Cafeaua ta, iubire!

Prințul

Ema

Noua funcție a adus multe ore în plus. Nu plec de la serviciu mai devreme de 8 de la birou. Este multă muncă și, în plus, trebuie să-mi dau seama ce a făcut fostul șef.

Acum trebuie să văd cum să îmi fac treaba bine. Sunt terifiată! Cunosc bine teoria, dar sunt atât de multe situații în care trebuie să respect regulile companiei, încât nu le cunosc. Îmi este frica că voi face o mare greșeală,  trebuie să fiu foarte atentă. Mulți vor profita de mine că nu știu multe, așa că trebuie să-mi fac niște prieteni care să mă ajute, dar să fiu atentă pe cine aleg.

Azi am plecat la 8:30 seara de la birou și mă simt terminată . Abia aștept să ajung la mașină. Mă simt ca un robot care face totul automat. Mă bag în mașină, îmi pun centura de siguranță, pornesc mașina și plec. Un claxon mă trezește, dar tot întru cu nasul în airbag.

"-Hei! Fii atent ... Nu poți ..." Țipătul lui David m-a trezit brusc.

Am avut un accident și am intrat în mașina lui. Nu știu de unde a venit pentru că nu l-am văzut. Și chiar în mașina lui David. Din toate mașinile din acest oraș, am intrat în a lui.

"- Ema!.. nu se poate ! Ce ai cu mine?" A țipat și a continuat să înjure. " Numai belele îmi faci! Ce ai cu mine? De ce tocmai eu?! Cu ce am greșit! ?" este foarte nervos. Dacă ar putea m-ar strânge de gât, sigur! Este normal mașina lui este nouă si acum este un pic cam șifonată.

"- Adevărul este că te-am văzut și am zis ia să intru cu mașina în tine. Pe bune ?! Nu înțelegi că pur și simplu s-a întâmplat să fii tu! Îți dai seama că nu am vrut să îmi stric mașina." Încep să fiu ironică și să țip la el. Sunt foarte irascibila din cauza oboselii și mai țipă și el la mine,  îmi este foarte greu să îmi mențin calmul.

"-De fiecare dată s-a întâmplă să fiu eu?! Tu chiar nu ai o altă explicație?" țipă la mine și gesticulează din mâini.

"-Nu!" răspund eu. Chiar nu am altă explicație și acum ma simt prea obosită ca să mă cert. Am țipăt acest nu cu ultima mea putere. El mă privește foarte dezamăgit. Are ochii mici și o cută între sprincene, de fapt chiar este drăguț. Este frumos și când este nervos, poate as mai fi țipat la el dar m-am înmuiat. Acum aș vrea să mă țină în brate. Nu știu de ce, dar de asta am nevoie acum.

„- Ai putea sa mă  întrebi dacă sunt bine. ”, spun cu o voce caldă aproape șoptind după câteva secunde de tăcere.

"-Esti bine?" ma întreabă cu un ton cald, jos care m-a topit toată. Acum chiar vreau să mă ia în brate.

" - Da! Tu? " îl întreb și el îmi zâmbește ironic.

"- Ce-i cu tine?" de data aceasta în vocea lui se simte îngrijorarea.

"- Sunt obosita , foarte obosită ." mă dezarmez în fața lui. Nu mai am energie nici să mă cert.

"- Lasă mașina aici și te duc eu. Nu vreau să mai ai un accident." Vocea lui mă liniștește. Oricum nu cred că puteam să mai merg cu mașina.

"- Mulțumesc!" schițez cu ultimele puteri un zâmbet.

„- Mă gândesc la cei din trafic, vreau să îi feresc de tine”. și zâmbește ironic.

"-Hahaha ... Dacă aș fi mai odihnita aș refuza oferta, dar chiar nu pot conduce."  în plus are dreptate, cine știe ce mai fac, mai bine așa, lasă să merg cu el.

Îmi introduc adresa în aplicație pentru că nu mai am capacitatea de a explica unde locuiesc. Îmi pun centura de siguranță și mă fac comanda în scaun. El aprinde radioul și pornește mașina. Încă este supărat pe mine, așa că nu spune niciun cuvânt și nici eu nu am puterea să spun ceva . Ascult doar această melodie drăguță. Simt ochii obosiți, închid puțin ochii, cât de bine este, nu mă mai ustură ochii de la oboseala...

Deschid ochii și... e dimineață. Am dormit atât de bine încât în ​​sfârșit mă simt odihnită. Nu îmi aduc aminte cum am ajuns aici si probabil că eram atât de obosită încât nu m-am mai schimbat.

În cele din urmă nu contează ... Acum trebuie să mă pregătesc pentru muncă. Fac un duș și vreau să mă îmbrac, dar  nu mai am nimic curat. Serios, Ema, trebuie să-ți faci timp și pentru tine! Te-ai mutat de o săptămână și încă nu ți-ai scos hainele din bagaj ... bineînțeles că sunt boțite și acum nu mai ai timp să le călci. La naiba! Sunt complet nebun! Acum mă cert singură .... sunt sigură că am înnebunit !

"-Bună dimineața, draga mea!" vorbesc frumos cu Ana, poate are ceva de îmbrăcat, aveam doar aceeași mărime.

"-Bună dimineața, Frumoasa Adormită !" îmi răspunde ea zâmbind.

„-Cred că ai dormit foarte bine, nu-i așa?” mă întreba ea cu subînțeles.

"- Chiar am dormit. Am o mare rugăminte pentru tine: îmi dai ceva de îmbrăcat? Promit să despachetez și să spăl în weekend." este suspect tare zâmbetul ei, dar acum mă grăbesc, așa că vom vorbi în drum spre muncă despre zâmbetul ei mare.

"-Încerca această rochie! Este perfectă!" arata foarte bine, doar că este cam stramta.

"- Nu știu ce să zic.." strâmb eu din nas.

"- Nu ai timp să spui nimic pentru că e târziu și oricum te simți bine cu ea. Ești sexy! În cele din urmă ești sexy." susține Ana.

"- Dar nu știu cum voi respira timp de 10 ore, rochia mă strânge un pic cam mult. Simt ca plesnește pe mine." fac niște mișcări cu ea să fiu sigura că nu se rupe.

„- dacă pleci de la serviciu la timp vor rămâne doar 8 ore” și  râde de mine.

„-Poate că această rochie te ajută să întâlnești și tu un bărbat" ridică ea  din sprincene. De parcă aș avea nevoie acum ... Sau de parcă aș avea timp pentru un iubit.

„-Sau să câștigi inima prințului ...” și a  râs cu subînțeles .

"- Am impresia că vrei să spui ceva și nu înțeleg ce ..." acum sunt cu adevărat curioasă  să văd ce s-a întâmplat cu ea de dimineață.

"- Nu înțelegi!? Mă refer la David ..."

" - Ce s-a intamplat cu el?" fata asta mă pune pe jar

"- Aseară l-ai numit„ prințul meu "”

"-Ce ?" Doamne, ce am făcut?! Rămân nemiscată în fața ei și aștept explicații.

"- Ai adormit în mașina lui și pentru că nu te-ai trezit te-a adus în brațe până în casă. Când te-a pus în pat l-ai întrebat dacă este prințul tău și l-ai sărutat." Nu îmi vine să cred.

"- Ce am facut?!" sper să fie doar povești inventate de ea, ca nu poate fi adevărat.

"- Stai liniștit, nu a fost chiar un sărut adevărat ." m-ar liniști asta în mod normal, dar zâmbetul și fața ei nu îmi dau pace.

" - Deci a fost un sărut pe obraz?" încerc să mă incurajez eu.

„-Nu, dar cred că poți face mai bine decât atât. ” începe Ana să râdă. Cred că o să mă tachineze mult despre asta. Dar nu-mi vine să cred ce am făcut. Nu știu cum mă voi întâlni din nou cu el.

" - Oricum... ți-a răspuns la sărut... cred că i-a și plăcut..." îmi face cu ochiul, iar eu simt ca iau foc. Nu mai sunt sigura ca vreau să mă duc la munca,dar din păcate trebuie să mă duc la birou.

M-am bucurat că nu l-am văzut toată dimineața. La pauza de masă am plecat mai devreme pentru a nu-l întâlni. Mă uit în jur de parcă aș fi urmărit. Sunt atât de preocupat de uitatul înapoi încât am dat peste morman de bucle aurii.