Iubirea unui Alpha

Reîntâlnire

   Aris intră în biblioteca din oraș să îl întâlnească pe Gail. Încăperea ca un labirint decorat cu mii de cărți, mirosea a celuloză și era foarte liniștită. Câțiva elevi ici colo citeau, cufundați în povestirile ce le trăiau fiecare. Bibliotecara își rezervă și ea o carte și își puse ochelarii pregătită de lectură.

   Nu voia să deranjeze pe nimeni. Aris nu avea prieteni , fiindcă nu trebuia să afle nimeni despre ce era ea cu adevărat, așa că nevoită de circumstanțe evita pe toată lumea și astfel devenise o ciudată în ochii tuturor. Chiar dacă tuturor li se scurgeau ochii după frumusețea ei, majoritatea alegeau să râdă de timiditatea afișată și profitau de tăcerea ei, ca atunci când vulpea nu poate ajunge la struguri și zice că sunt acri. Își dorea să riposteze, să le plătească cu aceeași monedă și să nu se lase călcată în picioare, dar o dată ce le ținea piept, putea risca să îi rănească sau să atragă atenția asupra aptitudinilor ei neobișnuite.

      Se așeză la o masă singuratică în spatele bibliotecii și alesese o carte de pe masă, pentru a-și omorî timpul cât îl aștepta pe Gail. Era așa greu să se concentreze la citit că abia rezista să nu se fâțâie încoace și încolo de frustrare. Ardea de nerăbdare să îl vadă pe Gail, iar mirosul de sânge cald din jurul ei îi trezea cele mai întunecate pofte. Își linse buzele uscate și închise ochii. Oare cum ar fi să-l sărute pe el? Oare și sângele lui ar intriga-o atât de tare? Sau ar provoca-o să-i reziste cât mai mult?

  O carte izbindu-se de podea, sparse liniștea și o făcu să deschidă ochii iute. Clipi o dată că așa era firesc și privi în direcția de unde se auzise zgomotul. Printr-o crăpătură dintre două rafturi observă un elev cum ridica o carte cu copertă groasă care fusese și sursa deranjului.

  Gail nu mai ajungea și așteptase deja o oră și jumătate peste limitele ei. Se întristase atât de tare că aproape ar fi plâns de dezamăgire.

  Afară începuse să se înnoreze dar nu dădea semne că va ploua. Gail alergase cu toată viteza să poată ajunge la Aris și să se întoarcă și la ceremonia care trebuia să-l numească conducător și mascul Alpha.

Când Aris se decise să plece, ușa bibliotecii care avea un clinchet de clopoțel deasupra ei, se auzi deschizându-se și închizându-se la loc. Pentru un vampir, mirosul de câine din aer se datora prezenței unui vârcolac.

Venise, în cele din urmă. Inima începu să-i freamăte în corp, de emoție. Nici gând de supărare sau dojană. Era așa de fericită că venise, încât putea să vină și sfârșitul lumii fiindcă ea s-ar fi aruncat în brațele lui și ar fi plecat în iad cu zâmbetul pe buze.

   Era puțin transpirat și nerăbdător să verifice dacă Aris venise la întâlnire sau doar își bătuse joc de el. Cum toate privirile erau asupra lui, o luă din loc spre partea din spate a încăperii, unde se afla Aris. Fetei i se înmuiară genunchii când îl văzu și abia mai putea să se abțină să nu zâmbească voioasă. Și el era la fel de surprins ca ea. Surprins de tot ce reprezenta ea în fața lui.

— Ai venit... exclamă fata cu bucurie.

— Da...dar am întârziat. Ai tot dreptul să pleci sau să mă faci măgar. Eu trebuia să fii ajuns de mult timp, însă am fost reținut.

— Nu te scuza, se grăbi ea să-l atingă pe brațul acoperit de jacheta maro de piele ce-i acoperea goliciunea bustului.

Gail simți fiorii atingerii ei ca niște ace ascuțite ce păreau că trecuseră prin geacă. Se uită cu uimire la mâna ei, apoi la ea. Aris o lăsă să alunece încet pe brațul lui până o luă de tot, ca și cum ar fi încercat să-i prelungească agonia. Desigur, ea nu știa ce senzații și ce palpitații îi dădeau mișcările ei bruște, iar el se abținea cu pricepere să nu se dea de gol cu faptul că atitudinea ei îl mișca.

— Scuzele mele...sunt impulsivă de fel..și nu-mi dau seama câteodată ce fac...îi zise rușinată. De data aceasta ea se scuza la el.

— Stăm jos? o întrebă dorind să schimbe subiectul și să o scoată din disconfortul creat.

    Aris doar dădu din cap și se așeză pe scaun. Cu ce putea să înceapă conversația fără să-i mai scape vreo prostie?

— Ai așteptat mult?

  Gail începea să-și piardă îndemânarea. Parcă scăpase de salutul penibil dintre ei, iar acum din cauza emoțiilor revenise la aceiași chestiune. Era tensionat și numai din cauza ei. Inspiră adânc fără să-și dea Aris seama, ca să recapete controlul situației, apoi o privi din nou.

— Două ore...

— Cât? La naiba! Chiar mă simt ca un rahat acum, îi mărturisi foindu-se în scaun.

— Nu ai de ce, e totul bine. Am citit jumătate de povestire și mi-a prins bine, crede-mă!

— N-am ce face acum, chiar regret...

— Te rog...îl opri ca să înceteze cu părerile de rău.

  După o nouă tăcere, ambii își rostiseră numele simultan ca să înceapă conversația cu lucruri mai serioase. Aris fu prima care zâmbi, apoi schiță și el un surâs slab de zici că tocmai îl bătuse și apoi încerca să-l facă să râdă.

— Spune tu primul!

— Nu, începe tu, te rog. Lasă-mă să-ți dau eu permisiunea că și așa ai așteptat după mine o grămadă!

— Bine, cedă imediat. Fratele meu ți-a pus gând rău. Azi se duce la Rauf Yazwrih să-i propună o alianță pentru a te distruge pe tine și familia ta!

  Gail rămăsese indiferent la auzul vorbelor fetei ca și cum informația nu avea să-l afecteze cu nimic.

— Nu pari surprins, îi zise.

— Știam că Julian va recurge la asta. Rauf nu va accepta niciodată să se alieze cu el.

— Nu te încrede în asta, Julian a zis că știe ce vrea Rauf și îi va da, numai să se alieze cu el. Părea foarte sigur de ceea ce spune, ca si rezolvat...nu am știut ce să cred și m-am gândit că ai vrea să știi asta.

  Gail tăcu. Din ce-i spusese Aris, știa cam ce voia Rauf. Bănuia la ce tânjește liderul vecin, dar se ruga fierbinte să nu fie ceea ce credea el.

— Tu ce voiai să-mi spui? îl atenționă fata.

— Aris... Pot avea încredere în tine?

  Era o întrebare stupidă. El știa că poate avea încredere în ea fiindcă îi dovedise.

— Absolut! Noi avem deja atâtea secrete de la prima întâlnire...poți conta pe mine oricând, chiar de va trebui să mor pentru ceea ce-mi ceri.

Moarte...Tocmai asta îi stătea în cale.

— Vreau să te întreb ceva și vreau să fii sinceră, se poate?

  Aris intuia ce voia să întrebe, dar nu era sigură că voia să-i spună adevărul. Și până la urmă nu asta așteptase? Să-i spună adevărul ca să o considere una de-a lui?

— Desigur...voi fi sinceră mereu cu tine!

  Toate cuvintele ei însemnau sinceritate și puritate, observă Gail mulțumit. Întunericul nu-i capturase și sufletul, ci numai trupul iar acest fapt ridica mari semne de întrebare.

— De ce tatăl meu te-a favorizat pe tine din tot clanul Kerman? Mai ales din clanul Kerman?
 
   Aris zâmbi cu căldură și întinse spre el, palma ei delicată.

— Dacă vrei să aflii...ia-mă de mână!