O Domnie Însângerată (completă)

15. Plăcerea e putere

Se apropiau finalele. Preselecțiile erau pe terminate. Eram printre ultimele două alegeri rămase. Cealaltă era Nicole. Ce mă despărțea de titlul mult râvnit era doar o sălbatică și timpul.

Mă îndreptam spre pavilionul regal. Regina voia un ultim cuvânt să aibă cu mine și cu de Șaha.

Un semn bun era considerat că regina vruse o întâlnire cu noi. Era doar despre ce vorbea întreaga curte regală. Regina era o persoană privată care nu lua daruri și nu accepta conferințe. Această întâlnire îmi era la fel de mult o surpriză ca oricărui alt nobil aflat la palat. Uram surprizele.

Spre pavilion mă îndreptam când marchiza Sia Stelas îşi trecuse brațul printre al meu, fără să mă întrerupă din mers se leagă strâns de mine.
Traversam un balcon întunecat, lăsat în semi obscuritate de soarele ce răsărea din partea opusă. Sia putea concura cu orice felină în ce însemna strecuratul neobservată. Traversam la braț culoarul păzit de gardieni stoici.

Şoldurile ei se onduiau cu o invitație spre grație şi voluptos ochilor ce o priveau. Însă Sia nu zâmbea sincer, iar zâmbetul ei era o avertizare pe care ştiam să o recunosc.

Doamnele mele de curte, în mare parte formate din fetele nobilor vasalilor noştrii, rămaseră cu câțiva paşi în spatele meu.

--Am veşti, despre acea fată, Nicole de Șaha.

Vocea îi era şoptită, astfel încât dacă ne-ar fi privit cineva de la distanță ar fi spus că ne petrecem plimbarea discutând nimicuri.

Era uşor să treci cu vederea inteligența Siei.

Prea mulți se lăsau fermecați de frumusețea ei evidentă, hainele cu decoltee adânci, rochii strânse pe mijloc, falduri multicolore și mâini delicate. Uitau să privească cu adevărat ceea ce avea în față lor. Treceau cu vederea, fără să vadă sclipirea inteligenței din spatele ochilor albaştrii.

Sia continuă, buzele ei, pictate în roșu se deschiseră pentru a lăsa cuvintele șoptite:

--E un bahir. Vine din partea de jos a dealurilor nisipoase. Fată de negustor crescută în stilul războinicilor Şaha. Mama ei a fost Mandora la un trib de Şaha. Întreaga regiune de sud-est a Vinegrei ar avea de câştigat prin ea ajungând aproape de tron. Mulți se leagă de profeții. Oferă argumente precum: ,, dacă ea a fost antrenată de însăşi Şaha, ar avea cunoştințele necesare pentru a ne ajuta să învingem în războiul ce se arată".

Atunci nu dasem prea multă ascultare vorbelor Siei, dar asta nu înseamnase că nu am fost grijulie, doar că ştiam că am suportul restul regiunilor Vinegrei.
Familia Duvnir lucrase la alianțele din nord şi vest generații după generații, lanțurile erau prea bine strânse pentru ca sudul să prezinte o problemă.

--Are agilitate şi viteza unuia născut cu colți şi coadă.

--Nimic nou. Știam asta. Am luptat cot la cot.

--Nu. Nu mă asculți, Elena. Ține mult în ea. Știm prea puține despre ea.

Ace de neliniște îmi ridicară firicele de păr pe ceafă. Informația era una dintre modalitățile prin care controlam lumea din jurul nostru. Dacă toată pânza de spioni ai casei noastre nu reușiseră să extragă mai mult de la de Șaha asta o făcea periculos de puternică.

Sia îmi strânsese brațul mai tare. Se aplecase înspre marginea balconului trăgându-mă mai în umbre.

Cum se aplecă umărul rochiei roz-pal îi alunecase într-atât încât la o mişcare bruscă sfârcul ei ar fi ieşit la iveală.

Ne opriserăm din mers. Doamnele din spatele meu se opriră la o distanță rezonabilă de câțiva pași în spatele meu. Destul cât să nu ne audă decât dacă erau bahire. Nu erau. Mă asigurasem de asta.

--Se apropie de noi, e pe culoar, însoțită; Sia spuse cu miere forțată în voce, doar nu uita cine ești Elena, de restul ne vom ocupa noi.

Se auzeau paşi apropiindu-se. Adânci. Grațioşi şi cu un ecou de greutate în urma lor.

Aerul deveni brusc mai rece. Sia mă strânsese încă o dată de braț lăsându-se să se afunde printre perdelele şi panoramele palatului. Oficial, eu și marchiza nu aveam relații strânse.

--Prințe.

Salutasem cu o plecăciune scurtă. Doamnele mele se lăsaseră adânc în genunchi. Eram în fața Prințului. Un cap ridicat însemna un cap retezat. Țin perfect minte cum Încercasem să nu îmi lipesc ochii de locul unde mâna lui Nicole stătea sprijinită pe brațul prințului.

Nicole de Șaha zâmbea cu uşurință, gropițe i se formeaseră în obrajii cafenii, de cum ochii îi dădură de mine. Privirea ei purta aserțiune, zâmbetul subțire, prea fin pentru a fi o jignire, prea larg pentru a fi mulțumire mă va urma în cele mai adânci coșmaruri.

Zâmbisem, cum zâmbisem de fiecare dată când găsisem un oponent demn de talia mea. Dacă sunt arogantă spunând aceasta e pentru că e adevărat.
Nicole avea alura unui oponent demn de învins. Iar doar zeii știu cât de mult timp așteptasem unul ca ea. Dar nu acum. Nu atunci când totul se juca pe muchie de cuțit.

--Nicole de Şaha.

O salut fără să mă înclin şi fără să îmi adâncesc privirea în podea. Drept. Ca pe un soldat.

--Contesă de Duvnir, o plăcere ca întotdeauna.

--Plăcerile sunt ale mele să le dăruiesc, răspund menținându-mi o față dreaptă, orice umor lipsit din cuvintele mele.

Prințul bahir îşi ridică ochii provocându-mă să-i țin privirea într-o conversație fără cuvinte.

Sprâncene groase ușor ridicate.
,,Eşti încrezută"

Clipisem des, luată pe nepregătite

,,Confidentă, prefer să mi se spună".

Îşi arcuiește buza inferioară trecându-şi brațul de pe mijlocul lui Nicole,

,,Vom vedea".

--Ne vom revedea mâine.

Ne lămureşte pe amândouă deja trecând pe lângă mine îşi continuând drumul pe hol mai departe.

Nicole îşi trecuse un deget subțire prin buclele negre.

--Elena Duvnir, am să îmi iau o plăcere aparte în a mă juca cu tine.

Atât de directă. Onestă. Tupeistă. Caracteristicile unei eroine din orice baladă.

Colții ei îi străpungeau pielea buzelor, coada îi plesnise în aer asemenea unui bici. Era o bahiră. Suspiciunile se adeveriră. Juca murdar. Numai oamenii puteau concura în competiție. Iar ea mă lăsase să văd asta în ultimul moment posibil. Nu mai puteam face nimic nici dacă voiam să o raportez.

--Focul, când te joci cu el, se asigură că mai întâi îți vezi carnea picurându-ți de pe oase înainte să-i simți durerea.

Se apropie de mine, iar mâinile îmi ard de nerăbdare.
Le strâng în pumni şi privesc cum emoțiile îi trec pe față.

Onestitatea o face vulnerabilă în fața mea. Îi văd interesul, curiozitatea, furia şi pofta trecându-i peste gură, ochii, modelându-i obrajii:

-Te numești pe tine însuți putere şi vei afla ce înseamnă iluzie. O plăcere, două plăceri, Elena Duvnir, când am să termin cu tine nu vei mai cunoaște putere.

XXX

Privesc în jurul meu nisipul adunat în mici grămăjoare ce formau o hartă a luptei mele cu ducele. Arena UVA, e familiară. Soldații parând în perechi compacte, doi câte doi, grupându-se mai apoi în patru contra patru e melodia ce mă trezește la suprafață.

Îmi ridicasem mâneca armurii privind cicatricea ce mi se întindea de la încheietură până sub cot. Se spune că un Şaha lovește ca să ucidă. Se spune, de asemenea, că eroii ies întotdeauna învingători. Nu de data asta.