Iubirea unui Alpha

Pregătiți de luptă

   Julian își ieșise din tipar. Nu mai avea nicio alianță disponibilă pentru a-și uni forțele, Aris era de negăsit, iar dușmanii pândeau din toate părțile. Cea mai bună soluție era să-și creeze noi membri, mai exact, noi-născuți. Puternici și periculoși, supuși lui. De asta avea nevoie. Plănuia să ia cu asalt orașul din nord, când iscoada lui de pe teritoriul lui Aron, apăruse cu vești.

Se pregătea să plece să vâneze când o văzu intrând în aria de acoperire a casei. Îi ieși în întâmpinare, disperat după o veste bună.

— Sandra...presupun că mi-ai adus ceea ce căutam, altfel n-ai fi riscat să fii văzută aici...nu-i așa?

— Absolut, șefule. Prostul de Aron chiar crede că sunt doar o pasageră în trecere și că am de gând să-i rămân alături.

  Vampiroaica ce tăia răsuflarea oricui, era mândră de propriul farmec. Își trecu limba peste buzele vineții și se apropie mai bine de Julian.

— Astăzi plănuiește un atac asupra ta.

— Astăzi??? Și acum îmi spui?

  Julian se înfurie strângând pumnii cu putere, aproape să-și frângă degetele. Avea nevoie de un plan nou de urgență și mai multe informații.

— Regret, dar nu am reușit să aflu mai devreme. Părea a fi ceva TOP SECRET. Nu spuneau nimănui nimic și când plecau, nu primeau pe nimeni cu ei. Nu i-am putut urmări. M-ai trimis pe ascuns acum câteva zile, când a dispărut Aris, așa că nu și-a permis să-mi acord încredere absolută.

— La naiba! Sigur nu vor ataca doar ei. Au cel puțin un aliat sigur pe care se bazează de au luat inițiativa asta.

  Sandra își odihni mâna pe umărul lui Julian.

— Vom trece peste asta. Să luăm omul și să-l ducem în altă parte? Sigur după el vin.

— Nu! Va rămâne aici! El e trofeul meu și o să țin cu dinții de el. Dacă pierd vreun vampir, îl pot recupera datorită sângelui său blestemat!

  Julian îi dădu mâna la o parte și îi porunci să se verifice paza de la granițe pentru a fi mult mai vigilentă.

— Amondin! urlă căpetenia din toți plămânii.

  Nu doar cel numit, dar și Alexis împreună cu alți doi membrii își făcuseră simțită prezența.

— Mai ia pe cineva cu tine și adu-mi ceva de „ mâncare ”! Ospătați-vă și voi, să vă adunați puterile! Aveți la dispoziție doar o oră să fiți înapoi. Ne pregătim de luptă!

  Toți Cei Reci intraseră în alertă.

  ***

  — Gail, oamenii tăi nu se antrenează azi? În două zile vom...

  — Aris...Oamenii mei sunt pregătiți. Îți sunt recunoscători pentru toate informațiile date și pentru sfaturi. Eu îți mulțumesc în numele tuturor.

   Cu atâtea complimente, obrajii i se înroșiseră de jenă. Fusese o nimica toată și se bucurase că putea fi de ajutor cu ceva. Ackersonii erau oameni buni și solidari. Meritau tot binele existent pe lume fiindcă luptau cu dinții pentru cauza lor.

— Nu ai de ce să-mi mulțumești, mă bucur că pot fi de ajutor.

— Știu, prințesa mea mărinimoasă... Gail o apucă de după mijloc și o trase mai aproape de el, prea indecent.

  Asigurându-se că sunt doar ei în cameră și că nu e nimeni care să fi intrat nepoftit, îl lăsă să-i dezmierde buzele cu pasiune, apoi îl împinse ușor.