Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 59

“ Nu cred că o domnișoară așa frumoasă ca tine ar trebui să bea într-un loc ca ăsta, adică…e cam riscant, nu ți se pare? “ aud vocea unui baiat care tocmai s-a așezat lângă mine, comandându-și și el o bere. Perfect, se pare că nici măcar aici nu pot fi lăsată în pace.

Îmi ridic privirea pentru a vedea un băiat cam de 20 de ani presupun, cu părul șaten și puțin ridicat în sus, ochii căprui închis, îmbrăcat cu un tricou negru și un sacou pe deasupra, privindu-mă având un zâmbet în colțul gurii. Își primește berea și ia o înghițitură, lăsând-o apoi jos, fixându-mă din nou cu privirea.

“ Cred că pot să îmi port de grijă și singură, mulțumesc. “ răspund și îmi iau privirea de la el, oftând. Cuvintele lui Harry încă mă macină iar prezența acestui băiat nu mă ajută, ci doar înrăutățește lucrurile. Sau nu? De multe ori se spune că…cu un străin poți vorbi orice pentru că e sigur că nu te vei mai întâlni vreodată cu el.

“ Woah, calmează-te. Probleme în paradis? “ întreabă și își ridică sprâncenele, continuând să rânjească la mine.

Poate în alte circumstanțe mi s-ar fi părut chiar enervant și poate chiar prea insistent dar în momente ca astea pur și simplu nu îmi mai pasă nimic, nu am nici măcar puterea necesară să mă ridic și să îl las pe acest străin în pace, poate că…nici măcar nu cred că vreau asta. Nu știu ceea ce mă deranjează mai tare, faptul că relația mea de prietenie cu Harry se distruge încet-încet sau faptul că Niall m-a abandonat fără să îmi dea nicio explicație, fără să îmi răspundă la nenorocitul ăla de telefon atunci când îl sun. Știu că nu ar trebui să fiu atât de posesivă și de paranoică dar el îmi dă motive să fiu așa.

“ Și cum se presupune că ar trebui să am încredere în tine dacă nici măcar nu te cunosc? “

“ Mda, ai dreptate. Păi în cazul ăsta eu sunt Dylan, acum spune-mi tu numele tău și poți considera că ne cunoaștem. “ râde și îmi dau ochii peste cap.

“ Jessica. Dar îmi poți spune Jess, toată lumea îmi spune așa. “

Dar nimeni nu o spune mai bine decât Niall.

„ Deci, Jess, ce s-a întâmplat de stai singură, la bar, cu o sticlă de bere în mână, în timp ce toată lumea se distrează? “

“ Păi…mă simt de parcă aș fi o dezamăgire pentru toată lumea. Ei se așteaptă ca eu să fac cele mai bune alegeri posibile de parcă nu îmi este permis să greșesc, iar în loc să înțeleagă că este viața mea și că, chiar dacă greșesc, sunt greșelile mele încearcă continuu să mă facă să deschid ochii, să văd realitatea care, după părerea lor este diferită…Iar iubitul meu pur și simplu m-a lăsat baltă și a plecat din oraș fără să îmi spună nimic înafară de asta, și crede-mă, chiar am motive să mă îngrijorez pentru că nu îl cunoști, probabil în momentul ăsta dacă ne-ar vedea vorbind și-ar imagina cum îți sucește gâtul. ” râd realizând ceea ce am spus ultima dată, privindu-i expresia deloc terifiată.

“ Wow, impresionant. Chiar aș vrea să îl cunosc.” se alătură și el râzând și pot simți cum sunt mai detensionată.Am renunțat până și la a mai bea bere, poate pentru că asta fac de fiecare dată când ceva merge prost, încerc să uit de tot cu ajutorul alcoolului. Deși știu că nu este în regulă continui să fac asta și ar trebui să mă opresc, chiar trebuie să mă opresc.

„ Crede-mă, nu ai vrea. “

“ Oricum…ei fiind? “mă întreabă, orice urmă de amuzament dispărând de pe chipul său.

“ Ei fiind…prietenii mei. Defapt, doar o persoană anume, dar mă simt mai bine vorbind la general. “

Știi doar că am dreptate, doar că îți e frică să accepți adevărul.