Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 47

Restul zilei a decurs normal, asistând la conversații cât se poate de banale între Niall și mama. Am rămas surprinsă să văd cât de bine se înțeleg ei doi; defapt mereu s-au înțeles atât de bine, doar că în ultimul timp nu s-a mai întâmplat să îi văd împreună. Mă simt mai bine acum, puțin mai împăcată și mă bucur că lucrurile încep să se reașeze la cursul lor normal.

Niall a plecat deja de câteva minute și mă reped în camera mea. Vreau să o evit pe Lily, știu că atunci când începe să vorbească despre Niall nu se mai oprește. Mereu a avut un fel de slăbiciune pentru el și câteodată, înainte de toată această ruptură dintre mine și el, aveam impresia că mama crede că Niall este copilul ei, nu eu, pentru că tot continua să îl laude iar tot ce eu făceam îi amintea de el. Îmi amintesc că într-o perioadă chiar eram geloasă pentru că el era cu mult deasupra mea, iar din punct de vedere al calităților mă domina; dar niciodată nu am avut curajul să îi spun asta lui Niall, am preferat să țin pentru mine.

Încep să râd când îmi aduc aminte de aceste momente, eram atât de prostuță când eram mai mică.

Îmi iau telefonul de pe noptieră, vrând să văd dacă am vreun mesaj sau vreun apel. Nici măcar nu am mai vorbit cu George de când am plecat de la apartamentul său, în ziua anterioară și probabil e îngrijorat, era îngrijorat încă de când i-am spus că voi merge să îl caut pe Niall.

* Sper că totul este în regulă. xo *

* Sună-mă când ai timp, ok? *

Acestea sunt cele două mesaje de la el și chiar dacă aș vrea să îl sun să îi spun că totul este în regulă nu sunt în dispoziția necesară momentan. Asta ar însemna să îi povestesc tot ce s-a întâmplat în acel hotel și faptul că eu și Niall suntem împreună, sau să îl mint și să nu îi spun nimic. Știu că l-ar deranja ambele variante și îmi pare oarecum rău pentru el, știu că ține la mine și din cauza mea a fost bătut, doar ca în final să ajung tot de partea frumosului băiat cu ochi albaștrii.

Pun telefonul înapoi pe noptieră nu înainte de a mă uita la ceas. La naiba,e 3 și un sfert iar eu am uitat complet de faptul că Niall vrea să ieșim în seara asta, nu am nici cea mai vagă idee unde. Iar ideea că este prima noastră întâlnire mă sperie, nici măcar nu știu unde mă duce și mă tem să nu se întâmple ceva care să ne facă să ne certăm din nou pentru că, să fim serioși, nici măcar nu știu cum a trecut ziua asta fără ca el să facă vreun comentariu ironic sau vreo gafă. Poate ar trebui ca mama să fie prin preajmă mai des.

A spus că va veni să ma ia la 7, deci bănuiesc că am timp să mă pregătesc. Recunosc că inima îmi bate cu putere de fiecare dată când am ocazia să îmi petrec timpul cu el, iar așteptarea asta mă omoară. Nici măcar nu știu ce se întâmplă cu mine, nici măcar numai sunt atentă la ce se întâmplă în jurul meu. Tot la ce mă pot gândi, sau mai bine zis la cine mă pot gândi este Niall. El doar a intrat pe sub pielea mea din nou și a reușit să găsească o cale către inima mea și sinceră să fiu nu regret absolut nimic din toate acestea.

Timpul trece și deja s-a făcut ora 5:30. Îmi închid laptopul și încep să mă pregătesc, vrând să nu întârzii la prima noastră întâlnire. Sunt atât de entuziasmată și atât de emoționată în legătură cu asta, abia aștept să ne petrecem timpul împreună. Știu că încă suntem în perioada în care vrem să luăm totul încet, în care încercăm să facem lucrurile așa cum orice cuplu normal ar fi făcut dar nu sunt sigură că eu voi mai putea face asta mult timp. S-au întâmplat atât de multe între noi de când s-a întors, iar acele lucruri fac ideea ca noi să avem o relație drăguță și normală imposibilă.

Îmi deschid dulapul și privesc în gol pentru câteva momente bune. Cu ce ar trebui să mă îmbrac? Încerc să mă concentrez și să îmi amintesc de cuvintele lui Niall înainte de plecare.