Moștenirea „ Alpha"

1.4K 90 9
                                    


    Zorii primei zile din noua existență a lui Gail se iviseră, împreună cu un răsărit de soare nemaiîntâlnit până în acea zi. Din cel mai înalt vârf al celui mai falnic copac, noul Gail privea răsăritul fericit, dar cu o umbră de tristețe în privire. Nu-i venea să creadă că putea face atâtea lucruri ca și vampir, însă o părere de rău tot simțea pentru faptul că restul familiei nu-l ca mai privi ca pe vechiul Gail. Știa că de câte ori îi va întâlni privirea, le va aminti că vampirul e încă acolo ... în el.

  Aris stătea pe o ramură de partea cealaltă parte a trunchiului, legănându-și picioarele. Gândurile lui profunde îi schimbaseră starea. Era mulțumit, dar nu fericit pe deplin.

— Dacă vrei...ne întoarcem? Sunt îngrijorați cu toții de tine..și sunt convinsă că vor să afle dacă e ceva schimbat la tine.

  El nu răspunse. Coborî jos în viteză și așteptă să i se alăture și Aris. Când atinse pământul, fata era deja jos.

—... Cum..ai..??!...

— Experiență. Sunt mai rapidă ca tine. Tu abia descoperi viteza, eu știu deja să o controlez...

   Gail zâmbi o clipă, apoi se încruntă cu privirea la drumul spre casă.

— Iubitule...ai tăcut tot timpul de când am plecat de acasă. Știu că îți e gândul la ceva. Te întristezi mereu...mie îmi poți spune orice! Nu ai încredere în mine?

— Ba sigur că am! îi răspunse oarecum revoltat de faptul că o astfel de idee îi străbătea mintea.

— Atunci?

  — M-am gândit mult și vreau să fac ceea ce trebuie...ce e corect. Pentru tot clanul Ackerson, va fi potrivit ca eu să renunț la conducere. O să cedez titlul de Alpha lui Philip!

— Poftim? Gail...nu pot să cred că te gândești la asta acum! Alpha...te reprezintă. E tot ce ai de la tatăl tău, bunicul tău..nu poți renunța la moștenirea neamului tău!

  Aris încerca să-l convingă să nu se pripească în decizii, dar ea nu știa nimic despre ce reguli și clauze existau în moștenirea „ Alpha” de veacuri.

— Nu mă așteptam să înțelegi de ce am luat această decizie, fiindcă nu cunoști legendele tribului nostru și legile moștenirii. Cea mai importantă lege pentru a păstra titlul, e descendența și ...  natura firii. Doar ca om pot fi Alpha, vârcolac automat, dar nu pot fi vampir. E interzis în legea firii noastre să devenim Alpha fiind vampiri. Philip va fi potrivit și capabil să conducă în continuare clanul. Dacă însemnă ceva pentru tine..să știi că voi deveni Beta, din cauză că sunt frate cu Philip. Nu are importanță titlul atâta timp cât suntem amândoi la fel și suntem împreună.

  Aris îl lăsă să o sărute pe frunte și să o ia în brațe, dar nu se lăsase convinsă. O istorie în spate și un principiu vechi nu ar trebui să stea în calea unui Alpha. Nu era de acord cu această nedreptate.

— Tu nu ești vampir..în totalitate și în plus, am înțeles că votul de încredere și susținere al fraților lupi contează în luarea deciziei. Nu poți renunța dacă ei nu vor asta, am dreptate?

— Da, dar nu te mai gândi la asta. Philip va fi foarte entuziasmat când va afla, iar membrii clanului sunt devotați legilor și istoriei noastre ce stă în picioare de secole. Nu cred că niște sentimente vor sta în calea lor.

  Amândoi se adaptaseră vitezei maxime până acasă.

  Tot nu voia să accepte decizia lui. Gail adusese pace și liniște în familia lui după moartea tatălui său, iar acum din cauza ei, fiindcă îl transformase era nevoit să renunțe la ceea ce i se cuvenea de drept. Nu se putea declara fericită cu asta. Va trebui să facă ceva, până nu era prea târziu.

Iubirea unui AlphaWhere stories live. Discover now