Iubirea unui Alpha

Lovitură în orgoliu

  Cu toate că dorința primară era oprirea luptei dintre vampiri lui Julian și Gail, Aris ajunsese prea târziu.

  Se oprise în loc, atunci când văzu lupii luptându-se cu vreo trei vampiri, Aron se lupta cu Seth, iar Julian cu Gail, Philip cu Alexis. La o analiză scurtă, clanul Ackerson părea în regulă. Întrebarea era, pe cine să ajute mai întâi?

  Își aminti apoi de motivul pentru care se aliase cu Aron. Porni pe ascuns să salveze prizonierul, profitând de ambuscada creată de ei.

  Julian nu se gândise să pună măcar un vampir de pază la ușă, ceea ce-i ușurase treaba fetei. Deschise ușa camerei lui Julian pentru prima dată de când se știa în acel loc și mare îi fusese surprinderea să vadă ostaticul atârnat de perete. Era ca Iisus răstignit pe cruce, numai că acel bărbat era legat cu lanțuri de încheieturile mâinilor și ale picioarelor, îmbrăcat doar cu o pereche de blugi închiși la culoare și bustul gol. Avea răni și sânge uscat la încheieturi, iar la bust avea și o curea legată, ca să-l susțină atunci când nu ea conștient, se gândi ea.

  — Te rog...dă-mi apă...bolborosi bărbatul cu capul în jos.

  Aris nu-și putea crede ochilor câtă cruzime avea Julian în suflet. Bărbatul legat arăta slăbit și nu credea că se va putea ține pe picioare când îl va da jos de pe perete, dar încercă. Se grăbea să-l elibereze ca să îl ajute pe Gail în luptă.

  Desfăcu lanțurile cu cheia care era în fiecare încuietoare și îi eliberă mâinile și picioarele. Când îi desfăcu și cureaua, căzu peste ea cu totul și amândoi pe podea. Aris gemu luată prin surprindere de greutatea bărbatului căzut peste ea, dar îl împinse ușor deoparte.

Fata îl scutură puțin de obraji să deschidă ochii.

— Cum te cheamă? Poți vorbi?

   Străinul a deschis ochii la îndemnul ei și o privi în ochi ca pe o nălucă.

— Aron... Caută pe ...Aron... Nu mă ucide...

— Ridică-te, Aron e aici! Haide, nu avem mult timp!

  Oricât se străduia să-l facă să se adune, parcă tot ce voia ostaticul era să doarmă întins cum nu mai fusese cine știe de cât timp. Nu putea renunța pur și simplu după ce îl eliberase de pe peretele lui Julian. Îi puse o mână după gâtul ei și cu toată puterea de vampir, reuși să-l ridice pe picioarele lui. Avea mereu tendința să se lase moale în jos, dar fetei îi veni o idee rapid. Îl cără până la baia lui Julian și după ce umplu ghiuveta cu apă, îl băgă cu capul în ea. La început s-a înecat, apoi a băut lacom guri zdravene de apă. Aris îl ținea de mijloc, acordându-i puțin răgaz să se înfrupte. Bărbatul îi mormăi un mulțumesc în șoaptă, apoi ridică privirea către ea... Când îi văzu ochii, de acestă dată mai lucid, își reveni în mod miraculos. De spaimă, conchise Aris.

— Tu...t-tu ești de-a lor! Tu...tu..m-ai eliberat? Dar ești vampir...se contrazise imediat, respirând greoi, obosit.

— Nu avem mult timp la dispoziție. Poți să mergi?

— Nu știu, nu am încercat...nu-mi simt picioarele...

— Vei încerca. Aron e afară, în mijlocul unei bătălii mari și periculoase. Trebuie să te scot de aici acum și să te ascund! Haide!

  Omul din brațele ei era confuz. Nu mai pusese nicio întrebare ci se lăsă doar condus de ea. Picioarele ei le coordonau pe ale lui și fiindcă prin față nu puteau ieși neobservați, o luaseră prin camera ei, unde puteau ieși doar pe fereastră, iar asta însemna să sară de la balcon. Aruncă un ochi în jos spre pământ. Să se arunce de la etajul doi, nu suna rău pentru un vampir, dar și cu un om în spinare, destul de bine făcut, chiar era o sarcină grea.