Iubirea unui Alpha

Îndoieli

      Tot timpul, gândul fetei era la Gail. Aris nu fusese nicicând mai aiurită, mai iresponsabilă și mai neglijentă cu sentimentele ei. Întâmplarea care dusese la întâlnirea ei cu Gail, fusese asemănătoare cu cele citite de ea prin cărți sau văzute prin filme. Eroul ei era puțin neobișnuit dar dragostea nu avea limite, așa cum ea și-le cunoștea pe ale ei dar nu le respecta.

Limite. Totul avea o limită, dar pentru dragoste era gata să încalce orice graniță cu prețul vieții. Deja era condamnată la nefericire având viața veșnică de cadavru pe două picioare și nu-și dorise niciodată asta. Pur și simplu acceptase deciziile altora din lipsă de alternativă.

Dacă ar ști Juliam ce avea ea în cap, cel mai posibil al încuia-o în cameră pentru eternitate sau ar face ceea ce nu a făcut când era foarte aproape adesea. Să o omoare!

Era cam opt fără câteva minute și Aris trebuia să plece la școală. Ea primise acordul tuturor membrilor la cererea fratelui ei, să fie lăsată la școală pentru a-și termina studiile, inclusiv acordul vârcolacilor, de pe când trăia Robert, tatăl lui Gail. Fratele ei își dorea ca măcar ea să învețe ceva util și să își trăiască viața așa cum va dori...aproximativ normală ca un om.
 
  Se aranjă rapid în fața oglinzii, încercând să-și ascundă paloarea atât cât putea. Pielea ei era aproape albă ca a celorlalți vampiri, însă căldura sângelui îi dădu culoare în obraji atunci când era cazul. Majoritatea o invidiau pentru acest atu.

  Simțul fin al auzului și al mirosului, o anunțară că cineva, mai exact fratele ei, se apropia cu pași apăsați și calculați, de camera ei. Ea lăsă rujul maro mat să alunece pe măsuța de toaletă și merse la fereastră.

   Mai avea un semestru și absolvea, iar după aura lui Julian, misterioasă și îngrijorată pe care se străduia să o afișeze pe față, Aris știa ce urma să-i zică.

  — Știi că țin la tine, nu-i așa? o întrebă cu intenția de a pregăti terenul, dar sora lui mai mică era prea perspicace pentru opiniile lui.

— Dacă vrei să cred asta, te rog nu o spune și nu o face! îl imploră ea cu blândețe.

  Julian era uimit.

— Ai darul citirii gândurilor și nu știu eu?

— Nu...răspunse întristată dar asta era o minciună. Darul ei era singurul secret ascuns bine de toată lumea și îl folosea numai pentru ea fără să spună măcar fratelui ei. Darul ei o proteja de gândurile malefice ale celorlalți și putea să-și dea seama ușor de intențiile fiecăruia. Făceau excepție doar câteva persoane de la încercarea de a-i citi, una din ele fiind chiar Julian și spera ca mulțimea să se oprească aici. Pe moment își dădu seama că nu încercase să citească mintea lui Gail. Ba da, încercase când era lup și reușise. Atunci era nervos și avea un singur gând, să o apere pe Aris indiferent de cine sau ce e, dar nu o făcuse și în postura de om. 

  Julian se apropia încet, dorind în același timp să n-o supere cu insistențele lui.

— Frate, știu ce vrei să spui, dar te rog, nu-mi lua tot ce am construit până acum! Patru luni mai merg în oraș la școală și gata, voi absolvi... Nu se va întâmpla nimic, promit!

— Aris, Robert ți-a permis să continui școala în oraș, dar n-a spus nimănui niciodată ceea ce ești. Când l-am ucis, a fost o greșeală de care nu-mi pare rău, iar acum fiii lui se pot răzbuna, îmi pot face rău prin tine, înțelegi?

— Voi fi precaută. Nu cred că știe nimeni de prezența mea...

  În următorul moment se contrazise singură. Gail îi dăduse întâlnirea în oraș la bibliotecă, deci știa despre ea și permisiunea lui Robert Ackerson, dar oare cât de multe știa despre ea?

— Acum fiul cel mare al lui Robert, trece la conducere, sunt sigur că nu va lăsa moartea tatălui său nerăzbunată...

— Julian..nu sunt copil!

— Știu...bine atunci, vei merge în continuare, dar ai mare grijă, iar după școală vreau să vii direct acasă. Nu vreau să aud de vizite, de prietene sau orice ființă umană care ne-ar putea aduce probleme, clar?

— S-a făcut, mulțumesc frățioare!

Aris se grăbi să iasă pe ușă, dar Julin o opri. Era destul de frustrant să nu poată citi gândurile tocmai fratelui ei.

— O să lipsesc azi de acasă. Mă duc să-i propun lui Rauf o alianță, pentru a elimina clanul vârcolacilor. Voi face orice ca să scăpăm de dușmani, îți promit că într-un fel vom scăpa de interdicția de a ne apropia de oraș. Rauf trebuie să ne ajute...

— Și dacă n-o va face?

— Știu ce vrea și o să-i dau orice ca să obțin alianța...

  Julian privea în îndepărtare, spre fereastră când rostise ultimile cuvinte. Aris ar fi dat orice să poată ști ce gândea. Și chiar dacă nu știa ce era în mintea lui, de un alt pericol era sigură. Voia să le facă rău lui Gail și familiei lui. Trebuia să-l avertizeze neapărat.

— Fugi să nu întârzii, o grăbi Julian și Aris își puse rucsacul în spinare, apoi dispăru cu viteza luminii.

  În camera fetei apăru și Reys, bruneta care era perechea lui Julian. Între ei nu era o iubire copilăroasă cu miere și floricele roz, ci una mai sălbatică, o realitate cruntă a uniunii dintre doi vampiri. Femeia îl atinse după ceafă cu degetele și se sprijini ușor de el.

— Vrei să o urmăresc?

Se gândi de două ori înainte să-i răspundă.

— Deocamdată nu, e prea periculos. Nu uita că traversează teritoriul Ackersonilor...

— La un moment dat se vor prinde de figură...

— Poate... Să se atingă de Aris numai și o să vadă ei cine sunt cu adevărat. Îi ucid de unul singur! se înfurie brusc Julian.

  Reys îl mângâie ușor pe piept cuprinzându-l cu mâinile din spate și el se liniști numaidecât.

— În orice caz, o să fiu aproape de granițe în caz că are nevoie de ajutor vreodată..

  Julian era copleșit de bunăvoința femeii și o luă de gât trăgând-o într-un sărut pasional și flămând.

  ***

   Gail se aranja în fața oglinzii cu gândul la promisiune făcută fetei vampir. Era încă în dubii dacă ar trebui să se ducă să se întâlnească cu ea așa cum îi spusese sau să stea la locul său și să se ocupe de ceremonia de imprint al conducătorului Alpha care avea să înceapă peste o oră. Tatăl său îi încredințase secretul său despre înțelegerea făcută cu Julian cu privire la Aris, dar nu știa nici până în ziua actuală de ce acceptase tatăl său acea favoare pentru un vampir care făcea parte din familia lui Julian Kerman...Dacă era vorba despre altcineva, înțelegerea ar fi picat o dată cu moartea tatălui său, dar era vorba despre Aris. Fata aia care o cunoscuse pentru prima dată, părea diferită și simțea că e specială dacă tatăl său făcuse un pact cu diavolul de Julian pentru fata aceea.. Întrebarea care îl măcina de atunci de când îi spusese să păstreze secretul, era ce știa tatăl său și el nu? În fond, era un vampir, un sugător de sânge, dar cu o inimă bună și blândă, trebuia să recunoască. Văzuse atâția și era convins că Aris nu e ca restul. Hotărî să meargă să o vadă doar pentru plăcerea personală de a-i vedea chipul frumos de zână și cu speranța de a mai afla ceva util. Ea trebuia să știe de ce tatăl lui acceptase compromisul acela neobișnuit.

  Aruncă o privire pe geam la mulțimea care făcea pregătiri afară. Împodobea copacii cu baloane și panglici pentru petrecerea de deseară. Toată lumea era ocupată, inclusiv Philip și restul. Se furișă pe ușa din spate și o luă la goană pentru a se putea întoarce la timp la festivitatea care nu putea avea loc fără el.

  Emily tocmai venise cu brațul de haine călcate și frumos aranjate. Cămașa albă era imaculată și împăturită în detaliu, lucru care o făcu pe Emily să-și imagineze cum ar fi să-l îmbrace ea cu mâinile ei. Intră ciocănind și-l căută veselă prin casă, dar rămăsese dezamăgită de absența lui.