Cafeaua ta, iubire!

Ema

Sunt hipnotizată de luminile roși de la mașina din fața. Le urmăresc foarte atentă de parcă nu există nimic în jurul meu. Am făcut dreapta pentru a intra în curte casei și luminile roșii au dispărut. Ușile uriașe ale porții se deschid încet, silențios. Când se deschid de tot intram și noi ușor fără să simt micul dâmb de la poartă.

Am ajuns la destinație și eu nu am scos nici un sunet. Mă simt pierdută în beznă și acum bâjbâi în jurul meu după ceva de care să mă țin, să mă ghideze spre lumină. Totul din  jurul meu era doar o iluzie creată de mine. Piesele erau puse greșit și aveam o imagine greșită a ceea ce s-a întâmplat. Acum trebuie sa iau fiecare piesă în parte să o cercetez din nou și să o așez în ordinea firească. Oare îmi va plăcea rezultatul? Dar dacă totul se va nărui și nu va rezista în picioare nici măcar o secundă?

David mi-a mărturisit dragostea lui și eu nu pot să spun nici un cuvânt. Am un nod în gât care nu mă lasă să zic nimic. Mi-e frică! Mi-e frică că voi fi rănită! Tot timpul am fugit de iubire, ba nu am fugit de lacrimile pe care mi le-ar putea provoca. Este mai simplu să fugi, decât să confrunți și să lupți.

Oprește mașina și ne dăm jos din ea. Ușa alba de la întrare se deschide și o văd pe Izzy. Aleargă fericită spre mine. Bucuria ei reușește să pună pe fața mea un zâmbet, deși în sufletul meu se dă o mare luptă. Închid ochii o secundă pentru a ascunde ce se întâmplă în mine și o iau în brate. După câteva secunde se desprinde din îmbrățișarea mea si îi zâmbește lui David. Mă ia de mână să mergem în casă. Ajungem în living și ma invita să iau loc pe canapea.  În fața ei este o măsuța mică de cafea din sticla . Pe mijlocul ei stă un  castel de cărți . Niște cărți de joc puse una peste alta în mai multe nivele. O construcție fragilă, dar superbă.

"- Uite! Am făcut un castel mare. Vezi ce frumos este?"  fața ei radiază fericirea în cea mai pură formă.

Ia o carte si o așează cu mare grija in dreapta sprijinindu-se de alta. Nu se mișcă nici una.

"- Hai pune și tu!"

Îmi ia mâna si mi-o duce spre puținele cărți rămase. Iau una si  o așez încet, dar cu frică si totul cade. Am dărâmat tot castelul. Totul s-a ruinat pentru că mi-a tremurat mâna.

"-Îmi pare rău!" Spun dezamăgită de mine. Dar Izzy zâmbește.

" -Oricum cădeau." le strânge repede cu mânuțele ei mici și începe să construiască iar.

"- Și atunci de ce il mai faci?"

"- Pentru că este distractiv să construiești. Hai vom construi altul si mai frumos!" pune carte lângă carte in formă de V răsturnat.

David ni se alătură. Se așează lângă mine pe canapea și îmi atinge încet mâna. Îi privesc mâna și îmi aduc aminte de un  citat dintr-o carte citita mai demult. Tin minte că l-am recitit de multe ori pentru a-l înțelege și abia acum realizez ca l-am înțeles într-adevăr : "Dragostea nu este o destinație finală, ci un drum ce trebuie străbătut cu zâmbetul pe buze, fericit. Uneori este greu, dar asta face diferența dintre o iubire trecătoare și cea adevărată. A iubi cu adevărat înseamnă să mergi cu ochii închiși știind că el te ghideze spre lumină. "

David

După masă Ema s-a dus să o adoarme pe Izzy . Probabil a adormit și ea, deoarece a trecut ceva timp de când a urcat în camera. Îmi pare rău că nu a mai coborât, aș fi vrut să vorbesc cu ea, dar poate este mai bine așa. Noaptea este un sfeșnic bun și maine dimineață va putea lua o decizie.

Acum vreau doar să fac un dus. Dau drumul la apa și picăturile sunt reci, dar nu mai am răbdare și intru. O să vină și apa caldă imediat. Picăturile cad repede pe pielea mea și eu ma gândesc doar la ea. Îmi este dor de atingerile ei pe pielea mea, de săruturile ei.

Iau gelul de duș și deschid capacul. Mirosul de menta mă revigorează. Torn pe burete și... simt două mâini mici și fierbinți pe spatele meu . Își fac loc printre brațele mele  și mă cuprind. Un corp mic și firav se lipește de mine. Mă sărută pe umăr și urcă spre gâtul meu. Mă întorc fără să îi dau drumul. Sunt curios, deși corpul meu stie cine este. Îi recunoaște atingerea și se supune.

"-Îmi este frică... O să sufăr mult dacă mă rănești...dar știu că as suferi mai mult dacă nu sunt a ta... Voi crede în tine și în iubirea ta... Sunt a ta cu totul! Te rog ai grija de mine!" Ema mă privește fix în ochii mei. O strâng în brate și îi șoptesc la ureche.

"-Nu îți fie frica! Te voi iubi mereu! " o sărut usor pe ureche, pe gât și urc spre buzele ei și o sărut pasional. Fac o pauză și o privesc lung în ochi." Ești a mea! "

Buzele noastre se întrepătrund iar și iar căci nu mă pot sătura de gustul ei dulce. Acum știu că este cu totul a mea și nu vreau să îi dau drumul din sărut, din îmbrățișarea mea. O lipesc de faianță și mâinile mele îi cercetează corpul ce acum mi se dăruiește conștient. Acum este a mea și cu sufletul ! Este tot ce mi-am dorit!

Ema

Deschid ochii și văd că este dimineața. Îmi întind tot corpul bucurându-mă de razele de soare care îmi mângâie bland obrazul .

Am ales acest apartament pentru are ferestre mari și soarele îl luminează cu căldura lui naturală. Ador acest lucru. De fapt ador aceasta casa, ea este cuibușorul nostru de nebunii.

Am hotărât împreună cu David să luam acest apartament deoarece la început  nu vrem să spunem la nimeni despre noi. Mai întâi să vedem cum decurg lucrurile între noi o luna două si dacă scăpăm teferi ne vom afișa public. Astfel o ferim pe Izzy de suferința unei despărți.

Îl sarut pe David care încă doarme și ma ridic din pat. Mă duc la baie și îmi fac rutina zilnica de dimineață. Ies din baie încet și ma îndrept spre bucătărie. Pregătesc cafeaua.

"-Miroase foarte bine, pisicuțo!" se trezește somnorosul meu și mă sărută pe gât. Termin cu greu de făcut cafeaua și îi ofer cu drag cana privindu-i ochii căprui pe care îi iubesc la nebunie .

"-Cafeaua ta, iubire!"

###

Am ajuns la finalul cărți!
Vreau să vă mulțumesc că ați citit-o. Nu știu cât de mult v-a plăcut, dar mie mi-a făcut placere.
O dedic lui "David al meu" care în fiecare dimineață îmi servește cea mai buna cafea si sincer cred ca doar zâmbetul si privirea lui caldă o fac să fie cea mai bună. V-am înnebunit probabil cu acea privire și poate nu am reușit să o descriu cum trebuie, dar va marturisesc că și acum, după mult timp, tot îmi face corpul să vibreze.

Am început o nouă carte "Căsătoriți de nevoie" , dacă v-a plăcut aceasta poate vă uitați măcar de curiozitate și la cea nouă.

Mii de pupici 😘