Alături de tine [✔FINALIZATĂ✔]

Capitolul 102: Esti aici

**Max pov**

- Sunt fericit să te revăd ,Max.

Îmi zâmbeşte vag Hendrix în timp ce îşi ridica mână spre mine. I-o cuprind , strângând-o şi îl salut printr-un mic gest al capului. Voiam să scap de aici cât mai repede . Uram controlul anual. Deja vizitasem patru haite şi nu mai rezistam. Aceaşi oameni enervanți şi incapabili. Plus că aveam alte treburi mult mai importante de făcut. Aveam de căutat o mică trădătoare care odată ce voi pun mâna pe ea , nu va mai sta pe fundul ala frumos o săptămână.
Restul drumului prin haită a fost una plictisitoare şi neinteresantă. Am vizitat trupa specială, actele de prin biroul lui Hendrix , casa haitei şi totul era în regulă. Însă tot aveam un sentiment ciudat. Nu îl puteam descrie , dar mă apăsa groaznic pe inimă , nelăsându-mă să respir . Voiam să înceteze.

- Cam asta este tot ,Max. Îți mulțumesc tare mult pentru vizită.

Îmi zâmbeşte nervos Hendrix în timp ce se lasă de pe un picior , pe altul. Interesant.

- Haita ta este în ordine , te felicit. Însă nu pot spune asta şi de celelate doua.

- Ce vrei să zici ?

Mă întreabă curios Hendrix şi se aproprie mai mult de mine , sorbind orice mică informație. Mereu a fost ca o mică băbuță gata de bărfă.

- Haita Blood şi Shadows sunt mult prea apropriate. Au o legătură prea strânsă şi nimic bun nu rezultă din asta.

Îi spun în timp ce îmi înfăşor brațele şi mă încrunt. Armin şi cu tatăl meu nu s-au înteles niciodată. Când erau tineri , au participat la Războiul Mondial al Vampirilor cu Varcolaci şi cum ei erau nematurizați , nu au ales tocmai alegerile corecte într-un război atât de crunt. Aşa că , la un moment grău , tata l-a lăsat pe Armin singur , la greu. A reuşit să scape , dar cu un preț. Viața sufletului lui pereche.

- Dar încă nu am văzut temnița.
Îi zic amuzat , ridicănd o sprâncea curios. Zâmbetul de pe buze îi dispare câteva secunde , dar îşi revine rapid şi clatină din cap.

- Nu ai de ce . Totul este ok.

Mă mai asigură el încă odată în timp ce îşi freacă mâinile şi se uită în altă parte. Cea ce am învățat eu în aceşti ani de când sunt Alpha , că nu poți avea încredere în nimeni. Şi în momentul asta nu am nici unul.

- Insist.

Îi spun deja agitat . Ceva îmi ascundea şi nu era bine.

"Luk,Marius pregătiți-vă să îl țineți . Voi merge singur să văd ce se întămplă"
" Am înteles , Alpha! "

- Totul est..

Dar nu apucă să mai spună ceva că este înconjurat către Luk şi al treilea în comandă, ținându-l imobilizat . Beta-ul lui sare să îl ajute , însă este înconjurat  de către Axel şi încă un om de al meu, oprindu-l. Profit de ocazie şi merg pas alergător spre temniță . Ştiind deja unde se află din controalele din anii trecuți ajung repede la uşa de la temniță . Sentimentul neplăcut din piept devenea din ce , în ce mai puternic . Aud strigătele puternice a lui Hendrix de a mă opri în spate , însă nu încetinesc.Luk se pare că era rănit , la fel şi Marius şi nu l-au putut ține loc pe Hendrix. Până la urmă este puterea unui Alpha. Deschid uşa temniței şi sunt lovit de un aer rece , putrezit. Cobor scările abrute rapid şi ajung la celulele prizonierilor . Aud urletele şi jignirile Rouge-lor adresate cu ură şi dispreț spre "marețului" Alpha Suprem. Toți aveau privirea plină de silă ațintită asupra persoanei mele , încercând să ajungă cu ghearele lor împuțite şi ascuțite spre mine , să mă rănească , dar bările de argint îi opreau , chinuindu-i . Le ardeau pielea deja veştejită , aspră din cauza condițiilor în timp ce ochii erau goi , reci fără pic de umanitatea în ei. Îmi întorc privirea peste tot , cercetând orice celulă , însă nimic nu era ieşit din comun. Totul era normal , dar nu şi sentimentul din sufletul meu care tot persista .
Îl aud pe Hendrix cum ajunge în spatele meu cu paşi calculați. Era oarecum speriat şi îl puteam şimți. Ținea o oarecare distanță de mine şi asta era cel mai bine.

- Ți-am zis că totul este în regulă , Alpha Suprem. Sper să mă ierți pentru rănile aduse lui Beta şi Delta, dar mi-am pierdut controlul.

Răd amuzat la situația jenantă la care eram supus eu împreună cu Luk şi Marius , însă mă opresc când un miros prea căutat în visele mele îmi atrage atenția. Iar totul mi s-a făcut roşu în fața ochilor.

- Unde este ?!

Urlu puternic în timp mă întorc brusc spre el , cuprinzându-l de bluză şi îl ridic în aer. Acesta se panichează, corpul tremurându-i , însă i se putea citea pe chip confuzia. Nu ştia la ce mă refer.

- Unde este sufletul meu pereche!?

Urlu din nou , împingându-l cu forță  de bările de argin ale temnițelor cu spatele şi îi strâng mai puternic bluza în pumni. Un mic schincit îi scăpă din gură din cauza argintului , dar răcneteşte odată ce ghearele  Rouge-lor se năpustesc asupra lui.

- Unde este Heaven , imbecilule , până nu te omor cu propia mea mână! Şi te voi desface bucată , cu bucată şi te dau mâncare la Rogue!

Acesta încearcă să îşi ridice mâina spre dreaptă şi imediat îi înteleg semnalul. Îi dau drumul şî îl văd cum încearcă să înlăture mâinile Rouge-lor de pe el , dar nu reuşa.
Fug panicat prin teminiță , căutând cu privirea peste tot , însă nu reuşam să o găsesc. Mirosul ei era peste tot şi nu puteam gândi logic . Trebuia să o găsesc cu orice preț , era aici . După tot acest timp o puteam vedeam , o puteam simți , piela ei fină , zâmbetul ei fermăcător , ochii aceia strălucitori. Inima îmi bătea incontrolabil de rapid , respirația fiindu-mi din ce , în ce mai accentuată , iar ființa mea începea îşi revinea la viață după atâta chin. Ajung la capăt de tunel şi simt cum înnebunesc. Era după peretele asta , o simțiam. Lupul meu turba înăuntrul capului meu , voia cu orice preț afară şi să-şi găsească sufletul . Ştiam ce am de făcut. Îmi adun toată puterea în mâini şi cu un pumn drept , reuşesc să dărâm tot peretele.