Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 37

M-am uitat mai bine la el. Nu! Nu putea fi! Se schimbase asa de mult! Parul lui lung era acum tuns mai scurt, dar a ramas la fel de roscat. Zgarietura de pe barbie si ochii aia caprui pe care nu i-as putea uita niciodata. S-a tatuat si acum avea un cercel in spranceana. S-a mai inaltat, fiind aproape cat Harry si are muschi, dar nu exagerat. Nu cred ca e chiar el!

-          Dylan? am intrebat iar el si-a intors capul spre mine.

Am vazut o luminita in ochii aceia caprui frumosi si am stiu ca ma recunoscuse. Eram in picioare in spatele baietilor. Nu stiam ce sa fac nu stiam cum sa reactionez, dar aparent el stia. A inaintat catre mine si m-a imbratisat si de dupa umarul lui puteam vedea fetele confuze ale tuturor. L-am imbratisat inapoi. O figura cunoscuta. Cineva pe care stiam si pe care ma puteam baza.

-          Ce naiba face micuta Alice aici? m-a intrebat zambind asa cum facea el mereu, doar cu un colt de gura.

-          E iubita mea! a latrat Harry nervos si a venit aproape.

S-a pus intre mine si Dylan si l-a privit stupefiat. M-am dat intr-o laterala ca sa pot sa il opresc daca avea sa se intample ceva.

-          Ei bine, asta e un lucru pe care il avem in comun! a zis Dylan privindu-ma vesel.

-          Poftim? s-a rastit Harry si a inaintat spre el, dar mana mea l-a potolit putin.

-          A fost si iubita mea! a zis Dylan si am putut vedea cum ochii lui Harry se innegreau.

-          Stai! a zis Louis. Tu si Alice ati fost… un cuplu?

-          A fost de mult! am zis. Eram in liceu si Dylan nu avea ce face!

-          Haide, nu a fost asa rau! a spus el repede, incercand sa se apropie de mine, dar pieptul lui Harry nu l-a lasat.

Liam l-a luat pe Dylan si l-a asezat pe canapea ca sa il indeparteze de Harry, iar cand restul nu erau atenti, Harry m-a luat in bucatarie.

-          Nu imi place de el! O sa il dau afara!

-          Harry! l-am oprit eu. Doamne, am fost impreuna acum mult timp, nu mai inseamna nimic!

-          Ai vazut cum se uita la tine! a tipat el in soapta.

-          Are ochi ca sa se uite, Harry! Si nu se uita cumva special la mine!

-          Ei bine, daca se mai uita mult, nu o sa mai aiba ochi! a zis radicand mainile in aer.

As fi vrut sa rad, dar dupa cele intamplate la bar nu am mai zis nimic. Dylan era un prieten. Si cand eram impreuna stiam ca ceva nu e bine la el, dar nu m-as fi asteptat sa intre in afacerile astea murdare si periculoase. Ne-am intors in sufragerie si am vorbit cu totii si ne simteam bine. Harry mai avea cate o iesire micuta cand Dylan facea ceva aluzie nepotrivita la adresa mea, dar asta nu ma deranja asa tare. Scrumiera baietilor era plina si m-am oferit sa o golesc pentru ca stateam la marginea canapelei, dar inainte sa ma ridic, mana lui Harry m-a oprit. Cand mi-am intors capul sa il privesc, buzele lui le-au sarutat pe ale mele, dar nu era sarutul acela micut, era unul salbatic si lung si pe care Dylan nu avea cum sa il rateze. Bine jucat, Harry! mi-am zis sarcastica in minte. I-am zambit usor cand m-am ridicat de pe canapea si am vazut ranjetul lui satisfacut cand s-a uitat superior la Dylan.

Am golit scrumiera si m-am oprit sa beau si un pahar cu apa pentru ca pe masa era numai alcool. Perrie si Zayn deja aveau… alta ocupatie la ei in dormitor *daca intelegeti unde bat*, Niall si Louis au iesit in oras si mai era numai Liam si Dylan. Am simtit doua maini pe talia mea si m-am intors cu un zambet. Bineinteles, nu era Harry. Dylan, cu respiratia care mirosea ca si un intreg bar, ma privea cu zambetul lui stramb. M-am indepartat discret si l-am intrebat: