi.

Ghemotocul slinos, acoperit în lichide zbiera. Neajutorat. Scârbos de vulnerabil.

Mingea aia de carne nu ar putea trece prin mlastină, sau să se cațere în copaci, să asculte pe tata şi mama.

Cineva mă bătuse pe spate. Scuipasem afară voma ce mi se blocase pe gât.

Mă ştersem cu cârpa ce mi se dăduse
Înghițisem în sec si privisem în continuoare la trupul scufundat în febră al mamei, la fervoarea luptei ei.
Eu o ascultam pe mama și continuam să privesc.

O Domnie Însângerată (completă)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum