O Domnie Însângerată (completă)

34. Ce-mi place mie

Aveam şase ani când am putut lua parte pentru prima dată în Cvarter.

Era o zi plăcută după standardele climatologice ale Galadiei.
Oraşul era într-o fervoare continuă odată cu începerea festivalului ,,Sincerității", dat în cinstea domniei regelui şi în acelaşi timp a regatului, a Vinegrei.

--Tata a zis că dacă câştigăm ne ia cu el în oraş. O sa ne arate bahirii. Ăia nobili.

Radek sărea de pe un picior pe altul lângă mine.
Iarba era umedă, pantalonii noştrii se camunflau perfect în iarba întunecată.
Mi-am întins brațele şi mi-am verificat codițele să fie bine strânse.

--Îți aminteşti tot ce trebuie să facem, nu?

Zâmbetul lui Radek era orbitor, fratele meu geamăn dăduse din cap, afirmativ.
Era și el îmbrăcat în verde, iar pentru că eram întâii născuți ai familiei purtam sigla casei cusută la piept.
Lângă noi alți copii se aliniară în șirul adunat la marginea pădurii.
Copiii ce avea și zece ani, copii care arătau masivi şi de neclintit, copii vedetă, copii de legendă, toți adunați în una dintre cele mai celebre curse.
Aveau zece ani, iar noi doar şase.

--O să reuşim.

Repet a nu ştiu câta oară. Concursul avuse loc pe terenurile din afara oraşului, Galadia.

Aşa se făcea că o parte din maraton se va desfăşurase pe terenul familiei noastre.
Iî zâmbisem lui Radek din colțul ochiului. Așteptam amândoi fluierul de start.

Am avut grijă să ascundem câteva avantaje pe drum. Eram într-o linie, iar în fața noastră pădurea se deschidea în crengi noduroase, cârlionțate şi buşteni bătrâni cu cioturi ascuțite.

--Fă cu mâna!

Mă împinse dintr-o parte.
Radek deja zâmbea spre linia spectatorilor fluturându-şi mâna.

Mama îşi duse ambele brațe în jurul burții umflate.
Ne privea şi era de ajuns să-mi facă părul pe spinare să mi se ridice drept.
Tata stătea în spatele mamei, înclinat înspre ea, asemenea unui protector.

Față de ceilalți spectatori mulțumiți să stea în picioare şi probabil prea săraci ca să-şi permită altceva, părinții noştrii erau aşezati într-o caleaşcă ce fura priviri prin somptuența ei.

--Doamnelor şi domnilor, astăzi, curajoşi băieți şi fete se vor aventura în celebrul joc dat în onoarea regelui. Cvarterul nu e cunoscut numai prin complexitatea jocului ci şi prin dibăcia si măiestria de care competitorii trebuie să dea seamă pentru a-l termina. Jocul datează de la începuturi, fiind creat de însuşi regele întâi al Vinegrei!

Aplauze și urale veniseră din partea publicului. Zgomotul era un indiciu evident pentru câți bahiri se aflau ca spectatori. Bahirii nu aplaudă, iar judecând după numărul vizibil se pare că, precum e obiceiul, şi de data asta galeria bahirilor va aştepta la final. Nu avea să urmărească întreaga întrecere cu atâți oameni adunați la un loc. Aproape niciun bahir nu se putea zări în mulțimea ce se adunase la începutul traseului.

Îi făcusem semn lui Radek.
El dăduae din cap urmărindu-mi privirea. Se îndepărtase de mine, intrând între alți copiii în grup.
Astfel puteam prinde între noi concurenți, să-i mânăm ca pe oi spre capcanele pregătite.

--Pe locuri, fiți gata, start!

Clopotul sună prima bătaie, iar eu eram deja in mişcare.
Sar peste piedicile ce mi se pun şi mă cațăr pe copaci.
Exersasem cățărarea atât de mult încât o puteam face cu ochii închiși.
Câțiva copii încercară şi ei să se urce, dar numai unii reuşiră, o mănă doar. Bun.
Perfect.

Eu mă ocupam de jumătatea asta în timp ce Radek avea grijă de cealaltă parte. Scopul era diminuarea concurenței.
O fetiță sărise peste umărul meu.
Îşi pierduse echilibrul şi aproape că alunecase de pe creangă. Avea ochii mari, violeți. Mă imploraseră.

--O să cad! Tine-mă!

Țipase în urechea mea. Dăduse din mâini. Respirase greu.

,,Nu te lăsa distrasă".

Înghițisem salivă și acidul ce-mi năclăise gura. Sărisem mai departe.

In spatele meu îi auzeam țipătul şi apoi liniştea de după cădere lasă un ecou în pădure. Îmi grăbisem pasul.

Dedesubtul meu vedeam trei copii ce fugeau unul după altul. Erau cu mult înstrăinați de pe poteca marcată.
O echipă. O echipă grupată, ca să evite conflicte. Nu avuseră chiar atât de mult noroc.

Mi-am scot praştia legată la gleznă. Săculețul cu pietricele mi-a fost adânc îngropat în chiloței. Toate antrenamentele imi reveniseră în minte. Îl lovisem pe fiecare în cap. Din mers reuşisem să-i țintesc.

Era deja un reflex pentru mine. Ținteam la fel de bine precum mergeam.
Nu îmi eliminasem întreaga concurență pe care o descoerisem.
Îi țintisem doar pe cei mari.

De cum se terminase pădurea alunecasrm pe un tobogan natural de mocirlă, aterizând într-o mlaştină cleioasă.

Radek nu era niciunde în apropierea mea.
Înseamna că totul mergea precum plănuisem.
Observasem prea târziu mişcarea de dedesubtul păturii de mâzgă şi m-am trezit cu capul în apă, trasă în jos.
Mâini îmi apasară creștetul sub apă. Încercasem să nu mă zbat, dar nu-mi puteam controla reflexele chiar atât de bine pe atunci.
Încercasem să lovesc cu praştia, dar în zadar. Ratasem și lovisem apa în jurul meu fără vreun rezultat mulțumitor. Apa și noroiul îmi intrase în nări , ochii mă usturară, iar gura mi se umpluse de mlaştină.

Nu era bine.
Nu era bine.
Tata o să mă pedepsească.
N-am de ales.
Era tot ceea ce puteam gândi atunci.
Prin lovituri şi pleoscăituri de apă reuşisem să mă lovesc cu pumnul în gură.

Mi-am înfins dinții în carne până la sânge. De cum apa se înroşise strânsoarea începuse să slabească.
Puțin. Deajuns cât să ies la suprafața departe de locul unde fata stătea uimită ptivind în jur. Probabil întrebându-se de unde venea tot sângelem

Trebuie să ies din apă. Fata mă privise uimită. Trebuie să ies din apă.
Fata nu ştia de peştii de oase, se păre. Aflase în curând. De peștii ce ciugulesc carnea de pe os.

Reuşisem să mă agăț de un bolovan. La timp chiar când clănțănitul bolnav al peştilor se făcuse auzit.
Au roso până la oase. Fata îşi făcuse drum în apa mâloasă, încercând, în zadar, să se cațere pe bolovan.

Deşi lupta în apă nu durase mult, mulți copii mi-o luaseră înainte.
Aveam brațul rănit, dar tot reuşisem să îmi recâştig avantajul.

A treia parte avuse loc pe pământul Duvnir. Mai bine zis în labirintul Duvnir. Mama îşi moştenise iubirea pentru grădinărit de la strămoșii ei.

Duvnirii iși creaseră un renume prin cultivarea plantelor. Anumitor plante.

Înafară de mine şi Radek, doar trei copii îşi mai găsiră drumul afară din labirint.

Le auzisem țipetele când intraseră în capcane. Le auzisem strigătele când oasele li se rupseră.

Jeia îmi zâmbise subțire când ieșise din labirint. În spatele ei venind grupul ei de prieteni. Jeia avea opt ani şi nu mă plăcea.

Sentimentul era reciproc.
Radek mă trase de mănecă forțându-mă să merg înainte.

În a patra parte.