O Domnie Însângerată (completă)

Sânge și foc

Unul dintre copii i-a fost omorât chiar în fața ei, iar mama nu a bătut vreo geană. In următorul an era din nou însărcinată. Îmi aminteam, ah--

Clipesc des, mă cuprind de pereții caleștii. Încerc să mă ridic de pe banchetă, să mă întind cumva în spațiul mic.

Cum a putut trece prin atatea sarcini? Cum se descurca cu durerea asta? Cum?

Pocnituri. Strigăte. Cineva sau ceva se apropia de coloana noastră. Intrasem cu greu în caleașcă si formasem o coloană cât de cât ordonată cu majoritatea gardienilor călare urmându-mă dintr-o parte și din cealalta. Țipete.

Ușa caleștii se deschide brusc cu o lovitură.

--Ce se întâmplă?

De Șaha nu-mi aude întrebarea căutând cu privirea interiorul, de parcă ceva se ascundea pe sub fustele mele. Respiram printre dinți pentru că durerile spasmodice începuseră mă lovească mai tare.

--Nu vă alarmați. Uite.

Îmi întinde o fiolă pe care o scoase dintr-un buzunar al hainei ei de piele. Mi-l împinge în față, chiar sub nas. Ochii îmi încep să-mi lăcrimeze în doi timpi.

--Câte degete vedeți?

--Unsprezece.

Dă din cap introducând fiola înapoi.

--Sunteți trează.

O spune pe nerăsuflate.

--Cât de mult m-ai auzit să vorbesc în somn pănă acum de credeai că nu eram trează?

Caleașca nu se mișcă. Miros de fum îmi ajunge la nări. Văd momentul în care De Șaha realizează care e situația. Se întoarce cu privirea peste umărul ei scuipând două comenzi rapide. Un nechezat de cal și un strigăt fură răspunsul ce i se dase.
Se uită spre mine.

--Creaturile. Pădurea arde în jur. Suntem înconjurați.

Îmi mușc buza atât de tare că gust sănge pe vârful limbii. Îmi arcuiesc spatele. Burta îmi zvâcnește.
Pecete de lumină se întrezăresc undeva în spatele lui De Șaha. Flăcări. Foc. Iar eu sunt prinsă. Incapabilă să mă mișc. De parcă corpul mi se răsucește din interior spre exterior.

--Nu mă pot mișca!

Îi strig, dar țipetele și croncăniturile de afară îmi acoperă vocea. De Saha pare că leșină din minut în minut. Se pune in genunchi pe podea în fața mea. Mă jur că dacă ard în caleașca asta o iau cu mine în cel mai adânc iad al oricărui zeu ce există.

Dau aer pe gură de parcă mă grăbesc să dau apă jos dintr-o barcă ce se inundă. Trebuie să vină. Trebuie să-l scot chiar și dacă îmi despart picioarele atât de larg de îmi despic coapsele. Îl simt cum își trage cilți sau ghearele sau orice ar fi prin mine. Imi simt carnea paralizând de durere.
De Șaha îmi răsucește trena rochiei.

Îsi deschide centura cu arme prinsă la mijlic și o așează cu grijă lângă picioarele noastre. Proastă. Dacă o creatură țânșește acum peste noi cu ce ne vom apăra? Cu strigătele mele? Oricât de sticloase și iritante ar fi nu vor opri moartea.

Văd negru în fața ochilor și îmi dau seama că pierd simțământ din corp. Nu știu dacă voi mai rezista. Prin toate luptele și toate rănile prin care am trecut niciuna nu a stat în comparație cu ceea ce-mi scutură corpul acum.

--Nu se poate. Nu se poate. Cine te-a atins?

Mă trezesc la vocea dură și tăioasă a lui De Șaha. Degetele ei îmi sapă în coapse.

--Știi cine!

Mai că nu țip. Idioata. Ce voia acum? Un întreg chestionar completat?

Mi se curbează oasele in interior de parcă cineva mă modelează după propriul plac. Dacă nu se va teina in curând tortura asta nu o să mai rezist mult. O șiu pentru că îmi simt corpul cedând. De-a binelea.

--Miroase a rău. A necurat.

Ce să zic? Iși alege cele mai bune momente să facă observații evidente. Ah!

De Șaha se mișcă repede și eficient, trebuie să-i dau credit. În mai puțin de câteva clipite îmi înfige o cârpă groasă și slinoasă in gură. Îmi înghit saliva încercând să respir.

Își trage un cuțit din teacă și fără ezitare îl implântă in mine. La naiba! Nu simt aproape nimic. Atăt de mare e nivelul de durere, încât un cuțit în burtă, literalmente pare o nimica toată.

Transpirația mă acoperă. Smecheria e acum să nu mă înec cu propria salivă. Taie cu precizie. Ca un măcelar ce-și știe meseria mai bine decât linile din propria-i palmă.

Îmi inchid ochii. Genele îmi sunt grele cu transpirație. Vreau să dorm. Să adorm. Un somn ar părea atăt de bine venit acum. Odihnă. Da. Am nevoie de liniște.

Un țipăt. Fac ochii mari. De Șaha îsi bagă mâna pănă la cot în mine. E atât de mult sânge că nu-mi pot da seama unde ma termin și unde începe materialul rochiei sau a păturii ce o aveam pe mine.

Din burtă scoate un pumn de carne ce seamană cu o maimuta, are coada și gheare lungi, coarne pe craniu și ochi bulbucati, oase subțiri, piele alungită, crispata, răsucită.

Repulsie mă lovește frontal. Un instinct se ignește în mine și-mi comandă să omor chestia. De Șaha îl tine de spatele gâtului, dacă linia aceea de piele s-ar putea numi gât, îl ține cât mai departe de mine.

Scrâșneșe. Creatura are colți atât de lungi că-i depășesc brațele. Cele patru brațe.

Ăsta nu e un coșmar. Asta e realitatea. De Șaha a avut dreptate. Am fost impregnată cu o creatură!! Inima imi pompează asa de tare încât trebuie să iau guri de aer, dar nu pot, nu pot, cârpa asta. Oh, oh.

Nicole se ridică.

--De Șaha unde? Unde te duci?

Dar îmi dau seama că nu am reusit sa formez vreun sunet. Mă scufund din ce in ce mai tare în vid. Ma desprind de spațiul fizic. Nimic nu mă ține în loc. Aș putea. Aș putea să dorm. Azi. Acum.

Ceva rece.
Anela e lângă mine. Imi scoate cârpa din gură. Un ac. Rece. Mâinile ei îmi apasă pielea burții. Văd. Nu simt.

--O să fie bine. O să fie bine.

Îmi mângâie fruntea. Ochii îi sunt încețoșatî. Sprâncenele aplecate. Se uită la mine cu milă.

Zgomote de afară. Anela îsi trece degetele repede peste ată. Rupe cu dinții, trage și face nod. Incă o dată înfige acul.

Nu. Nu. Orice face nu o să fie de ajuns. Nu o să fie de ajuns. O creatură! Din mine!

--Șhh, doamnă Valeriana, șhh.

Îmi impinge o fiolă albă peste buze. Nu-mi pot deschide gura. Nu-mi pot deschide gura!
Cu două degete umede îmi forțează maxilarul la o parte. Picură întreaga fiolă. Se golește sub ochii mei. Plâng. Lacrimi mi se rotesc peste obrajii pătați.

Anela mă șterge cu mâneca hainei ei. Mă sărută  pe frunte. Cem mai tandru gest pe care mi l-a oferit cineva vreodată. Un sărut pe frunte. O mângâiere pe obraz.

E bine. Măcar în ultimele mele clipe să cunosc tandrețe.
Iar întunericul m-a cuprins.