Iubirea unui Alpha

Emily descoperă secretul lui Gail

   
   Vizita la garajul lui fraților Ackerson nu fusese lungă. Gail avusese nevoie de toată răbdarea posisibilă și imposibilă ca să n-o pună la punct pe Emily. Philip îi promisese că va vorbi cu ea și își va ține gura, în schimb venise cu un scop bine definit la el, pentru a-l face să se răzgândească. Ura femeile băgăcioase și mai ales cele despre care se putea spune că făceau parte din familie.
        Emily întrecea măsura, dar cu toate acestea se abținuse de a nu răbufni în fața ei și de a-i închide gura.

    Se concentra asupra schimbului de ulei al Fordului pe care îl punea la punct, apoi se băgă sub mașină, întins pe spate și prefăcându-se ocupat, cât prietena lui din copilărie își răcea gura de pomană. Îi vedea doar picioare goale până la genunchi și tivul rochiei maro cu buline galbene. Se bucura că nu-i vedea și ochii a căror privire cerea atenție la vorbele ei.

— Gail...mă asculți? verifică ea când el nu-i zise nimic.

— Am altă opțiune?

— Nu e amuzant! Deci, te vei gândi la ce ți-am spus? 

— Du-te acasă, Emily! Curând se va întuneca...

  Ieșise de sub autoturism, când telefonul îi suna în buzunarul pantalonilor de salopetă. Soneria opri și protestul fetei.

— Alo! Philip?

  Când îi rosti numele, se uita la Emily să-i vadă reacția. Fata păru surprinsă de apel, iar Gail bănuia că nu voia ca fratele lui să știe că e la garaj, încercând să-l convingă să nu se implice în lupta cu demonii sugători de sânge.

— Îm...nu, nu am plecat încă. Aștept proprietarul să predau Fordul și apoi plec.

— Te aștept să mâncăm. Am făcut niște carne friptă.

— Ăh...eu nu vin...poți mânca fără mine, îi zise trăgând cu ochiul la Emily.

Figura ei solemnă îi sugera că bănuiește faptul că există cineva în viața lui, cineva pentru care a renunțat la ea și i-a respins sentimentele.

— Haide, frate...iar? Când o cunosc pe această femeie ce i-a furat mințile și libertatea fratelui meu?  Unde stă, o cunosc?

— N-aș putea spune...haide că închid. Ne vedem de dimineață, bine?

— Bine..atunci..o să o sun pe Emily să o invit la noi, poate avem și noi parte de niște momente singuri...

— Bine. Noapte bună!

   Emily se foia în loc, mutându-se de pe un picior pe altul. Să-l întrebe dacă s-a gândit vreun pic la ce i-a spus sau să-l întrebe de ce nu se duce acasă? Gelozia o rodea pe interior ca o carie ce macină scoarța unui copac. Era convinsă că era vorba despre o femeie, posibil chiar cea pe care o văzuse îmbrățișându-l în oraș, chiar sub nasul ei.

— Haide, Emily, e târziu. Mergi acasă!

— Bine..îi răspunse îmbufnată. Noapte bună!

  Gail așteptă să o vadă dispărând după copacii al cărei șir se întindea de o parte și de alta a drumului. Nu apucase să o urmărească până la capăt, deoarece îi atrase atenția două faruri luminoase și un motor zgomotos, venind dinspre oraș.

  Gail își șterse mâinile cu o cârpă urâtă și așteptă ca cei doi bărbați aflați în mașină, să coboare. Pe cel din dreapta îl recunoscuse ca fiind proprietarul mașinii pe care îl aștepta să i-o înmâneze.

— Bună seara! le ură Gail. Chiar acum am terminat-o, domnule B. Exact la timp, cum v-am promis...

— Întradevăr, îi răspunse domnul B. și dădu mâna cu Gail. Știu că ești un om de cuvânt, faci o treabă bună, tocmai de aceea l-am adus și pe fratele meu să-ți spună problema lui.

— Sunt disponil oricând, la dispoziția dumneavoastră. Haideți să ne așezăm și să vorbim!

  Emily bătu din picior enervată. Cât mai aveau de gând să stea la discuții? Se întunecase de tot și el tot întârzia la garaj. Îl dusese cu gura pe Philip cât de mult putuse, iar când văzu că tot ocupată e, nu a mai insistat cu apelurile. A luat cina singur și apoi s-a trântit pe canapeaua din camera de zi cu telefonul pe piept, așteptând ca ea să-l sune când termina „ treaba”.

  În cele din urmă Gail se pregătea să plece la Aris. Emily se ruga să plece pe jos fiindcă n-ar fi putut ține pasul cu mașina. Îl urmărise cum încuiase, cum vorbise la telefon cu cineva care îl făcuse să zâmbească și cum se strecură prin spatele garajului, apoi o luă prin pădure pe jos.

  Bucuria nu durase mult, fiindcă se transformase în vârcolac, să poată alerga mai repede și să ajungă imediat la casa bunicului său, unde Aris îl aștepta nerăbdătoare. Emily oftă considerând că norocul nu era de partea ei, dar nu renunță. Își cunoaștea pământurile pe care crescuse ca în palmă. Nu-i era greu să o ia pe urma lui Gail. Merse cale lungă prin pădure, întrebându-se dacă nu cumva bărbatul se îndrepta spre casa cea veche în care locuise Robin Ackerson, bunicul acestuia și se opri în loc.  Lumina slabă din căsuță se zărea printre copaci, atrăgându-i atenția. Când ajunsese aproape de prispă, se piti după un arbore. Ce făcea Gail acolo? Doar nu își adusese femeia în casa bunicului său, vru Emily să creadă.

Găsi o crăpătură printre perdelele de la geamul din cămăruța de zi și privi înăuntru. Gail și Aris se sărutau îmbrățișați. Convinsă sută la sută că era aceiași femeie, începu să plângă cu suspine adânci, roasă de gelozie. Pe ea nu o adusese în acea căsuță nici măcar pentru a-l vizita pe bunicul lui pe când trăia, iar pe acea străină care i-l furase o aducea fără rușine în casa acea departe de ochii curioșilor. Cum se întâmplase asta? Cum reușise să-l îmbrobodească? Invidia și ura pentru Aris nu avea limite. Acum aflase ce ascundea Gail. Imediat căută cu disperare un scop pentru a folosi acel secret în folosul ei. Pentru moment, era suficient că știa ceva ce nimeni din haită nu știa. Cel puțin așa spera. Nu credea că Gail i-a spus lui Philip de marea lui iubire. Spera să nu. Ca să fie și mai sigură de asta, îl va trage de limbă pe ocolite ca să afle dacă știe ceva.

  O luă la fugă prin pădure, împiedicându-se des dar ridicându-se tot de atâtea ori cu și mai multă hotărâre, plângând și tremurând de nervi, jurându-și că îl va face pe Gail să plătească pentru respingerea lui, folosindu-se de secretele sale bine ascunse. Nimănui nu i-ar fi trecut prin gând că proprietatea bunicului său e cuibușorul lui de nebunii. Curând va da totul în vileag și nu va mai putea să facă nimic pe ascuns, spre entuziasmul ei de a-l demasca.

Ajunsă acasă transpirată de la atâta fugă și gâfâind obosită, ocoli camera mamei sale și intră într-a ei fără zgomot. Când aprinse lumina, inima i se opri în loc. Philip era chiar acolo în fața ei cu brațele încrucișate, prinzând-o în fapt. Buzele îi tremurau prea tare ca să vorbească. Ce scuză să inventeze acum?

— Deci...ai terminat treaba? O ischiti suspicios, curios de minciuna pe care avea să i-o spună.

  Ea știa că probabil mama ei îi spusese că nu a venit acasă de când s-a dus cu brioșe la Gail.