Chapter 95

5.4K 326 28
                                    

„ Te iubesc până la lună. “ șoptește Niall, reușind să îi simt respirația fierbinte bătându-mi în obraz, făcându-mi întreg corpul să fie străbătut de un fior cald. În următoarea secundă îi simt buzele moi izbindu-se de ale mele, completându-se unele pe altele ca și cum ar fi două piese de puzzle. Îmi umezește buza de sus cu limba și o introduce apoi în gura mea, explorând fiecare colțișor, asigurându-se parcă că profită de această șansă. Blondul are pieptul presat de al meu și îi pot simți bătăile alerte ale inimii, în timp ce împărțim un sărut gentil, atent, plin de pasiune și dragoste.

„ Te iubesc până la lună și înapoi. „ reușesc să îi răspund, rupând sărutul pentru a ne recăpăta suflul. Zâmbesc incontrolabil și îi simt în următorul moment cum își plasează mâinile în jurul taliei mele, lipindu-mi corpul de al său, umplând absolut fiecare spațiu gol dintre noi. Mă ghemuiesc la pieptul său și, pentru câteva momente bune, camera sa rămâne undeva uitată în întuneric, învăluită într-o liniște ademenitoare.

Niall continuă să mă țină strâns la pieptul său, jucându-se cu câteva șuvițe de păr, rulându-le pe deget pentru a le da drumul apoi. Chicotesc și trag o gură mare de aer în piept, bucurându-mă de simplitatea și profunzimea momentului. Mă simt în siguranță în brațele sale. Mă simt de parcă nimeni și nimic nu ar mai putea să mă rănească vreodată, căci Niall va fi întotdeauna acolo pentru a mă proteja. Aproape uitasem cât bine mă simțeam lângă el, aproape uitasem cum era să îi simt atingerile asupra trupului meu rigid. Mi-a fost atât de dor de el și iată-ne din nou, împreună, lucru pentru care nu aș fi putut fi mai fericită.

“ Nu te voi mai părăsi niciodată de acum încolo. Jur. “ îl aud șoptind și își lipește buzele de fruntea mea, făcându-mi inima să se topească. Dau din cap și, în întunericul camerei îi pot distinge încă ochii săi de o culoare uimitoare, holbându-mă în aceștia pentru ceea ce pare o eternitate.

După câteva clipe trăsăturile sale încep să se evaporeze rapid, dizolvându-se în aer, cauzându-mi inima să îmi bată cu putere. Îi strig numele de câteva ori la rând dar nu primesc absolut niciun răspuns, corpul fiindu-mi străbătut de un val de panică, privind speriată locul în care doar acum câteva secunde stătea Niall. Clipesc în repetate rânduri și încet-încet întreaga cameră începe să se schimbe,  descizând apoi ochii brusc. Mă uit speriată în jurul meu și oftez adânc atunci când constat că mă aflu în camera mea, ducându-mi o mână la frunte pentru a-mi șterge transpirația.

Inima continuă să îmi bată cu putere și realizez că am avut din nou același nenorocit de vis pe care l-am avut și în ultimele 9 nopți, încă de când l-am văzut ultima dată pe blond. Mă ridic ușor în capul oaselor și îmi întind mâna pentru paharul cu apă pe care l-am lăsat pe noptieră, luând câteva înghițituri pentru a încerca să îmi îndepărtez nodul din gât. Cu fiecare noapte ce trece visul devine din ce în ce mai real, astfel că uneori mă găsesc în postura de a-mi fi frică să adorm. Încerc să stau trează o bună parte din noapte, mintea fiindu-mi năvălită de fel de fel de gânduri dar de fiecare dată cedez, căzând pradă subconștientului meu. Iar cel mai îngrozitor fapt este că s-a întâmplat să visez acceleași lucruri consecutiv și vocea lui Niall parcă îmi răsună în urechi non-stop, dându-mi o stare de anxietate.

Încerc să mă calmez și trag o gură mare de aer în piept, mergând până la fereastră, trăgând draperiile. Firișoarele de lumină își fac loc subtil prin fiecare colțișor al camerei mele și mă găsesc privind în gol din nou, complet pierdută în propriile-mi gânduri.

Adevărul este că tot continui să îmi spun că alegerea pe care am făcut-o a fost corectă. Că eu și Niall suntem niște persoane imposibile, că întotdeauna găsim cât mai multe căi pentru a ne răni unul pe celălalt. Deși caracterele noastre se asemănau până într-un anumit punct, totuși, eram complet diferiți și pur și simplu nu ar fi mers. Încerc să mă conving că am făcut cel mai bun lucru prin a pune punct acum, decât să aleg să rămân din nou în joc, să continui să alerg în același cerc infinit, ignorând adevărul, rămânând înconjurată de minciuni și persoane care nu îmi doresc binele. Așa că pentru prima dată trebuie să îmi ascult mintea, în defavoarea inimii, și să aleg ce e cel mai bine pentru mine: eu și Niall să rămânem separați.

Hidden Truth || Niall Horan F.F.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum