O Domnie Însângerată (completă)

51. Fericirea tatălui

Îmi țineam tava în poală. Aveam grijă să nu-mi alunece de pe ea carnea rumenă și salata ușor asortată, în timp ce citeam.
Am fost pusă de către vindecătorul ce mă consultase să stau în pat întreaga zi, deși nu puteam simți vreun pic de durere. Însă, dacă aveam o scuză să nu-l văd pe Prinț pentru o întreagă zi, aveam de gând să iau această oportunitate.

Prelatele intrării în partea mea de cort fuseseră date la o parte. Anela își introduse capul înăuntru privindu-mă. Tocmai îmi duceam o bucată de carne la gură. Se oprise înainte să formeze vreun cuvânt. Las bucata de carne jos, înapoi pe platou.

--Doamna mea, este aceea cumva carne a uneia dintre creaturi?

De ce se strâmba așa? Nu era de parcă puteai să ai pretenții aici. Ecavestra abia se târâia pe coate de foame.

--Da.

Înghițise în sec.

--Nu ar trebui să mâncați ceva mai puțin...străin?

--Străin?

--Cu potențial mare de a vă omorî.

Clarificase dintr-o singură suflare.

--Nu. Nu toți putem să ne facem plinul cu puțin sânge cald și atât.

Îi răspunsem reluându-mi mâncarea.

--Ce este? Ai venit doar să mă observi mâncând?

Își încruntă sprâncenele.

--Ducele și Ducea de Duvnir vă așeaptă în anticameră.

Lăsasem tava pe marginea patului. Trasem așternuturile la o parte de pe mine.

--Numai acum spui asta? Ți-a luat două minute întregi să-mi spui că mă așteaptă?!

Anela se micșorase sub șoaptele mele strigate.
Asta nu era nimic pe lânga postura pe care o voi adopta eu, când ducele și ducesa îmi vor reproșa întârzierea.
Îmi trântisem tava peste noptieră, aruncasem cartea la întâmplare, îmi prinsem părul repede la spate și îmi trasem niște pantaloni pe mine. Îmi înfundasem cămașa de noapte în ei și speram să arete cât de cât a bluză. Fir-ar. Fir-ar.

--Anela?

--Da, doamnă?

Mă uitasem la ea de unde eram aplecată sub pat, în căutarea unor papuci.

--De ce ești încă aici și nu ești cu Ducesa și Ducele, să-i servești dacă au nevoie de ceva!

Plecase, aproape luându-și zborul, dar nu înainte de a-mi arunca o privire ce ar fi putut îngheța zorii zilei.
Îmi dădusem pe gât în jos ultima gură de vin rămasă în sticlă, sperând doar că nu vor citi pe mine că mi-am petrecut cea mai mare parte din zi lenevind în pat.

Trasem aer adânc în piept. Intrasem în anticameră.
Mai multe lumânări fuseseră aprinse, iar întunericul atât de mult preferat de Prinț a fost pentru moment disipat din anticameră.
Stând în picioare aproape de intrare era Ducesa de Duvnir. Avea brațele strânse la piept, iar după felul în care stătea, făcuse deja vreo cinci ture din anticameră, așteptându-mă.
Ducele de Duvnir era așezat pe unul dintre cele trei scaune disponibile. De cum dăduse cu ochii de mine se ridicase imediat în picioare.

--Zeii să fie mari, Elena, uită-te la tine!

Mă oprisem în prag. Zâmbetul larg al Ducelui mă cuprinse de-a binelea. Ochii i se luminaseră cu căldură, iar pentru întâia oară într-un număr de ani mă îmbrățișase. Cu putere îmi sărutase obrazul. Apoi se desprinse de mine, ținundu-mă de umeri și privindu-mi fața.

--Ochii tăi, se transformă, iar pielea ta! Opot simți cum se întărește sub degetele mele.

Se comporta ca un copil ce și-a primit jucăria mult râvnită.
Nu știam exact ce să fac cu mine. Mă extrasem ușor din îmbrățișarea lui.

--Chiar voiam să vă prind ca să vă întreb despre ce mi se întâmplă.

--Știm, știm, Prințul ne-a pus la curent cu schimbările prin care treci.

Vocea mamei venise din spate, distantă și rece în contemplație.

Fir-ar, fir-ar, fir-ar. Cum de nu și-au trecut cuțitele peste obrazul meu? Am fost închinată de la naștere zeilor dragoni. Sarcina pe care o purtam însemna trădare.

--Prințul o numește o binecuvântare, iar-

Tata se desprinse într-un râset larg, liniștit. Mă jur că nu am mai fost atât de speriată de când cu portalurile.

--Nu e o binecuvântare atât cât este o planificare. Nimic nu este întâmplător, Elena.

--Valeriana.

Îl corectase repede mama din colțul ei. Ducele continuase:

--Ești fiica mea, deci în tine curge sângele lui Hussa Dragon. Ceea ce experimentezi acum e perioada de aclimatizare, când corpul tău se adaptează unor noi forme.

De asta era bucuros? Nu știa de sarcină! Oh, zei, nu știa de sarcină! Îmi tremurau genunchii sub mine.

--Ca un fel de pubertate?

Ofer eu, cu jumătate de zâmbet, abia reușind să respir. Leviantul nu le-a spus despre copil. Oh, zei, oh, zei.

--Într-un fel.

Ducele revenise în postura sa rigidă. Asemenea unui melc ce încetul cu încetul se trage în cochilie sub ochii mei.

--Desigur va trebui să discutăm pe larg ceea ce nu am completat în educația ta. Am considerat nefolositor să știi mai mult decât îți era necesar despre moștenirea ta.

Auzeam ceea ce nu spunea, dar insinua. Am considerar nefolositor să știi mai mult; în cazul în care poate nu manifestai caracteristici de daraki.

--Corint, trebuie să mergem.

Mama răspunse într-un ton ce nu lăsa loc pentru discuții. Mă uitasem spre ea și-mi amintisem:

--Am auzit că ați fost atacată-

--Da. Vom discuta pe larg asta, Valeriana, când ne vom reîntâlnit la palat pentru audiența ta în fața Regelui.

Îmi reamintește scurt de datoria și locul meu. Dau din cap, gura uscată. A fost atacată, știam asta de la Prinț.
Ducele mă sărutase scurt.

--Veniserăm să te salutăm înainte de audiența la palat. Noi vom pleca de astăzi.

Tata mă informase în cele mai lungi propoziții pe care mi le spusese în toată viața mea. O nouă senzație mă cuprindea, ceva ce semăna cu căldura importanței, dar era umbrită de răcoarea ignoranței. Știam că nu vedeam întreaga imagine, erau multe secrete pe care nu le-am cercetat pentru că considerasem că nu erau treaba mea. Nici nu sunt, desigur.
În casa Duvnir fiecare are locul și funcția sa, iar curiozitatea trebuie înfrânată spre binele întregului.

--Anela, curăță te rog camera.

Servitoarea dăduse din cap, deja întorcându-se cu spatele spre mine.

//10.08.2018; 09.11//