Iubirea unui Alpha

O zi încărcată

Când musafirii plecară, Gail instrui câțiva din băieții săi să patruleze zona împădurită de lângă teritoriul lui Kerman. Din dorința de a o găsi pe Aris, nu voia să riște o luptă imprevizibilă și nu voia ca niciun picior de vampir să calce pământul sacru al neamului său.

— Când ne apucăm de antrenamente?  îl întrebă fratele lui.

  Gail intră din nou în casă în timp ce se gândea.

— Cred că de mâine. Mă duc pe la garaj să mai repar ceva. Nu pot neglija munca. Din ea ne hrănim. Ar trebui și tu să vii, îi sugeră în încheiere.

  Philip dădu din cap, dar nu aprobă și verbal. Era cu gândul strict la războiul de peste zece zile. Fiindcă era cel mai nou membru, se temea de lupta la grămadă. Fără voia lui, lăsă teama să-l împresoare. Gail nu putea ghici ce e în mintea lui, dar bănuia la ce se gândește. Ochii îi spuneau totul.

— Ce e, frățioare te temi să lupți?

  Philip doar ridică din umeri.

— Vor fi mulți vampiri. Și Julian.. Și asta peste zece zile.

— Nu te teme, avem timp să ne antrenăm, îl liniști Gail, cât despre Julian, el e al meu. Nu te mai gândi la asta. N-am să permit ca vreunul din voi să pățească ceva, ai înțeles?

  Înainte ca Philip să mai spună ceva, un sunet de sticlă spartă venit din bucătărie, le atrase atenția.

   Gail se îndreptă într-acolo curios. Fratele lui rămăsese pe loc, așteptând.

  Ajuns în prag, o văzu pe Emily strângând cioburile unei cești sparte. Fata nu ridică privirea de jos. Se așezase în genunchi și aduna cioburile cu migală.

— Îmi cer scuze, mi-au alunecat...se bâlbâi și încurcă în scuze, dar Gail era prea isteț ca să nu-și dea seama. Vocea o trădase.

— E în ordine...ai grijă să nu te tai...îi răspunse și se întoarse degrabă la Philip.

— De ce nu mi-ai spus că Emily e aici? Când a venit? Ți-am spus că nu trebuie să afle nimeni despre lupta asta! Nu vreau să punem familia în pericol, doar știi!

— Îmi pare rău, frățioare... A spus că vine să facă puțină curățenie și să spele niște haine...nu știu când a venit...

— La dracu'! Nu e servitoare în casa asta, nu o mai pune la treabă! Ne descurcăm cum putem.

— Calmează-te...o să vorbesc eu cu ea, n-o să spună nimic la nimeni!

   Gail oftă adânc și își plimbă tacticos mâinile prin păr.

— Mă duc la garaj. Te rog să o faci să tacă. Nu vreau femei în treburile noastre!

  Philip dădu din cap și privi în urma fratelui său. Chiar dacă fata ascultase de la bun început conversația lor cu Aron, dar și pe cea dintre ei doi, se prefăcuse că habar nu avea la ce se referea Philip.

— Emily... Știm că ai auzit, nu te preface de dragul nostru.

— Eu... eu nu... eu nu..

Încerca să găsească o scuză rapidă cu care să-i închidă gura , însă știa că degeaba se străduia. Nu-i putea prosti ca pe niște copii.

— Ai încredere în noi! Fratele meu știe ce face!

  Fata nu mai zise nimic. Știa că nici un cuvânt nu îi vor da înapoi de la decizia luată de Alpha. Se temea pentru viața lui Gail chiar dacă acum era împreună cu Philip, în inima ei tot mai rămăsese un strop de iubire pentru dragostea ei din copilărie. Avea nevoie de timp să scape de acel minunat blestem, dar cum să-i poruncească inimii?

— Am încredere în voi...Vreau doar să fiți bine, îi zise și adună rufele de spălat, apoi plecă.

Mergând spre casă, încercă să-și pună puțină ordine în gânduri, concentrându-se asupra treburilor pe care le avea de făcut.

   Ducea în brațe hainele lui celor doi frați, pentru a le spăla. Nu o vedea nimeni pe cărăruia ce ducea spre casă. Scoase o cămașă de a lui Gail din sacoșica în care le avea îndesate și îi inspiră parfumul.

Ar trebui să îl facă să se răzgândească... era mai importantă siguranța lui decât a acelui om.

Se gândi să îi facă o vizită la garaj după ce îi spăla și usca hainele având ca scuză înmânarea acestora.

  Gail fusese oprit de Hall, când se îndrepta spre garaj. Îl anunță că un mesager al lui Julian îl așteaptă la graniță.

— Serios?  Ai întrebat despre ce e vorba?

— Am întrebat, dar n-a vrut să îmi spună nimic. Voia doar să vorbească cu Alpha.

  Bărbatul știa în legătură cu ce subiect îl caută. Bănuia corect. Chiar era necesar să vorbească pentru a elimina toate suspiciunile cum că Aris ar fi la ei.

— Bine, o să mă duc.

— Vrei să vin cu tine?

— Nu, mă descurc! O să vorbim doar. Nu se va întâmpla nimic.

Aris citea o carte de dragoste, un roman de Shakespeare. Subiectul cărții o plimbă cu gândul la povestea de dragoste dintre ea și Gail. Se întreba oare ce făcea în acel moment, dacă și lui îi este la fel de dor de ea cum îi este ei, se întreba dacă și el abia aștepta să o vadă la fel de nerăbdător cum era și ea.

  Poate că era singură, fără familie, fugară și poate că era o povară pentru el, dar nu putea explica în cuvinte cât de fericită era că se afla atât de aproape de el. Suspină languros în timp ce închise ochii încet să tragă un pui de somn. Ațipi cu zâmbetul pe buze.

  Seth, mâna dreaptă a lui Julian, adoptă o poziție rigidă cu picioarele depărtate, strângând pumnii pe lângă corp. Nu-i plăceau vârcolaci mai mult decât oricărui vampir. Dușmanul era dușman, iar faptul că trei dintre lupi îl supravegheau arătându-i colții și mârâind nemulțumiți la el, nu-l făcea să-i placă vreun pic compania acestora. Plus că puțeau îngrozitor a câine, se gândea Seth cu răutate.

  Gail apăru pe două picioare, la pantalon trei sferturi și bustul gol, puțin asudat de lunga alergătură. Nu se salutară amical, mai degrabă s-ar fi sfâșiat unul pe celălalt dacă stăteai să le citești în ochi.

  Seth nu avea de gând să cedeze puțină amabilitate din partea lui, Gail pe de altă parte tare mult și-ar fi dorit să-l ia de gât și să-l arunce pe post de jucărie pentru amicii patrupezi uriași. Le făcu semn să se departeze pentru a vorbi singur cu Seth.

— Ce vrei? Ai venit să dai socoteală pentru moartea tatălui meu?

— Nu, mersi! Julian are onoarea asta, dar momentan m-a trimis cu gânduri pașnice. Aris e la voi?

  Gail nu putea să nu se mire de ce fusese așa direct. Oare știa ceva de la Aris, despre întâlnirea lor sau..ceva din care să-și dea seama că e la ei?!

— Cine e Aris? se prefăcu Gail a nu ști nimic.

— Frumos...încerci să mă prostești dar nu-ți merge. Știi prea bine că tatăl tău i-a permis doar ei să vă calce pământul...

— Ai uitat că tatăl meu e mort? Eu decid cine îmi calcă pământul și cine nu!

— Ce să-i spun lui Julian?

— Aris nu e la noi! Clar?

  Gail nu îi întoarse spatele până nu dădu vampirul semn de retragere.

— Ai grijă de ea! îl rugă în încheiere și dispăru rapid când Gail tăcu chitic.

Cum își dăduse seama că e la el? Nu păruse prea interesat de persoana în cauză și de aceea deduse că el o protejează sau Aris a spus ceva? Trebuia să o întrebe diseară despre acest Seth. Ar trebui să-și facă griji pentru ea sau să se liniștească în privința lui?

  Telefonul îi sună în buzunar. Era Emily. Nu-i răspunsese la apel, dar ea nu se întristase din cauza asta. Era sigură că-l va găsi la garaj, pe burtă, plin de vaselină și reparând la motoare. Așa era zi de zi când îi ducea prânzul. Hotărî să-i ducă niște brioșe cu ocazia asta, așa ca pe vremuri când o lăsa să se țină după el.