Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 42

Vizita lui Liam și Louis din ziua anterioară încă mă frământă și subiectul ăsta nu a încetat nicio secundă să îmi părăsească mintea, chiar dacă l-am împins într-un colț al acesteia. Sunt confuză și nu am nici cea mai mică idee în legătură cu ce ar trebui să fac; cu toate astea știu că voi fi nevoită să iau o decizie mai devreme sau mai târziu, doar că încă nu știu care este cea mai corectă alegere pe care aș putea să o fac.

Este aproape după-amiază și mă cuprinde o stare ciudată, simțindu-mă ca și cum nu aș mai avea aer dacă aș sta în camera mea. Îmi iau imediat telefonul de pe noptieră și caut prin lista de contacte, vrând să ies cu cineva, să iau o gură de aer proaspăt, să uit de toată hărmălaia din viața mea. Îl apelez pe George fără să stau pe gânduri, răspunzând după câteva secunde.

“ Hei străinule, ce faci? “ îl întreb râzând. Au trecut câteva zile de când am ieșit cu el și oarecum m-am bucurat că Niall nu a mai făcut nicio încercare prostească de a mă face să îi vorbesc. Mă bucur că George e în siguranță și că incidentul de săptămâna trecută nu ne-a influențat în vreun fel relația.

„ Ehm, mai nimic. “ spune scurt, parcă fiind concentrat asupra altui lucru.

„ Ai chef de o plimbare? Te rog, știi că nu accept un refuz. “

“ Nu știu ce să spun, Jess, nu mă simt prea bine...”

„ Ce s-a întâmplat? “ spun îngrijorată.

“ Doar o simplă răceală, nu e nevoie să îți faci griji. O sa fiu bine. “ spune râzând și sunt oarecum dezamăgită pentru că momentan e singura persoană cu care aș putea și aș vrea să îmi petrec timpul. Știu că Zayn și Kate probabil sunt împreună acum, la fel și Caroline cu acel tip de facultate și chiar nu aș vrea să le răpesc timpul cu ei, plângându-mă de problemele mele. Merită să fie amândouă fericite, știu cât de mult au așteptat momentele astea și pe deasupra știu cât de mult merită.

“ Oh…atunci voi veni pe la tine, dacă e în regulă. Chiar nu am ce să fac și vreau să mă asigur că ești în regulă. “ insist.

“ Nu, Jess, chiar nu e nevoie să faci asta, ți-am spus că sunt bine...În plus nu vreau să te îmbolnăvesc și pe tine.” spune și chicotesc ușor; mi se pare drăguț că încearcă să mă protejeze.

“ Ei, haide, când m-a doborât pe mine o răceală. Ți-am spus, nu accept un refuz, ne vedem la tine. “ îi răspund poate pârând un pic cam prea insistentă.

“ Nici măcar nu îmi pot da seama când ai devenit așa încăpățânată. „ râde și mă alătur lui.

“ Eh, probabil e unul dintre defectele mele. Nu te mai rețin, voi fi acolo în puțin timp. “ spun și închid apelul, vrând să îmi părăsesc camera cât mai repede.

Mă schimb cât pot de repede și îi spun mamei că ies să iau o gură de aer. Aleg să merg pe jos, nefiind o mare fană a mijloacelor de transport în comun ci, în schimb, mă bucur mult mai mult dacă fac asta pe cont propriu, bucurându-mă de tot ce este în jurul meu.

Bineînțeles că gândul că Niall ar putea fi pe acolo pe undeva băgându-se în probleme este încă prezent în mintea mea și sunt al naibii de îngrijorată pentru el doar că încă nu știu ce să fac. Nu știu dacă vrea ajutorul meu, nu știu dacă va accepta ajutorul meu. Nici măcar nu sunt sigură dacă eu vreau să îl ajut, nu după tot ceea ce a făcut. Poate e timpul să își dea seama defapt cum e el, poate că..poate că e timpul ca el să își dea seama că atitudinea sa și modul în care se comportă face ca oamenii din jurul lui să sufere. Nu știu ce să fac, și sinceră să fiu...cum am mai spus, nu sunt pregătită să iau această decizie, nu încă.