Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 97

* Din perspectiva lui Niall *

Înjur printre dinți în momentul în care simt telefonul vibrând sub perna extrem de incomodă de care mi-am rezemat capul, reușind să îl iau în cele din urmă, după câteva clipe de bâjbâială. Din instinct încep să clipesc în repetate rânduri, pentru a încerca să mă obișnuiesc cu lumina, doar că de această dată nu este nicio nenorocită de lumină, ci întuneric beznă, camera fiind luminată doar de ecranul telefonului meu. Îmi dau ochii peste cap și ignor apelul fără să mă intereseze identitatea persoanei de la celălalt capăt al firului, uitându-mă apoi la ceas: este ora patru dimineața, cine dracului mai e treaz acum?! Îmi dau seama că nu am dormit decât două ore și  îmi vâr telefonul în locul inițial, adâncindu-mi capul în pernă, încercând să adorm, încercând să îmi reîncarc bateriile pentru o nouă zi în locul ăsta de rahat.

Nu am nici cea mai mică idee când a fost ultima dată când am putut să dorm propriu-zis o noapte întreagă, ca să nu mai vorbim de momentele în care mintea mea era limpede și puteam să gândesc la rece, puteam să meditez asupra lucrurilor cu atenție. De când m-am întors abia mă mai pot controla și până și o persoană oarecare de la bar mă enervează, abia rezistând dorinței de a lovi pe fiecare în față, învinețindu-le ochii. Dar asta ar însemna să am probleme cu Tyler, iar dacă el m-ar da afară nu am nici cea mai mică idee unde aș putea să mă duc.

Un lucru e sigur, nu mă voi întoarce în Londra. Mi-am promis mie însumi că nu voi mai face greșeala asta încă odată, că nu voi mai cădea pradă sentimentelor și tentațiilor, lucruri care m-au ademenit încă de la început. Jess nu mă mai vrea în preajma ei și nu o învinuiesc pentru că a fost doar o victimă a ambiției mele prostești și mai ales a orgoliului meu, reușind să îi fac cunoștiință cu această parte întunecată vieții, plină de suferință, răutăți, ipocrizie. Eram perfect conștient că îi voi distruge inocența dar totuși am făcut lucrul ăsta fără să clipesc, fără să stau pe gânduri.

Mormăi câteva cuvinte la întâmplare în momentul în care telefonul începe din nou să sune, primul gând fiind acela de a arunca cu el undeva în celălalt colț al camerei; îmi schimb însă rapid planurile atunci când văd că cel care mă sună e defapt Liam, dându-mi ochii peste cap, enervat de situația creeată și de faptul că nu pot fi lăsat în pace atunci când cer acest lucru. Ezit însă câteva secunde înainte să răspund, corpul fiindu-mi cuprins de un sentiment de îngrijorare, gândindu-mă la mulțimea motivelor pentru care m-ar suna la o oră atât de devreme a dimineții.

“ Ce dracului te-a apucat, Liam? ” îi spun fără să mă pot controla, rămânând întins pe spate, cu capul adâncit în pernă, respirând greoi.

“ Să ghicesc, dormeai? “ mă întreabă șatenul, râzând.

“ Bineînțeles că nu, nu e ca și cum e patru dimineața și a trebuit să stau la bar până la două, servindu-i pe toți ratații ăia de acolo. Cu siguranță că nu dormeam. “

“ Scuze, frate, încă nu m-am obișnuit cu toată diferența asta de ore, aici e zi în toată regula! “ se scuză și iau o gură mare de aer în piept, împotrivindu-mă cu fiecare nerv din corp pentru a îl întreba dacă știe ceva de Jess, dacă a mai văzut-o măcar din ziua în care am plecat.

“ Deci ce ai atât de important să îmi spui dacă nu ai mai putut aștepta câteva ore? „ spun în schimb.

“ Știi cumva ce zi e azi? „ mă întreabă Liam și încep să râd în semn de frustrare.

Cred că își bate joc de mine.

“ 13 septembrie? Sâmbătă? „

„ Bingo! “ exclamă, râzând.