O Domnie Însângerată (completă)

Scârbă

Îi simt prezența înainte ca ușa să se închidă în spatele lui. Palmez mânerul paloșului și-mi țin respirația.
Se apropie de pat. Îmi trage păturile. Mă răsucesc de pe burtă, împingându-mă cu cotul de pe pat și îl nimeresc în umăr.

Feris își arătă colții, ochii îi ard. Mă dau jos din pat. Trag cearșaful după mine. Îl înfășor în jurul încheieturii, improvizându-mi o aparentă armură pentru brațul drept.

--Consoartă, ieși!

--Nu!

Își aruncă umerii înainte, iar dintr-o săritură e pe partea cealaltă a patului. Mă trag în perete, astfel încât impactul să fie amortizat de zid. Mă prinde de gulerul cămășii și mă ridică de pe podea.

Trag cuțitul împlântat în el. Zvâcnește, nu de durere ci pentru că îmi citește următoarea mișcare. Mă eliberează și evită, chiar la timp, ca vârful lamei să-i spargă globul ocular.

--Lași Regele să aștepte după tine?! Tot palatul vrei să umble pe vârful picioarelor doar că "doamna consoartă nu se simte bine"? Mișcă-te afară din cameră!

Strigă spre mine, scuipând. Mă agăț de pervaz și sar pe balcon. Mă umrează.
Am fost adusă la palat de câteva zile, iar de atunci nu am părăsit camera ce mi s-a dat, deși vindecătorii îmi spuseseră că sunt vindecată, iar ei mi-ar recomanda să iau câte puțin aer proaspăt.

--Găsește o surogată, fă prezentarea fără mine!

Mă prind de balustradă. Se apropia și mai mult. Feris nu numai că era un bahir, dar era un nobil, ceea ce însemna că avea antrenament marțial. La cum părea să-l tranverseze furia, dacă va pune mâna pe mine, nu se va putea controla și chiar va putea să mă omoare. Din greșeală.

--Nu face pe proasta.

Își duce un degete la tăietura din umăr ce aproape că era vindecată. Avea pașii numărați. Știa că nu mai aveam unde scăpa.

Eram pe marginea balconului, în spatele meu se căsca un gol, o prăpastie acoperită ici-colo de bălți și pârâiașe.

--I-am spus Prințului că vei fi o alegere proastă. Neamul tău, oameni ai munților, au o sălbăticiune în ei de care nu-i poți scăpa oricât de mult ai încerca. Tot animale rămâneți.
Își îndoiaie buza inferioară, degetele și le agață de banda de piele tăbăcită ce-i traversează pieptul, pe care e agățată la coapsă o sabie de paradă.

--Slabi. Fugiți din calea luptei. Nu știți cum să fiți mulțumiți de ceea ce noi vă dăm.

Se refeeă la bahiri. Când spune "noi"  se referă la bahiri. Dar nu orice bahiri, ci cei care încă mai recunosc superioaritatea lor asupra oamenilor. E o aluzie la războiale rasiale, însă nu am niciun chef sau nevoie de a instiga un subiect pe tema asta.

--Mă simt rău. Nu pot să mă prezint în fața Regelui, nu acum. Prințul mi-a dat permisie să-

--Leviantul străbate o parte și alta a palatului așteptând să se ia de oricine îi iasă înainte, de la nobil la servitor, numai pentru că TU nu ieși. Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie de ce ți s-a căznit, dar dacă mai trebuie să stau măcar o singură zi în Palat am să-ți sucesc gâtul și am să te duc chiar eu în fața regelui.

Trebuia să fiu prezentată. E o oficializare a uniunii dintre mine și Prinț. O închinare în fața regelui care să ne binecuvânteze. În fața capetelor mai marilor Vinegrei.

Iar eu eram prea obosită pentru a-mi pune o mască și a dansa. Îmi simțeam inima în piept bătând ca o pasăre  prinsă în colivie. Nu aveam aer.

--Gasdard te voi raporta că ai intrat în camerele mele fără acord.

--Încearcă numai. Om obraznic. Coboară de pe balustradă, ia ceva cârpă pe tine și vom merge chiar acum în sala tronului.

--Nu.

Eram încă în dureri, dar aceea era cea mai mică problemă având în vedere că încă nu am  stabilitate. De când mă trezisem pentru prima dată de după incidentul din caleașcă am putut simți că ceva era diferit în mine.

--Gasdard, nu ai niciun drept să fii aici.

--Și cine m-a oprit din a intra?

Își încordează mușchii brațelor, ochii îi fug dintr-o parte în alta a mea; fără îndoială calculându-mi următoarea mișcare.

Nimeni. Nimeni nu l-a oprit. Nici măcar De Șaha. Feris Gasdard avea putere în rang, era atât de aproape pe tron, pe scara socială, încât putea să schimbe viețiile celor din Vinegra cu câteva cuvinte bine șoptite. Era umbra Prințului.

--Palatul își va avea audiența pe care o așteaptă, dar nu acum.

Nu voiam să le sud râsetele și glumele obscene, să le văd ochii sclipind cu satisfacție să le văd burțile flecăind de pline ce sunt. Fiecare audientă de genul ăsta înseamnă un festival ce durează trei zile și tre nopți în care sunt întreceri în arene, jocuri de noroc, banchete și baluri lungi care durează până târziu în dimineață.
Iar cu ocazia acestora, nobilii ajung să se întâlnească, multe contracte și afaceri ajung să fie încheiate acolo.

Marginea de marmură a balustradei este destul de lată cât să-mi permită să stau în întregime pe ea, cu spatele la hăul ce se deschide, briza de dimineață îmi pișcă pielea sensibilă.

--Pacoste. Vei face ce-ți spun mai marii tăi. Coboară de acolo.

M-ar fi sugrumat dacă nu ar fi riscat să mă arunc de pe balcon chiar în fața lui. Aveam amândoi de pierdut dacă eu cădeam. Însă simțurile începeau să mă părăsească din ce în ce mai mult, iar odată cu ele un gând îmi înflori în minte.

Dă la o parte masa de fier, dintr-o singură mișcare e în fața mea, mă smucește de brațe și mă trage la pieptul lui.

Chiar cu primul picure ce cade pe creștetul meu. Mă forțează înăuntru, de cum norii încep să strângă tot mai grei și mai întunecați.

Aerul devine electrizant, iar de cum ploaia începe îmi simt fluxul vital circulându-mi în brațe. Cuprinzându-mi întreg corpul. De parcă acum respir pentru prima oară.

Mă smucesc cu forță. Gheare îmi răsar din degetele arcuite, solzi translucizi îmi acoperă încheietura, dar Gasdard nu e destul de rapid cât să realizeze ce se întâmplă înainte să-i răsucesc capul.

Balconul e larg deschis, iar furtuna stă să se dezlănțuie. Apa îmi udă cămașa de noapte subțire cât o foiță.
Îmi duc mâna la gât unde-mi pot simți lini tăiate în carne. Două, de-o parte și de alta.

Apa cade peste mine. Îmi ridic fața spre ceruri. Trag aer în piept și-mi las corpul să se dezmorțească, spatele meu erupe, burta mi se adâncește, gâtul mi se apleacă, iar într-o discuție de secunde mă simt pe mine. Un alt corp. Cu patru picioare. Gheare, solzi și aripi.

Furtuna se întețește, electrizantă, mă cheamă. Mă avănd de pe balcon și cu o săritură sunt în plină cădere. Îmi prind aripile în vântul puternic și plutesc pe curenți.

Deasupra pădurii umbra mea e largă. O creatură cu aripi, cu coadă, ca o șopârlă gigantică.

Lacrimi îmi înfundă orbitele. Durerea pierderii mă restrânge și mă răsucește. Am pierdut creatura care a fost în mine. L-am ținut în mine.

Și nimeni nu înțelege cât de tare mă doare, cu atât mai puțin o bestie fără inimă ca Gasdard.
Un răget mi se adună în gât. Furtuna se desfășoară.