Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 3

Ochii mi se deschid încet-încet fiind deranjați de firișoarele de lumină care se strecoară în încăpere, iar imediat capul începe să mă doară puternic. Totuși mai durează câteva secunde până să reușesc să mă ridic în capul oaselor, dar nu reușesc să stau dreaptă, căzând din nou în pat. Mă sprijin cu coatele de salteaua moale, și fac un efort să mă întind după telefon pentru a vedea cât este ceasul, dar spre surprinderea mea nu este acolo. Și nici noptiera. Și nici dulapul cu haine. Privesc speriată în jur și îmi dau seama că nici măcar nu sunt în camera mea, moment în care încep să mă panichez.

Capul mă doare puternic, iar eu nici măcar nu am habar unde mă aflu. Asta trebuie să fie o glumă proastă, îmi spun. Îmi așez capul pe pernă și închid ochii, sperând că este doar un vis, sau o halucinație, și sper că mă voi trezi în camera mea, dar acest lucru nu se întâmplă. Sunt tot în acea încăpere luminoasă, în  care nu este decât un pat, un dulap, o măsuță și un televizor. Într-un final reușesc să mă pun pe marginea patului, așezându-mi mâine la tâmple.

Brusc o mulțime de imagini năvălesc în capul meu cu repeziciune, și nu pot face nimic ca să le opresc. Îmi amintesc de petrecere, și de momentul în care am intrat în acea cameră, prinzându-l pe Jaymi cu blonda în pat. Îmi amintesc de durerea pe care am simțit-o în piept, de golul din stomac, de dezamăgirea pe care mi-a produs-o. În viața mea nu am crezut că am să simt atâtea sentimente, trăiri la un loc, ură, dezamăgire, tristețe, furie, dar iată că m-am înșelat. Șirul evenimentelor se derulează încet, ca și cum aș fi la un cinematograf, doar că de data asta sunt martoră la propriile mele fapte. Îmi aduc aminte de faptul că l-am ignorat complet pe Harry, lăsându-l fără să îi dau nicio explicație, și de dorința arzătoare de a uita tot ce s-a întâmplat, astfel încât mi-am înnecat amarul în băutură.

De aici totul nu se mai leagă, astfel că tot ce îmi aduc aminte în legătură cu întâmplările din club sunt mici frânturi, sticlele de bere, paharele de whiskey, dansul cu acel străin..și atât. Nu îmi mai amintesc nimic de tot ce s-a întâmplat după, iar lucrul acesta mă frustrează enorm. Și ce e cel mai important, cum am ajuns în camera asta ? Cine stă aici ? Mii de întrebări încep să își facă apariția, iar eu din păcate nu pot să răspund la ele, oricât m-aș strădui de mult.

Atenția îmi este distrasă de scârțâitul unei uși, iar inima îmi bate puternic. Îmi îndrept cu repeziciune capul spre ușă, și observ intrând un băiat înalt, blond, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni albaștrii, un tricou alb și ochelari de soare. Închide repede ușa și își aruncă ochelarii pe pat, mai apoi privindu-mă cu o expresie neutră. Pentru o secundă cred că mă pierd în ochii săi albaștrii ca marea după ploaie, dar îmi revin imediat din transă, îndreptându-mi capul în altă parte. Încerc să spun ceva, dar nimic nu iese din gura mea așa că se închide la loc, rămânând și mai confuză decât înainte. Ce naiba se întâmplă cu mine ?!

“ Oh, se pare că s-a trezit frumoasa din pădurea adormită.“ spune acel băiat așezându-se pe pat.

Deschid gura pentru a-i da replica, dar ceva mă împiedică. Vocea sa mi se pare extrem de cunoscută..extrem de familiară...Fac un efort pentru a încerca să îmi aduc aminte cine este băiatul care stă chiar lângă mine, în ciuda faptului că încă îmi bubuie capul de la alcoolul pe care l-am consumat noaptea trecută. Și ceea ce îmi amintesc este chiar mai mult decât m-am așteptat. Îmi ridic capul, analizându-l din cap până în picioare. Nu, nu poate fi el, îmi spun. Îl privesc preț de câteva momente, fără să îmi dau seama că deja e prea mult, iar băiatul cu ochii albaștrii ridică din sprânceană, zâmbind în colțul gurii, acesta fiind chiar detaliul de care aveam nevoie.

“ Niall ?! “ exclam.

“ Chiar în carne și oase. “ spune.

Sar să îl imbrățișez, dar îmi pune rapid mâna pe umăr împiedicându-mă să mai înaintez. Ce dracu ?!