Cafeaua ta, iubire!

Liniștea

David

Ema se îndepărtează fără să se uite în spate. Tim încearcă să o scuze in fața familie Brown, dar Yolanda pare să nu audă nimic. Femeia se uită după Ema cu regret. Cred că ar fi fugit după ea dacă el nu ar țin-o așa de strâns de mână.

"- Mă bucur că v-am văzut, dar eu trebuie sa plec!" salut repede și plec. Mă duc la mașină cu pași repezi. Abia aștept să ajung la paharul ăla de tărie.

La naiba! Ce aglomerat este! Toată lumea a plecat acum si traficul este infernal . Cred că aș merge mai repede pe jos decât cu mașina. Ma uit în jurul meu si vad ca oamenii care merg pe jos chiar mă depășesc.

O observ pe Ema pe trotuar. Merge încet, cu mâinile in buzunar si capul în pământ. Deși nu îi văd fața stiu sigur că este supărată. Nu înțeleg ce a deranjat-o așa tare, dar nu mai suport să o știu așa. Trag in primul loc liber. Mă dau jos din mașină și încă mă lupt cu demonul din mine care imi aduce aminte că nu este a mea și că nu am nici un motiv ca să mă duc la ea. Are dreptate dar... Ce scuză am?... hai să zicem că este colega mea si nu pot să o las așa.

"- O înghețată?" o întreb când ajung în dreptul ei. Știu că femeile se dau in vânt după ea cand sunt supărate.

Se întoarce mirată la mine și după câteva secunde, în care reușesc să îi ofer cel mai dulce zambet, mă ia în brate. Fără să zică nimic, doar căutând-și un loc comod la mine în brațe. Precum un pisoi mic care vrea să fie alintat. O mângâi pe spate ceea ce îi aduce un zâmbet de relaxare pe fața.

"- Mulțumesc!" îmi spune încet, mult mai liniștită. Mă bucur că s-a liniștit la mine în brațe.

"-Cu plăcere, pisoi alintat!" se uită la mine surprinsă. I-aș mai zice ceva, dar m-am pierdut în ochii ei albaștri. Nu știu de ce, dar pe ea îmi place să o alint așa. Nu am obiceiul de a alinta alte femei.

"- De unde luam înghețată?" întrerupe ea momentul. Mă bucur că a făcut-o. Altfel cedeam ispitei și îi sarutam buzele alea superbe. O iau de mână și mergem în parc tăcuți.

A fost prima înghețata pe care am mâncat-o în liniște. Nu am vorbit decât strictul necesar și a fost așa de bine. Nu spun că prefer să nu vorbească, că nu îmi face placere să o ascult, dar liniștea asta a fost... așa... plăcută. Rar găsești o persoana alături de care să poti să taci și să te simți fericit. Să te simți bine doar prin simpla ei prezență.

....

Dimineața găsesc pe birou o cafea. Pe ea avea un bilet "Mulțumesc!". După scrisul de pe bilet sigur este Ema. Iau o gura. O savurez. Vreau sa îi simt aromă. Este la fel ca ea. Are un gust plăcut ce creează dependenta, ca și buzele ei. Îți face inima să bată mai tare, la fel ca și atingerile ei. Închid ochii si îmi aduc aminte de acele momente in care a fost a mea. Mie dor de mirosul ei, de gustul ei... să îi ating corpul... Să fie a mea, să o duc pe culmele plăceri... Fi-ar să fie! Devin dependent de ea!

Ema

Este trecut de ora 2 și el încă nu a ajuns la birou. Nu am avut curajul să o întreb pe secretara lui nimic, dar am îndrăznit să intru la el în birou cu pretextul ca trebuie sa îi las un dosar. Cum cafeaua este încă pe birou neatinsă înseamnă că nu a venit.

Nu ar trebui să fiu așa de disperată și ar trebui să am răbdare. Este adevărat că îmi este dor de el, dar într-o oră avem ședința și îl văd atunci.

Nu știu cum să reacționez sau cum o să se comporte el, dar sper să nu fiu ca o puștoaică în limba după el. Trebuie să îmi păstrez capul pe umeri și să mă comport ca o femeie matură.

Ședința se termină de acum si el nu a apărut. Încep să îmi pun tot felul de întrabari, dar trebuie să rămân calmă. Dificil să le fac pe amândouă.

"- Nu l-am văzut deloc pe David astăzi. Este bine?" mă trezesc că îl întreb pe Jack. Este la fel de uimit ca si mine că am îndrăznit să îl întreb așa ceva.

"- Este plecat din oraș." îmi răspunde calm și pleacă din sală.

"- Nu îmi spune că nu știai că David este plecat ? " cuvintele Avei sunt ca niște cuțite ascuțite care se înfig în inima mea.

"- De fapt cine ești tu ca să îți spună ție ? A spus doar persoanelor importante, lui Jack și mie." ca de obicei este plina de aroganță. Se apropie de mine pentru a fi mai dramatică , atat de aproape încât îi simt respirația rece de scorpie. Dar nu mă tem. Rămân neclintita in fața ei, deși doare ce îmi spune.

"-Pregătește-te să îl uiți pe David pentru că el va fi al meu, DOAR AL MEU! " ultimele cuvinte le-a spus uitându-se fix în ochii mei atât de apăsat încât mă doare inima. Am rămas încremenită de atâta durere în timp ce ea râdea ca un diavol de suferința mea.

Rămân singura in sala mare si rece. Liniștea din încăpere mă înnebunește. Simt că mă trezesc la realitate într-un mod crunt și dureros. Tot ce s-a întâmplat a fost doar în capul meu? A fost doar imaginația mea? Trebuie sa aflu! Mai determinată ca oricând plec să aflu răspunsuri.