Iubirea unui Alpha

Alpha-hibrid

  La puțin timp după miezul nopții, Gail își reveni încet din somnul adânc ce i se păruse o veșnicie când deschise ochii. Aris stătea sprijinită de tocul ușii încuiate de ea însăși și așteptă în liniște să afle cum va reacționa prima dată.

  O lumină blândă de la o lampă de lângă pat, pâlpâia ca o lumânare aruncând reflexii aurii pe piele lucioasă a iubitului ei. Era conștientă, că poate fi periculos chiar și pentru ea în primele două ore de la transformare. Acum pe jumătate vampir, instinctele primare erau de necontrolat. Nevoia de sânge, de sex și de a ataca pe cineva le domina pe celelalte. Având un avantaj și acela de fi iubita lui, Aris era convinsă că i le putea oferi pe toate, reușind astfel să-l ajute să se controleze în final. Încuiase ușa ca să se asigure că nu va ieși în încercarea de a se hrăni cu oricine i-ar fi stat în cale.

  Gail simțea o senzație ciudată. Rece și cald în același timp, iar sângele îi clocotea în vene. Impulsul de a sări din pat, de a alerga și a face tot ce-i venea să facă, îl făcu să se agite. Mirosi prezența femeii iubite, căci nu o observase până atunci. Ochii mari și schimbați, o scanase din cap până în picioare. Ochii lui scânteiau de dorință, de pofta animalică, brutală...reacția lui la vederea ei, era diferită de cea cu care era obișnuită Aris. În mod ciudat, parcă simțise ce are de gând. Se pregăti să riposteze. Instinctele de prădător și testosteronul ridicat la maxim, îi afecta judecata în mare parte. Până nu-și stăpânea poftele destul de chinuitoare și de arzătoare, nu se putea controla.

    Se ridică în picioare cu o grație de felină care se apropie de atac.

  — Gail...știu că e dificil să te lupți cu tine însuți, dar ascultă-mi vocea! Nu te lăsa controlat de sentimente, de instincte...ascultă vocea mea, vocea rațiunii. Lasă calmul să te cuprindă...

  Bărbatul nu voia să se lupte cu poftele sale. Nu știa cum...presiunea tuturor dorințelor îl asupreau. Uitându-se la mâinile sale și studiindu-le ca pentru prima dată avu impresia că-și aude sângele pulsând în vene. Era doar o impresie vagă.

  Aris ar fi dat orice ca să știe ce gândește.

— Iubitule?

  Glasul ei îl făcu să o privească din nou. Era sângele ei, cel pe care îl simțea. Privirea îi fusese atrasă de linia fină a gâtului ei apetisant. Îl excita mirosul ei, pielea strălucitoare, iar sângele cald îi stârnise o poftă nebună.

  Dintr-un imbold interior se apropie de ea cu viteză și o prinse cu o mână de mijloc, timp în care ea intenționa să se dea înapoi doi pași. Nu avusese timp să-l liniștească. Voia doar să se asigure că își amintește de ea, ce înseamnă pentru el. Spera că nu avea de gând să o omoare. Nu s-ar fi împotrivit. Și-ar accepta sfârșitul doar de mâna lui.

— Gail...rămâi calm iubitule..sunt Aris, mă recunoști nu-i așa?

   Fiecare răsuflare a cuvintelor ei, îi accentua pofta din el.

— Aris...știu cine ești...îmi amintesc...dar..nu vreau să-ți fac rău...

— Știu, iubire... Știu ce simți! Te înțeleg...

— Iubito...nu vreau să-ți fac rău...dar..nu mă pot abține...te vreau atât de tare...și simt prin toți porii o sete cumplită de...

Nici nu putea să rostească cuvântul.

— Știu, de sânge. Și ai nevoie pentru prima dată, de sânge. E normal în procesul ăsta. De asta sunt aici...îl poți bea pe al meu. Hrănește-te din mine, e mai sigur!

   Gail strânse pleoapele încercând să se împotrivească. Nu voia să o omoare.

— Nu știu dacă mă voi putea opri...