Iubirea unui Alpha

Noi fronturi

— Ești sigur că am făcut ceea ce trebuia? Majoritatea erau bulversați, atrași de mine și totodată dușmani declarați. Nu mă vor accepta niciodată, să fii sigur de asta.

— Nu au de ales. Eu trăiesc cu tine, nu ei. Părerea lor contează, atât cât nu sar calul. Spune-mi Aris...știu că le-ai auzit gândurile, spune-mi ce gândeau despre asta!

— Păi, tocmai ți-am spus!

— Nu, vreu să știu exact ce gâdește Philip în special...

— Philip...păi...

  De la fereastră unde Gail îi vorbea iubitei sale, erau doar doi pași până la ea. I-a fost clar că ezita din cauza unui singur lucru: Aflase ceva ce nu-i putea spune ușor și rapid.

— Nu vreu secrete între noi, Aris... Spune-mi: Mă urăște?

  Îi ochii lui apăruse această teamă care ar putea duce la o ruptură între frați, însă nu avea de gând să-l mintă.

— Crede că...te lași condus de sentimente și ...nu știi ce tocmai le-ai cerut, dar....am mai auzit și altceva ce mi s-a părut suspect de asemenea..

  Aris făcu o pauză, atrăgându-i atenția lui Gail.

— Ce anume?

— A spus că...adică s-a gândit la o luptă cu Julian.... Adică se întreba dacă eu sunt motivul acestei lupte și dacă știu ceva despre asta. Ce vrea să însemne asta, Gail? Ai vreo legătură cu ce era în mintea lui? Ați vorbit despre o luptă cu Julian? Gail, vorbește! Plănuiți să....

— Iubito! Philip...nu știu ce are în cap, dar nu e vorba de așa ceva, doar am vorbit o dată despre asta...cu el și...acum că am vorbit despre clanul Kerman s-o fi gândit la asta...dar te rog nu te speria. Nu e nimic concret sau stabilit.

Aris nu-l credea pe cuvânt. Încerca să-i abată gândurile de la subiect, dar din ce auzise ea, nu părea ca Alpha să-i dea o explicație logică. O mințea și își dădea seama că se temea pentru el, pentru clanul lui, de aceea încerca să n-o rănească spunându-i adevărul, alegând să o mintă. Era un mincinos teribil de rău!

— Gail, știu că mă minți ca să mă protejezi, dar nu îți reușește de data asta.

  Oftând rușinat, ochii lui căzură la picioarele ei. Nu avea scuză că o mințea în ochi și mai rău, îl prinsese cu minciuna.

— Îmi pare rău, nu asta mi-a fost intenția. Nu vreau să fii rănită sau să te implic în problemele clanului.

Aris știa că ori aveau să se certe ori să se contrazică la nesfârșit pe tema războiului cu care, aparent, ea nu era de acord.

— N-am să-ți spun ce să faci, dar e prea târziu să mă excluzi din planul vostru. Julian e fratele meu, dar e un vampir rău, totuși și cunosc și teritoriul ca în palmă. Vă pot fi de folos cu indicii, sugestii, indicații ale locurilor mai puțin păzite, chiar și momentele în care el nu se așteaptă la probleme. Vreau să ajut, Gail. Dacă nu te pot convinge să stai departe de acest război, atunci voi lua parte la el! Mai bine să te știu în fața ochilor mei decât singur în pericol. În plus, poate fi o șansă importantă ca să le câștig încrederea lupilor și fratelui tău...

  Gail înghiți în sec. Să o mintă iar? Nu. Va face cumva să-i dea ceea ce-și dorește, dar o va proteja în același timp de război. Nu va permite să fie rănită o persoană atât de fragilă ca ea. L-ar contrazice negreșit dacă l-ar auzi vorbind astfel despre ea. Zâmbi din cauza gândurilor sale și fiindcă ea nu i le putea auzi.

— Bine, încăpățânato...

  Gail o trase de după umeri în brațele sale și o mângâie pe păr.

— Cu cine semeni așa de hotărâtă să-ți impui voința?

   Zâmbetul galeș al fetei dispăru. El n-o putea vedea, dar îi putea simți stinghereala.

— Nu știu... Julian nici nu voia să mă vadă când întrebam de mama, iar dacă aduceam vorba de tata, devenea și mai nervos, fiindcă și-a dat viața și eternitatea pentru mama mea. Mă considera pe mine responsabilă de tot, cu toate că au existat și puține momente fericite de care nu-mi amintesc prea bine și nici nu vreau să mi le amintesc. Mi-a făcut mai mult rău decât bine. Oricât încercam să-i demonstrez că sunt sora lui totuși și sunt vampir, ascultătoare, făceam orice îmi cerea, el tot făcea orice să-mi amintească de faptul că a fost obligat de tatăl său să mă crească și să mă protejeze. I-a fost greu cu mine, înțeleg, dar nu avea niciun motiv să-mi facă viața un calvar sau să mă urască pentru ceea ce sunt. Tot clanul mă ura..ca și acum. Toți ar vrea să mă vadă moartă.

— Îmi pare rău, o consolă Gail. N-ar fi trebuit să aduc vorba despre asta acum.

— Nu te îngrijora, toate astea fac parte din trecut. Tu ești prezentul meu, acum. Și indiferent de orice spun ceilalți, sunt un Ackerson acum, o lupoaică, nu mai sunt un vampir și nu unul din clanul lui Julian. Lasă-mă să vă ajut. Trebuie să îl oprim pe Julian și ai lui să mai facă rău oamenilor!

  Alpha era mândru de perechea lui.

— Asta-i fata mea! Te iubesc și vor afla toți asta. Tu ești făcută pentru mine și pentru clanul Ackerson. Vei merge cu mine la întâlnirea de azi, să se obișnuiască cu ideea că faci parte dintre noi.

— Da! exclamă fericită Aris și îi acordă primul sărut în casa iubitului ei. Un sărut oficial, de bun venit în familia lui.

***

În cele câteva zile dinaintea bătăliei, lucrurile nu erau tocmai strălucite în clanul Ackerson. Vestea că perechea lui Gail e vampir, agitase spiritele în clan și îi pusese pe toți în gardã cu privire la șederea ei în clanul lor. Nimeni nu o băga în seamă și fugeau toții când o zăreau prin preajmă, încuind ușile, geamurile ascunzându-se fiecare în propria casă. Aris nu lăsase nicio clipă ca disperarea să-i întunece judecata. Cu fiecare zi, spera că lucrurile se vor schimba, din moment ce membrii din haita lui Gail începeau să o suporte puțin câte puțin. Poate că nu o plăceau ca pe una din ei, dar măcar o înțelegeau și pentru moment era suficient. Faptul că îi ajutase în pregătire și la antrenamente, se făcuse mult mai agreabilă în ochii lor. Apreciau foarte mult istețimea ei, amabilitatea și dorința de a le face pe plac, acceptându-i pe fiecare exact așa cum erau. Uneori erau intrigați de faptul că se purtau urât cu ea, o mai jigneau când aveau ocazia, dar ea trecea mereu peste și le răspundea cu zâmbete și răbdare din belșug. Începeau să-și dea seama și de ce o iubește Gail, fiindcă era atât de bună, aproape ca un om normal. În afară de ochii ei schimbători și de abilități, nimic nu le arăta că e un vampir.  

   Philip era cucerit felul în care gătea, de responsabilitățile de femeie de casă pe care le lua în serios și de grija pe care le-o purta fiecărui membru al clanului Ackerson. Fusese martor și la una din vizitele lui Emily când făcuse o criză de gelozie pentru că era atât de perfectă în ochii tuturor bărbaților, uitând adesea că e un vampir. În schimbul furiei fetei, Aris o invită la cafea și îi sugeră să se împrietenească, lucru al naibii de interesant, căci majoritatea care îi cunoștea temperamentul lui Emily nu ar fi dorit-o în preajmă nici măcar pentru o discuție. În afară de el, desigur.

  Philip era convins. Dacă o agrea și pe Emily care se purtase cu ea ca o zgripțuroaică, atunci nu putea decât să creadă că s-a înșelat în privința „cumnatei ” sale. Aris chiar era o ființă specială, demnă de încrederea lor, dar el se afla printre puținii membrii care își dăduseră seama de acest lucru.