Iubirea unui Alpha

Chemare în umbră

   Gail ațipi din nou când dintr-o dată, o voce străină dar feminină și suavă, îl striga cu disperare. Crezu că fusese un vis, dar ceva din acel glas îl făcu să se îngrijoreze și se ridică în șezut speriat. În încăpere era întuneric, dar lumina îi făcu sudoarea de pe pe frunte să strălucescă. Merse la baie și se spălă pe față. Apoi se admiră în oglindă câteva clipe, întrebându-se, ce îl apucase. Verifică pe Philip să vadă dacă nu cumva se înșelase și îl strigase fratele său, dar spre mirarea lui nu prea mare, dormea buștean sforăind chiar, cu nasul în pernă și un pahar gol lângă pat. Mai trăsese puțin la măsea înainte de culcare conchise el după miros și dârele lăsate în urmă. Căscă și ieși afară pe prispa din fața casei privind în întuneric. Oare ce să înțeleagă din acel vis ciudat? Simți o neliniște în suflet care nu-i permitea să se culce la loc. Ce trebuia să facă în cazul ăsta? Pentru un somn promițător, decise să facă o plimbare în noapte. După ce-și luă forma de vârcolac, auzi din nou vocea feminină, răsunând în mintea lui. De ce tot auzea acea chemare și treaz? Asta însemna numai că cineva îi vorbea prin telepatie. Dar era un vârcolac străin, o femeie, pe care n-o cunoștea și îl chema, ceea ce i se păruse foarte straniu. Asta ,desigur, n-avea să-l oprească să nu afle cine îi pătrundea în gânduri fără permisiunea sa și cine era respectiva care îi cunoaștea numele.

Avu parte de o surpriză de proporții. Vocea îl chemase tocmai aproape de granița cu teritoriul lui Kerman, locul unde o întâlnise prima oară pe Aris.

— Unde ești? De ce sunt aici? întrebă Gail fără să lase garda jos.

— Sunt eu...Aris...strigă vocea feminină și clară a fetei.

Gail renunță la scutul protector din jurul său și se reîntruchipă în bărbat imediat ce îi auzi glasul.

— De ce nu te arăți? întrebă din nou.

— Ai uitat că avem un obstacol între noi? Am nevoie de permisiunea lui Alpha...

  Gail zâmbi.

— O ai deja. Apropie-te!

  Aris își făcu puțin curaj și ieși de după niște arbori care delimitau granița. Acum ea era cea care intrase pe teritoriul lui. Pe Gail nu-l deranja prea mult încălcarea unei reguli importante pentru Lupi. Acum că era masculul Alpha, își permitea orice, iar nimeni nu punea la îndoială cuvântul decât prin vocea majorității.
   Aris împietri în loc privind împrejur după vreun eventual pericol, apoi mai făcu un pas înainte să se apropie de Gail.

— Nu te teme, dacă spun că te poți apropia, atunci așa este. Ai probleme? De ce m-ai chemat aici, acum și cum ai făcut asta?!

  Bărbatul nu părea să observe neliniștea fetei, fiind mai preocupat să o bombardeze cu întrebări. Aris vedea perfect în întuneric, la fel și Gail datorită existenței lor ieșite din comun.

— Aris! Răspunde-mi! îi ceru imperativ dar cu o nuanță de îngrijorare în voce.

  Fata se aruncă în brațele lui cu viteza ei specifică de vampă, mai -mai să-l dărâme pe Gail din picioare. Avu nevoie de toată puterea lui ca să reziste izbiturii și să nu se prăbușească pe spate. În încercarea de a-și păstra echilibrul o cuprinse în brațe fără să-și dea seama și rămase perplex când realiză ceea ce tocmai se petrecuse.

— Te rog, nu mă lăsa, nu-l lăsa să mă dea acelui moș! Te rog salvează-mă! Nu mă respinge!

  Gail încercă să țină pasul cu avalanșa de rugăminți și plânsete ale fetei. Apoi își mișcă mâinile pe mijlocul ei să o dezlipească de el. Deși trebuia să recunoască faptul că nu ar fi dorit să o depărteze, voia să afle mai amănunțit lucrul ce o supăra. Aris se împotrivi o clipă, dar în cele din urmă își veni în fire și se retrase blând din brațele lui.

— Rauf e bătrân, nu-l vreau și nu-l iubesc! Daca sunt un vampir oare n-am dreptul să aleg? Julian îmi calcă existența în picioare fără niciun resentiment! Mai bine mă lăsa să rămân o muritoare de rând sau să mă ucidă și scăpam de aceste cruzimi! se plânse Aris dintr-o singură suflare.

  Bărbatul blând o privea cu ochii pironiți, calzi și mângâietori asupra buzelor ei care tremurau de supărare. Ce ar putea să-i spună în acestă situație? Privirea îi deveni severă când îi văzu lacrimile ce nu încetau să curgă de neputință. Îl ura cu fiecare secundă mai mult pe Julian. Un tip crud și nemilos ca el, merita să mergă în Iad fără drept de apel.

  — Aris, nu mai plânge, îi zise Gail și de acestă dată o trăsese el mai aproape să-i ofere consolarea de care avea atâta nevoie.
   Nu era prost sau nepriceput. Era limpede ca apa unui râu, faptul că fata se simțea în siguranță alături de el și avea și deplină încredere în persoana lui dacă se gândise că el ar putea să o ajute. Ea își îngropă fața în scobitura gâtului său și se liniști. Simțindu-i căldura și brațele înconjurându-i talia, Gail își dădu seama că se țineau în brațe ca un cuplu, ca doi îndrăgostiți. Observă că pe ea nu părea să o deranjeze, ba chiar părea atât de relaxtă și satisfăcută să-i simtă pielea pe obrazul ei, încât se așeză mai comod și îl strânse mai tare dacă tot îi permisese să se apropie de el. Liniștea care îi înconjura fusese spartă de bubuitul înfundat în urechea fetei. Inima bărbatului o luase la galop. Fata se rușină de îndrăzneala ei și slăbi strânsoarea mâinilor dar nu-i dădu drumul de tot. În același timp și el își dădu seama că ea părea încordată, așa că hotărî să o depărteze fără să pară că o respinge.

— Trebuie să-ți spun că nu mă miră de loc ceea ce are de gând să facă. Mă întreb numai de ce.

— E un ticălos fără scrupule. Mă vinde lui Rauf pentru a se alia cu el împotriva voastră! Eu nu am de gând să mă implic în războiul lor pentru putere sau răzbunare. Nu vreau să mă duc la Rauf nici dacă ar fi om!

— Nu știu ce să spun, e curios faptul că Yazwrih s-ar băga în cârd cu Kerman. Nu doar că nu ar dori să se pună rău cu mine, dar nu văd motivul pentru care ar intra în necazuri cu bună știință..

— Mă vrea pe mine! După o lună, când voi absolvi, mă va trimite la el cu forța pentru a se alia clanurile. Dacă fug, mă vor găsi, dacă stau voi plânge o eternitate din cauza lipsei de iubire, dacă mor...

Gail voia să continuie. Însă judecând după tăcerea ei, nu dorea să moară.

Greșit.

— Dacă mor, nu te voi mai vedea niciodată...și nu vreau asta! Te rog, spune-mi că mă vei ajuta!

— Acum, nu pot face nimic. Am nevoie de timp să pun lucrurile în ordine. Termină școala și apoi în ultima zi când vei veni în oraș, te voi lua sub protecția mea. Până atunci voi căuta un loc unde nu te poate găsi nimeni. Poți rezista până atunci?

Aris oftă lăsându-și umerii a dezamăgire. Ea spera să o ia cu el chiar din acel moment.

— Acum nu pot, te rog să înțelegi! Sunt Alpha de doar câteva ore și nu pot să-mi fac de cap, aducând un vampir în mijlocul unei haite de lupi. Tu ești diferită, știu asta, dar ei te cunosc ca sora lui Julian Kerman, un vampir sută la sută. Ei nu știu că ești vârcolac și că în mare parte ești om mai presus de nemurirea ta. Ai răbdare, îți dau cuvântul meu, că voi avea grijă de tine!

Aris păru mulțumită de promisiunea lui și îl sărută pe obraz, în elanul recunoștinței.

Gail era fermecat de gestul ei și nu putu să se abțină din a nu zâmbi.

  — Ne mai vedem! Îți mulțumesc din toată inima! îi zise Aris îmbujorată.

Bărbatul se mulțumi doar să zâmbească și înainte să plece, culese de la rădăcina unui arbore o plantă bine cunoscută de el, pe care i-o înmână fetei.

— Ce e asta?

— Dă-te cu ea pe tot corpul, inclusiv pe rochie! Ai tăi te vor mirosi și vor ghici unde sau cu cine ai fost. Planta va masca mirosul.

— Mulțumesc, îi zise recunoscătoare pentru faptul că se gândea la tot ce ei îi scăpase. Reuși să-și dea seama că nu fusese destul de precaută.