Cafeaua ta, iubire!

Porcule Nesimțit

Ema

Mă învârt ca un leu în cușcă. Mă simt prizoniera propriilor gânduri. Întrebările mă sperie, dar răspunsurile sunt cele care mă îngrozesc cel mai tare. De ce mă preocupa atât de mult David? Asta este întrebarea supremă, la care nici nu vreau să răspund. Îmi este prea frică de răspuns.

"Ne vedem după muncă?" este mesajul care mă trezește. Din păcate nu este de la David, dar viața mea nu este dedicată doar unui bărbat.

În timp ce citesc mesajul aud cum colega mea vorbește la telefon. După discuție sigur este David. Deci așa? Pe mine nu mă sună, doar pe alți?

Simt că turbez. Plină de nervi și de draci mă ridic și plec. Nu știu unde simt nevoia să plec. Până si propriu meu corp mă trădează pentru că mă conduce la el în birou. Intru. Îmi doresc să fie acolo, deși știu că nu este.

"- ihh... Mi-ai răspuns!" îi spun mirată că mi-a răspuns la telefon. Nu știu de ce l-am sunat și ce vreau să îi spun. A fost ceva din instinct m-am gândit că oricum nu imi răspunde.

"- Da!" îmi spune sec.

"- Unde ești?" încerc să îmi tin nervii în frâu.

" - La muncă! " folosește un ton sec, care nu trădează nici un sentiment, este chiar acel ton folosit în negocieri. Îl cunosc destul de bine și eu. Acum așteaptă o mișcare din partea mea, o greșeală din partea mea. Vrea să vadă ce atuuri am eu si el își tine așii in mânecă pentru lovitura decisivă.

"- Ciudat! Eu sunt la tine la birou și nu te vad! Ai devenit invizibil cumva?" încerc să îmi păstrez calmul. Să il fac pe el să greșească.

"-Nu! Nu sunt în oraș. Nu pot vorbi acum..."

"- Nu poți vorbi, pe naiba!" nu mai pot sa mă abțin și țip la el și lovesc paharul de cafea cu atâta ură încât se imprastie lichidul negru in tot birou. Și continui să țip.

" - Nu vrei să vorbești cu mine. Știi ceva nici nu trebuie să vorbești! O să-ți transmită Ava ce am de zis, că cu ea poti vorbi nu?! Dar să știi că o parte din înjurături sunt și pentru ea! " sunt plina de draci. Sângele mi s-a urcat tot la cap si simt o vena de la tâmplă cum pulsează tot mai tare. Nu știu cât o sa mai rezist.

"-De ce ai sunat?" vocea lui devine mai taioasă și mai joasă.

"-Sunt dezamăgită de tine! Mi-ai promis că vei sta departe de Ava! " trag aer in piept in încercarea de a mă liniști și a nu plange.

" - M-am ținut de cuvânt! Intre noi nu este nimic! Suntem colegi și trebuia să..." vrea să imi explice dar îl întrerup.

"-Cum ești și cu mine... Măcar ai lăsat-o și pe ea cu ochii în soare ca pe mine acum?" oricat de mult m-am luptat cu ea, tot am pierdut și lacrima cade pe obrazul meu. Mă simt rănită și tradată. Iarăși am fost învinsă de Ava.

" - Vorbim mai târziu. Calmează-te! Vorbim după ce te liniștești ! " tonul lui calm ar trebui să mă liniștească, dar nu. Eu iau foc.

" - De ce credeți voi bărbații ca după ce ne liniștim gandim altceva. Voi gândi același lucru : ca ești un porc nesimțit! Ți-am zis să stai departe de ea! Dacă tu nu poți o voi face eu pentru tine. Nu o voi lăsa pe curva aia să câștige iarăși! Voi face orice este necesar ca tu și ea să nu fiți împreună! ORICE! Pentru numele lui Dumnezeu ce vă face femeia asta? Poți să avea orice femeie, dar toți vă opriți la asta! Ce are ea? Deci să îți între bine în cap că nu vei avea liniște cu ea! Când vei găsi orice altă femeie te voi lăsa in pace. Orice altă femeie, nu imi pasă cine, dar nu EA! "

" - Nu vreau o altă femeie... " nu am mai putut de nervi și am aruncat telefonul în perete.

" - La naiba ! " țip cu tot sufletul plin de durere. Lacrimile cad pe obraz fără să le pot stăpânii. Mă prăbușesc în mijlocul biroului care pare acum atât de mic încât mă sufocă. Nu am aer... Nu am nimic... Nu am decât niște lacrimi amare...

Reușesc să îmi revin. Nu știu cât mi-a luat. Nu mă interesează. Îmi șterg lacrimile. Mă ridic în picioare. Nu are decât să mai iubească cine o vrea că eu m-am lecuit!

După ce mă aranjez un pic cât să fiu acceptabilă părăsesc scena. Ies din birou calma. După ce închid ușa, dau de secretară. Astepta finalul în fața biroului. Ochii ei mari ma fac să înțeleg că nu m-am aranjat atât de bine. Sau poate o fi fost de la țipete...?

"- Scuze..." îi spus rușinoasă si îi arat cu privirea biroul lui David.

"- Stai liniștită! Este destul de departe de restul colegilor, sigur ceilalți nu te-au auzit." Mă sterge cu servetel demachiant delicat. Exact de asta aveam nevoie acum de un gest de tandrețe.

Telefonul sună. Mi-a luat câteva secunde ca este telefonul meu și ca trebuie să răspund. Brusc mi-am adus aminte de întâlnire. Uitasem complet.

" - Alo! Sunt jos te aștept!" îi răsună jovial vocea în telefon.

"- Acum vin micuța mea prietena!" am împrumutat un pic din entuziasmul ei.

Să o țin în brate pe Izzy este un adevărat tratament. Zambetul ei pur de copil alungă orice răutate din mine.

"- Știi că îmi ești draga tare? " imi spune mititica.

"- Si tu mie!" o iau iar în brațe.

" - Cat de mult?" se uită curioasă în ochii mei.

"-Foarte mult! Cel mai mult!" ceva din privirea ei mă face să înțeleg că vrea ceva de la mine.

"- Destul de mult cât să fi mama mea? " știam eu ca ceva nu este bine.

"- Am mai discutat despre asta Izzy. Nu este așa simplu să fiu mama ta. Trebuie sa mă casatoresc cu tatăl tău, în primul rând. Și nu cred că el este de acord cu asta. Dar putem fi cele mai bune prietene. Nu vrei? " după tristețea din ochii nu cred ca este de acord.

" - Tot orfană rămân... " a spus aceste cuvinte cu o mare tristețe.

David mi-a frânt inima în bucăți. Dar am avut putere si mi-am adunat inima bucățică cu bucățică și am refăcut-o ca un puzzle. Am lipit-o cu bandă adeziva și credeam că o să se vindece în timp. Dar acum numai am ce aduna pentru că ea mi-a făcut-o scrum. Nu o pot lăsa așa...