Iubirea unui Alpha

Gail o cunoaște pe Aris

   Speriată și regretând că plecase în pădure neînsoțită sau fără să spună cuiva, Aris începuse să se zbată în lanțuri, sperând să se elibereze înainte ca vârcolacul să o atace. În timpul zvârcolirii sale zadarnice, de după tufișul cu fructe sălbatice unde dispăruse lupul, apăru în fața ei un bărbat cum nu mai văzuse nicicând. Numai mușchi tresăltau de la brâu în sus, iar părul negru ca abanosul îi încadra perfect fața de culoarea cafelei cu lapte, iar ochii...Ochii lui negri și sclipitori îi fermecară inima fetei. Îi era frică de un bărbat frumos ca ziua și fioros ca noaptea, dar nu putea trece peste fizicul său. Apropiindu-se, îi simți numaidecât căldura sângelui ce îi curgea prin vene și aproape că i se făcu sete. O ispitea cu sângele și căldura lui cum era omul ispitit de păcat.

  Instinctul de autoapărare o făcu să se dea înapoi puțin chiar de era greu cu picioarele legate. Când el întinse mâna, ea se feri strângând pleoapele. Gail n-o studiase suficient ca să-i descopere secretele sau frumusețea. Pentru el era egal cu zero persoana ei. Era un vampir, un dușman pe care îl ajutase cu prețul vieții lui, încălcând legile clanurilor. Treaba lui se terminase rapid. Nu trebuia decât să o dezlege iute și să dispară înainte ca lucrurile să se complice. Nu-i aducea nicio satisfacție faptul că salvase o femeie moartă...o vampă pe care în mod normal, legea firii sale îi cerea să o ucidă fără milă și fără avertisment, însă Gail era om, totuși. Un om făcut din carne și sânge, cu un dar moștenit din neamuri străvechi. Nu și-l dorise niciodată, dar era nevoit să accepte ceea ce era.

— Nu te teme, nu am venit aici să calc în picioare legile noastre, doar ca să te omor. Nu sunt atât de prost... Te voi elibera și voi dispărea numaidecât. Nu agreez vampirii. Aș fi putut să te ucid ușor...

— Dar n-ai făcut-o... îl completă Aris după ce prinse puțin glas. Vorbele lui o liniștiră, oarecum. Se lăsă pe mâna lui, permițând să se apropie și să rupă cumva lanțurile. El se lăsă într-un genunchi și încercă să le desfacă lovind zalele cu o piatră.

— Nu.. Îi răspunse sec.

— De ce? Puteai scăpa lumea de un criminal...

  Gail se uită la ea dintr-o dată și abia atunci observă părul ei ondulat și buzele roșiatice, însă când îi întâlni ochii roșii, își mută privirea din nou. Ar fi putut fi o ființă minunată și s-ar fi îndrăgosti iremediabil de ea dacă nu era ceea ce nu ar fi putut iubi vreodată. Total nefiresc pentru neamul lor, chiar de nu era vreo interdicție asupra acestui lucru.

— Ai cerut ajutor, asta însemna că erai speriată și erai femeie...nu știam că ești vampir, altfel n-aș fi încălcat teritoriul lui Kerman. Ca să fie clar...nu am făcut-o pentru tine!

— De aici nu pare așa...îl iscodi Aris.

  Gail se ținea dur ca o stâncă, încât îi venea greu să discute ceva cu el.

— Poți crede ce vrei, nu sunt obligat să-ți dau motive.

— Adevărat... Oricum, îți mulțumesc și îți sunt veșnic îndatorată.

— Paradoxal...dacă nu mai cauți probleme, poate vei reuși să rămâi veșnic îndatorată.

  — Nu am probleme, îl contrazise Aris.

— A, da? Și cine erau cei care se pregăteau să te omoare?

— Au probleme cu Julian, fratele meu...recunoscu fata. Voiau doar să mă răpească, nu intenționau să mă omoare...

  Gail știa că Julian Kerman era un adevărat monstru când venea vorba de oameni, dar nu numai atât. Era ucigașul tatălui său și prin urmare, toți cei din neamul său îi erau dușmani. Fata din fața lui îi era chiar soră, de la sine înțeles că îi moștenea una din gene, de aceea omora oameni cu care să se hrănească. I se făcea scârbă numai gândindu-se că buzele ei atât de senzuale și sărutabile sunt mereu mânjite cu sânge uman.