Alături de tine [✔FINALIZATĂ✔]

Capitolul 47:Singură...

      
       
M-am trezit obosita .... In ultimele trei saptamani , ma pot considera un om mort.Ryan a plecat de 3 saptamani sa faca nu stiu ce tratat pentru a amesteca 2 haite  undeva la 150km distanță de aici si avand in vedere ca un lup nu poate trai mult fara perechea sa , eu sunt sleita de puteri. Ma ridic din pat si ma indrept lenes spre baie, imi fac un dus , ma spal pe fata si dinti si apoi merg inapoi in camera sprijinindu-ma de dulapul cu haine si uitandu-ma inauntru. Mi-am ales un tricou , o pereche de blugi negri,si un hanorac gros tot negru, tinuta ideala pentru o zi de Iarnă . Mi-am lasat parul liber si in picioare m-am incaltat cu o pereche de bocanci negri. Am privit in oglinda si m-am uitat mirata la fata din reflexie. Era o fata ... trista . Aveam privirea incruntata si ochii albastri dar cel mai important detaliu lipsea...zambetul. Acel zambet jucaus a pierit acum 3 saptamani . Oricat de bine as sti sa joc actorie tot nu pot ascunde tristetea, durerea , durerea cauzata de lipsa sufletului meu pereche. Astea 3 saptamani au fost si sunt cumplite, in prima saptamana eram putin indiferenta , in a doua eram foarte furioasa din cauza lipsei lui Ryan si din cauza faptului ca nu-l puteam contacta iar acum, in a treia saptamana e si mai rau .. ba sunt trista ba furioasa . Am crize de respirat si e oribil. Dar hai sa trecem peste asta, ma mai uit o singura data la fata din oglinda care se uita trist la mine si ies din camera. Cobor lent scarile si ma indrept spre bucatarie unde il vad pe Edward pe un scaun.

-Buna dimineata Luna!

-Buna!

Ma asez pe un scaun si incep sa ma gandesc . Sunt Luna de .. cred ca 1 sau 2 ani . Acum fac parte din haita Kanima. Sunt trezita din ganduri de catre Edward care imi intinde o farfurie cu omleta in fata.

-Nu mi-e foame!

Spun impingand farfuria

-Ava trebuie sa mananci ceva , n-ai mancat aproape deloc in astea 3 saptamani de cand a plecat....

-Te rog sa nu-mi aduci aminte . spun intrerupand-ul pe Edward , caci stiam ca-i va rosti numele si voi incepe sa plang

-Tot trebuie sa mananci . spune aceasta uitandu-se ingrijorata la mine

-Nu...

-Te rog..de dragul meu..

-Oh,bine