O Domnie Însângerată (completă)

11. Kavar, încearcă-mă

Lumina vitraliilor încerca să se infiltreze prin mulțimea ce ocupa imensa sală a tronului. Șușotelile şi zumzetele compunea melodia de fundal a adunării.

După ducele de Lilis le veniseră rândul mai multor lorzi ce compuneau imediatul cerc de influență asupra coroanei. Care și din punct de vedre al teritoriilor erau, majoritatea, mai apropiați de Galadia.

Însă ceea ce așteptau cei mai mulți să vadă, inclusiv eu, era cât de mulți lorzi din depărtarea Vinegrei vor mai veni. Galadia era reședința oficială a Prințului, iar cei ce își aveau teritoriile în apropiere erau aliați recunoscuți, însă cei aflați la extremitatea regatului puteau alege să trimită mult mai puțini soldați sau aproape deloc. Totul depindea de cât de mult se temeau într-adevăr de Prinț.

Jocul începuse cu Ducele de Kavar, stăpânitor peste proprietăți vaste şi apropiat al regelui stătea în fața tronului cu un zâmbet leneş. Teritoriile sale erau la granița de vest a regatului, în piscuri înalte și greu accesibile. Ducele de Kavar înaintase în fața tronului.

--Cu tot respectul dat de titulatura pe care o am, nu voi aduce întreaga mea armată să mă las pe mâinile domniei tale. Am vorbit cu regele, nu sunt chiar aşa uşor de cap, însuşi Măria Sa mi-a spus că el nu va lua parte la această lupta. Daca regele înuşi nu vede importanță în acest conflict, mă voi retrage. Din respect am venit sa anunț aceasta în persoana mea.

Coada Ducelui de Kavar era împletită în piei negre și îi stătea ridicată pe umărul său într-un stil barbaric. Leviantul îşi trecuse degtele sale prelungi pe sub bărbia ușor alungită. Sala încetă să mai scoată un cuvânt.

Kavar nu e primul care protestase împotriva mișcării înspre Est, dar e primul destul de curajos, sau nătâng, cât să i-o spună în față Prințului. Public. De față cu capetele ce îi vor înmâna soldați în luptă. Leviantul îşi întinse palmele lungi peste brațele tronului. Mantia alba ce îi înconjura mijlocul îmi fură privirea.

Mă înecam în suplețea lui și în grația controlată a mişcărilor sale. Se ridicase în picioare. Eram unul lângă altul. Coada lui se dezveli din jurul încheieturii mele. Două degete îmi atinseră încheietura în trecere acolo unde mă strânse coada. Scările de marmură vibrau la fiecare pas pe care îl făcea spre duce. Nu îi auzeai paşii. Îi simțeai.

Coada lui se învârti în jurul mijlocului său. Un semn distinctiv de control. Nu avea nevoie să o țină ridicată sau sa o împleteasca cu piei pentru a o menține în forță.

--Poate n-ai înțeles Kavar, poate vârsta e o problemă,

Să confrunți un bahir cu vârsta era o insultă mascată. Timpul era prețios pentru bahiri. Nu în felul în care era prețios pentru oameni care voiau sa cuprinda cât mai mult din ei în timpul pe care îl au. Pentru bahiri timpul trecut înseamnă experiență și putere.

Kavar încă nu-şi aplecă ochii.

--Când un sol vine la tine, duce, iar solul acela poartă însemnele mele ce faci?

--Răspund prin venirea mea la majestatea dumneavoastră.

--Foarte bine, vii înaintea mea. De ce ?

--Pentru că sunteți prinț al Vinegrei, iar un refuz fără o explicație ar însemna trădare de patrie.

Prințul era în fața ducelui privindu-i în creştet. Nu îl atinse sau măcar să sufle pe el, dar ducele nu avea să mai reziste mult. Dar, zei, chiar încerca să se țină drept în picioare. Doi oameni mai apropiați de culoarul unde era prințul leşinaseră. Nimeni nu-i băgaseră în seamă. Întreaga curte încerca să se țină în picioare.

Eu? Eu mă îmbăiam în puterea care sclipea în aer, densă şi potentă. E drept că îi simțeam furia ca o lamă pe pielea mea ce aştepta o presiune diferită pentru a se implânta în osul meu, dar energia ce electriza aerul era îndeajuns când să mă facă să zbor.

-- Iar tu iubești Vinegra.

--Cu tot ceea ce sunt, da.

Puteam să fac nori de aburi în sală. Temperatura părea să fi scăzut atât de mult încât aşteptam să ningă din orice moment.

--Răspunde-mi, Kavar. Ce ai face altceva? Pentru regatul Vinegra ? Ce soluție poți să aduci în legătură cu creaturile care în momentul în care vorbim decimează tot ce găsesc în cale în regatul nostru vecin și doar așteaptă să treacă de zidul construit la graniță ?

Mi-am întors privirea spre tata. Ducele de Duvnir avea fața strânsă într-o încruntătură. Tata era puternic dar avea probleme să se mențină cât timp Leviantul işi lăsa puterea să fie plimbată peste supușii adunați. O cușcă invizibilă. Tata imi simțise privirea. Formă din buze cuvintele: "acum". Mi-am înclinat capul în recunoașterea cuvintelor lui. Alții căzuseră pe podea, déjà sufocați de presiune.

--Atunci de ce regele nu s-a ridicat el însuși să pornească spre est ?

Ducele de Kavar știa că era prins la colț. Ultimele sale încercări de apărare erau aproape admirabile.

--De ce ar face-o când Vinegra are un prinț ?

Iar asta era lovitura de grație. Era o întrebare ce-l obliga pe Kavar să recunoască că nu a vrut să se supună ordinelor Prințului, iar indirect că nu s-a supus coroanei regatului Vinegra. Un laș, un trădător. Kavar își vedea cele mai groaznice coșmaruri trecând prin fața ochiilor. Iar Leviantul încă nici nu și-a folosit puterea asupra lui. Ceea ce se simțea în sală erau reziduri ale unei cantități imense e putere suprimată.

M-am ridicat. Fiecare mișcare făcută mă făcea să mă simt de parcă eram înconjurată de apă.

--Ducele de Kavar a pus o foarte bună întrebare.

Vocea mea purta ecouri și se simtea ca un pumnal în densitatea ce încărca piatra pereților. Leviantul se întoarse spre mine. Nu arătă să fie tulburat sau surprins de intervenția mea, nu o arăta. Mi-am mişcat picioarele. Foșnetul faldurilor rochiei mele făcură ca toate privirile să fie îndreptate spre mine. Nu m-am mișcat de lângă tron. M- am aşezat pe marginea brațului, acolo unde, doar acum câteva clipe a fost întins brațul Prințului.

--Dacă ceea ce se întâmplă la zidul de est e aşa o luptă simplă la care nici regele nu participă apar întrebari:de ce să participăm noi? Lorzi cu titulatură şi experiența să ne obosim pe asemenea războaie?

Lăsam întrebarea să plutească peste capetele lor. Ideea tentată de a se împotrivi le stârneau flacăra revoltei.

O flacără pe care Leviantul ştia să o stingă cel mai bine.

--Ascultati ce spune Valeriana, răspunse prințul bahir într-un final continuând să-l privească pe duce, ascultați vocea ce e și în voi. Vocea care spune să stați în spate. Să nu luptati. Laşitatea voastră e un iz pe care îl pot simți de la distanță. Vă mândriți cu titularile voastre care vă lasă să fiți stăpâni în Vinegra, dar regatul nu va mai exista odată ce creaturile trec de zid, iar odată cu ea, tot ceea ce aveți și știți va dispărea la fel.

Leviantului se aplecă deasupra ducelui :

--Spune-mi, Kavar, te-a excitat gândul unei opuneri ? Să îmi refuzi în fața dreptul?

Leviantul lăsă un scrâşnit de dinți care îmi ridicase părul de pe braț.

--Nu fiți idioți. Nu luptați pentru mine. Luptăm pentru regat.

Ducele căzuse în genunchi. Ducele de Kavar lăsă un strigăt de durere agonizantă. Corpul lui se contorsionă pe podeaua lucioasă, de marmura. Soarele se amiaza le lumina chipurile împietrite în respect și frică.

Mi-am lins buzele în plăcere.