Alături de tine [✔FINALIZATĂ✔]

Capitolul 112:Imposibil...

Surpriză. Cu surpriză mă priveau toți în timp ce eu procesam totul în capul meu.Ruso nu era un rogue sinucigaș, ci venise cu un motiv foarte întemeiat aici. Să vorbească cu mine.

-Max, îmi este prieten.

Mă întorc eu exasperată spre el, apucându-l de mână. Mâna mea tremura incontrolabil pe bicepsul lui tare , iar vocea mea speriată îl face să mă primească cu îngrijorare. Îmi apucă mâna de pe brațul lui cu cealaltă a lui și mi-o strînge încet în semn de siguranță.

- Ești sigură,iubito? Poate fi o coincidență sau poate are nume asemănător. Eu zic să nu te panichezi până nu vezi despre ce e vorba. Dar stai așa. Nu am auzit de niciun Ruso până acum. Spune acesta curios încrutând privirea spre mine.
Oftez din cauza geloziei lui Max și dau din cap în semn negativ prostiilor pe care numai el le putea scoate pe gură.

- El a avut grijă de mine cât am fost plecată Max. Rogue care mi-au oferit locuința lor , împreună cu Natalie, iar în ei am cea mai mare încredere. Trebuie să mă crezi.

Acesta mă privește intens câteva secunde , iar după își întoarce înapoi privirea spre ușa temniţei lui Ruso.

- Atunci ce caută aici ?

Întrebarea lui mă face să înghit în sec și întorc capul spre temniță prietenului meu. Stau câteva secunde privind în gol , iar într-un final răspund în șoaptă :

- Nici eu nu știu.

- Atunci hai să aflăm.

Spune hotărât Max și le face semn din cap băieților pentru a deschide ușa. Axel se apropie încet de ușă și odată aflat în fața ei , o deschide printr-o mișcare complexă a mâini. Scârțâitul enervat al ușii îmi oferă un fior neplăcut pe șira spinării, iar bătăile inimii mele accelerează, făcându-mi corpul să fie cuprins de senzația de adrenalină. Nu știam ce mă așteaptă acolo înăuntru, dar eram pregătită.
Axel întră primul , urmat de Marius și Luk. Max se mai uită odată spre mine , imi oferă un mic zâmbet în semn de confort și pornim în urmele băieților. Încăperea era sumbră , neagră, toți pereții erau murdari și plin de mucegai, numai gândaci care mișunau pe pereți erau singurul ornament din camere. Nu existau geamuri sau alte ieșiri.

-Ruso !

Țip disperată la văzul prietenului meu , aflat în centrul camerei pe jos , legat de mâini și de picioare de către lanțurile de argint. Încerc să mă apropii de el , însă mână strânsă a lui Max mă oprește din a face vreo mișcare.

-He.

Vocea răgușită și plină de durere a lui Ruso îmi dă lovitura de grație, iar lacrimile începe să îmi acopere obrazi.

- Îngeraș, ești bine?! Întreabă panicat Mac, întorcându-și corpul spre mine și cuprizându-mi obraji cu palmele lui calde.

- Nu plânge,puiule..

Îmi sterge atent fiecare lacrimă în timp ce mă sărută tandru in creștetul capului. Buzele lui moi odată făcând contact cu pielea mea rece , îmi face tot corpul să explodeze și să tremure de plăcere în timp ochii mi se închid automat , pierdându-mă în senzația provocată de Max

- Șhh, gata totul este în regulă. Nu îți fie teamă.

Vocea dulce a lui Max mă trezește din transă și încă cu ochii închiși îi șoptesc răgușit.

- Te rog!

Acesta se desprinde de pe fruntea mea și își întoarce privirea spre mine. Și cu ochii închiși putea simți privirea certatoare a lui Max pe fața mea , dar nu renunțam. Trebuia să lupt pentru cauza mea. După căteva secunde îl aud cum oftează și îmi dă încet drumul la obraji , mângâindu-i.