O Domnie Însângerată (completă)

33. Zeilor miloși

Şi râd.

Râd în marea sală a universului şi se lasă tăcere. Nimeni nu râde în fața Zeului existenței.
Însăși râsul e o rebeliune patetică a ființei increate.

Cum îndrăznește? Se întreabă.
Îmi pasă? Mă gândesc.

Râsete subțiri se aud de la balcoane şi sunt repede aduse la tăcere de mai marii lor.

,,Faceți liniște tembelilor, asta nu e chestiune de amuzament."

Obusus se înclinase în scaunul său.
Doar puțin. Doar atât cât întreaga sală să se cutremure.
Îşi mutase un braț, se ridicase un vulcan altundeva.

--Poftiți?

Vocea mea pare incredulă şi ascuțită propriilor mele urechi.

--Sunt aici pentru că portaluri. Curg din ele creaturi ce nu aparțin tărâmurilor noastre.

Îmi înghițeam cuvintele pe limbă, pronunția mea era o pasăre fără picioare încercâd să aterizeze.

Zumzete pe la balcoane, galaxiile se ridicau nemulțumite de spectacol. ,,Sparege-i capul,  să vedem ce os are omul, să vedem cum înoată mațele de creier în apa lor de viață"

--Printre altele, Părinte, i-am spus miresei mele că îndeplineşti dorințe.

Intervenise Leviantul, aplecându-se la urechea Zeului cel Mare.

Îmi încleştez dinții şi las aplauzele să treacă peste mine. Se reocupă locurile. ,,Ce spectacol amuzant." şoptesc astrele ,,Să îndeplinească dorințe? Ha!".

Îmi încerc corzile vocale şi țip să fiu auzită peste ciocnirile de gheață ale cometelor din părul zeilor de deasupra:

--Cum mi-ai spus, tată, așa am făcut. Am legat-o de portaluri, iar acum, chiar dacă ar încerca să ajungă la Daraki, ar ajunge aici, în casa ta. Pentru că acum ne aparține nouă.

Oh, spurcate-ar nenorocirea.

--Nu. Nu. Nu. Ce vorbești?

Țip până ce gâtul îmi devine uscat.

Tropote de aplauze, chiuituri.
,,I-a făcut-o. Mare e Obusus! I-a lovit pe Daraki fix în piept! Ha, ha!"

--Ea va fi doar primul daraki ce ți se va închina la picioare într-un șir lung de generații. Prima, nu ultima!

Leviantul murmură ultimele cuvinte, dar era de ajuns cât să fie auzit mai bine decât dacă ar fi strigat.

Se pare că Zgomotul nu ascultăla decât Liniştea.

--Daraki.

Lăsă Obusus cuvântul să îi cadă de pe buze si să se prăbușească peste noi.
Îți taie respirația puterea pe care o induce. Sunt de mult căzută in genunchi.
Nu-mi ia mult să mă proptesc pe palme.

Sala e intr-un tumult continuu, acum ca niciodată, roi de muşte înnebunite ,,Vreau să plec, sunt prea tănără ca să fiu ucisă, am doar câteva planete în burtă".

Se aude o crăpatură în însăşi materie, o izbucnire şi o ciocnire.
Aplaudă. Obusus aplaudă.

--Prea crudă ca să știe de ce aici. Nu-i așa, daraki? Habar nu ai ce fel de plan serveai pentru strămoșii tăi. Tu, tu ești calea prin care am să o aduc pe Hussa dragon să-mi lingă degetele de la un capăt la altul. Și știi de ce? Pentru că eu, Obusus sunt cel mai mare Zeu, iar eu și numai eu am putere peste destine. E voia mea ca războiul să se încheie și se va sfârși, se va sfârși, se va sfârși. Pășește înainte.