Iubirea unui Alpha

Inimă de frate

    Julian nu era cea mai potrivită alegere. Dacă îl supărai chiar și dintr-o chestie inofensivă, o termina cu tine. Era om, îl transforma într-una din mesele sale, de era vampir...nu mai era. Nu-și permitea să mai procedeze așa în ultima vreme. Ducea lipsă de aliații și ierta cam orice, oricui. Nu mulți știau de ce, dar intuiau gândurile acestuia. Nimeni nu îndrăznea să afle ce are în minte și nici nu erau curioși într-atât, încât să încalce anumite limite. Un lucru era sigur: Julian Kerman era un lider de temut și își conducea cu pricepere clanul.

    Cu privire la nervii săi, Aris tocmai îi pusese la încercare răbdarea. O iubea ca pe sora lui bună, doar fiindcă avusese același tată și fiindcă nu era ea vinovată de relația dintre el și mama ei, un dușman din cauza căruia ei deveniseră așa. Vechii lideri, îi omorâse pe amândoi fiindcă o protejau pe micuța Aris, crezând că e bebeluș nemuritor. Astfel femeia vârcolac a fost ucisă de Volturi, liderii supremi a-i vampirilor, iar tatăl lui Julian și al fetei se oferise spre moarte de bunăvoie, atunci când Julian îi promise că va avea grijă de Aris ca de ochii din cap și o va iubi necondiționat. Așa și făcuse. A iubit-o mereu și încă o prețuiește prea mult ca să o rănească. Ar fi recurs și la violență dacă ar fi fost cazul, dar era doar prima abatere de la reguli și decise să-i ceară totuși explicații, ca să înțeleagă unde i-a fost mintea.

  Spășită din cauza sentimentului de vinovăție, dar în același timp și mândră de poziția ei în casă, se apropie calmă de fratele ei. În cameră se mai aflau trei membri. Reis, o prietenă de-a lui Julian, Seth cel care o găsise și bărbatul în cauza care trebuia să-i dea socoteală fratelui ei prin raportarea adevărului, plus un alt individ care locuia prin împrejurimi.

   Rochia albă ca de zână i se murdărise de pământ și impurități lăsate de copacii bătrâni, iar la încheieturile mâinii și ale picioarelor avea urme de la lanțurile de fier ce o strânseseră. Se temea să nu afle de Gail din altă parte, fiindcă ea nu avea de gând să-i spună nimic de salvatorul ei. Julian ar fi luat-o razna de furie.

— Unde ai fost? o întrebă la modul cel mai serios și autoritar.

  Aris nu voia să se uite intenționat la Seth, dar pe furiș îi aruncă o privire urâtă cât să-i vadă rânjetul în timp ce-i dădea explicații fratelui său.

— Am vrut să mă plimb, mă plictisisem în casă.

— De ce nu ai luat-o pe Reis cu tine? Sau pe oricine numai să nu fii singură prin pădure.. Știi că e important să fim uniți și era bine dacă anunțai pe cineva...

— Frate, nu sunt un copil și nu sunt un om normal, sunt un vampir, un prădător totuși. Pot să-mi port singură de grijă, iar când spun că mă plimb, mă plimb singură, ca atunci când vreau să am intimitate...nu mă mai cicăli pe tema asta. Refuz să stau în preajma cuiva tot timpul!

— Lasă-mă cu nazurile de fetiță răsfățată! Știai că azi e adunarea clanului...de ce nu ai rămas să fii prezentă la dezbaterile noastre?

— Știi ce părere am despre toate astea...nu e necesar să-ți răspund la întrebare.

  Julian se uita atenta la sora lui cum îl sfida de față cu ceilalți trei inși.

— Seth, rosti șeful său, lăsați-mă singur cu Aris!

  Fata nu ar fi crezut vreodată că s-ar putea speria atât de tare de fratele ei, simțindu-se neliniștită și vulnerabilă în fața lui. Nu-i dăduse niciodată motiv să se teamă de el, dar de data aceasta ceva era diferit.

  Când rămăsese singură cu el, Julian se apropie mai mult de ea și îi porunci ferm să-i explice ce s-a întâmplat în pădure, menționându-i locul și mirosul pe care Seth le descoperise când a găsit-o.

— Vreau adevărul, Aris, altfel n-am să te iert!

  Se înfioră puțin la auzul vorbelor lui, dar asta nu însemna că el știa care e adevărul decât dacă i-l va spune ea, în felul ei.

— De când ai devenit atât de rece cu mine, frate? Sunt mai importante cuvintele insensibilului Seth, decât sora ta?

— Deviezi de la subiect, Aris...Nu-mi place asta, să știi! Siguranța ta și clanului nostru e pe primul loc, desigur, contezi foarte mult pentru mine, dar sper că nu ai îndrăzni vreodată să mă trădezi, pe mine, pe noi familia ta și să intri în vorbă cu dușmanul...altfel consecințele vor fi foarte grave. Vei ajunge să faci ceea ce urăști mai mult...Crimă!

   Și când spunea crimă, nu glumea. Era în stare de orice. Să o ucidă pe ea, pe Gail și pe oricine îi invada intimitatea sau planurile. Nu-i putea permite să gândească atât de departe, nu când venea vorba de făcut rău celor dragi ei, fiindcă Gail începuse să-i fie drag, la prima vedere.

Era prințul mult așteptat care o salvase o dată și spera să o salveze pentru totdeauna. Chiar dacă legăturile care începeau încet să se formeze între ei erau imposibile, ea intenționa să țină cu dinții de eroul ei cu sângele cald și binevoitor.

— Nu-ți face griji, frate, nu te voi dezamăgi...minți Aris cu privirea în jos.

— Acum spune-mi, ce s-a întâmplat acolo? Ai răni la încheieturi, iar Seth mi-a spus că a văzut niște lanțuri... Cine ți-a făcut asta?

— Pe cine ai răpit, Julian? Pe cine ții captiv fără știrea mea? Sunt sigură că toți știu numai eu n-am habar..

Fratele ei o privi rușinat, prins în capcană de către Aris, dar se întreba de unde știe ea de toate astea. O ferise cât mai mult de astfel de chestii complicate și delicate, fiindcă îi cunoștea slăbiciunile ei pentru cei suferinzi sau nevoiași.

— De unde...

— April și Don...au vrut să mă răpească în schimbul celui sau celei pe care ții captiv. Un străin a ucis-o pe April, iar Don a fugit.

— Un străin?!

Julian era derutat. Ce să caute un străin pe pământurile lui? Și din ce motiv să-i fi făcut un bine fetei și indirect lui Julian?

— Nici eu n-am înțeles...am întrebat cine e, dar nu mi-a răspuns. Avea o mantie neagră pe cap și nu l-am putut vedea...dar am observat un tatuaj ca un dragon pe brațul stâng. Când mi-a desfăcut lanțurile, a și dispărut...

  Aris termină în cele din urmă minciuna și tăcu, sperând că descrierea ei despre vampirul străin și misterios îi va ține mintea ocupată îi va abate atenția de la Gail și adevărata întâmplare.

— Frate, dă drumul musafirului pe care îl ții captiv, deja e vampir și asta înseamnă o viață de cadavru pe două picioare...nu face mai mult de atât...îl imploră ea.

  Julian încă se gândea la intrusul descris de Aris, când îi auzi ruga.

— Nu te băga, Aris...

  Limita de vorbe impusă de fratele ei și felul în care îi susținea privirea, nu-i oferea decât un indiciu. Musafirul nu era vampir.

— Este om? Julian?

— Ai făcut destule azi, mergi în camera ta și stai departe de treaba asta!

  Aris nu stătu pe gânduri și dispăru în camera ei, gândindu-se la întâlnirea de mâine dintre ea și Gail. Oare va veni la întâlnire? Era singura din casă care putea face multe lucruri deosebite. Avea privilegiul de a merge la școală, mânca mâncare de orice fel pe lângă sângele uman, avea căldura unui om și putea dormi dar având niște simțuri extrem de fine când venea vorba de somn. Spera că aceste lucruri vor reprezenta un atu în încercarea de a crea o conexiune apropiată de Gail. Se întinse în pătucul ei împletit din rădăcini de copaci lăcuite și se lungi pe salteaua moale, cu gândul împărțit în două. La Gail...și la omul captiv. Oare unde și de ce îl ținea Julian ascuns? Dacă l-ar ajuta, ar ști imediat că ea a fost.