Capitolul 77:Joc frumos

1K 54 1
                                    

Am mers să mâncăm la un restaurat chinezesc înainte să ne ducem la hotel . Toată lumea care trecea pe lângă noi , îl priveau cu respect pe Max. Majoritatea trecătorilor erau lupi , astfel ei își salutau Alpha-ul printr-un simplu gest din cap , iar oameni normali doar se holbau. . Vârcolacii sunt niște creaturi foarte seducătoare în comparație cu ființele omenești , iar Max în ochii lor părea întruchiparea perfectă a bărbatului ideal . Nu că nu ar fi .
Lumea - vârcolaci fiind - mă priveau curios, întrebându-se cine e acea femală de poate sta în dreapta Alpha-ului . Puteam vedea privirile ucigătoare ale femelelor care își etalau corpul de viespe în fața lui Max . O sa rămână fară podoabă capilară , săracele .
Max mergea aprope lipit de mine , brațele noastre fiind înfășurate . Pentru alții poate părem un cuplu foarte îndrăgostit , dar în realitate o făcea numai ca să nu fug . Oricât de mult aș fi vrut , nu mai aveam cum să scap . Era mult mai rapid . Asta am remarcat când am încercat prima oară să scap de el . Sunt deja la a treia abatere . Masa noastră a fost una liniștită . De fiecare dată când Max a încercat de a porni o discuție , mă concentram la cu totul altceva , ignorând-ul .
Odată enervat de purtarea mea " copilărească " , am plecat de la restaurant , îndreptându-ne spre hotel . Iritată că nu pot scapă , am decis să îmi vărs nervi pe Max . Măcar cu atâta să fie și el folositor .

- Deci îți este rușine să fi văzut cu mine ?
Îl întreb încercând să par rănită. Ochii lui erau ațintiți spre drum , dar îndată ce am început să vorbesc , și-a întors imediat privirea spre mine .

- Ce ?
Întreabă el confuz.

- Ma grăbeai în timp ce mâncam . Era ca și cum ai fi umilit din cauza mea . Deci d-aia ,nu? Max, nu vrei ca haita ta să cunoscă că eu sunt sufletul tău pereche sau ce?
Mi-am făcut vocea să sune ca și cum în orice moment aș putea bufni în plâns , iar mainile le strângeam puternic în poală .
Max parchează mașina în parcarea hotelului și își desface centura de siguranță .

- Nu mă simțeam rușinat să fiu văzut cu tine . Glumești ? Ești frumoasă . De ce nu aș vrea să îmi arăt sufletul pereche haitei ?
Îmi șoptește senzual în timp ce îmi mângâia obrazul stâng , uitându-se la mine ca la cel bun lucru de pe pământ .
Aproape uitasem de planul pe care îl formasem în minte din cauza atingerii lui Max și a cuvintelor lui dulci . Cuvântul cheie era aproape .

- Atunci de ce ai vrut ca noi să plecam de acolo așa devreme . Ai cumva o iubită sau ceva ?
Îl întreb cu o voce într-adevăr îndurerată. Gândul că ar exista o alta era abominabil .

- Desigur că nu ! Ești singura . Numai pe tine te vreau .
Îmi spune Max în timp ce îmi strânge mâna în a sa .

- Atunci de ce am plecat de acolo? Știam deja răspunsul , dar eram curioasă să văd ce zice .

- Nu voiai să îți iei lucrurile ?
Mă întreabă încet și cu privirea unui cățeluș rănit .
Era un mod meschin de a-mi răspunde la întrebare . Știam ca nu voia să mă enerveze mai mult decât eram . Și mai știam că ne-a făcut să plecăm din cauza atitudinii mele reci pe care o aveam fața de Alpha-ul haie , fără să scape privirilor curioase ale lupilor . Doamne ferește , cum se putea să îi stricăm noi reputația lui

- Voiam , dar tot mi-e foame . Nu am mâncat toată ziua .
Îi recunosc lui Max , punând pe față un bot de cățel supărat .
Se mormăi ca un copil mic în scaun și îmi trecu buza inferioară cu degetul lui mare . Se uita cu dorință la mine . Îmi era mult prea ușor să controlez acest bărbat .
Mi-a pus cealaltă mână pe talie , trăgându-mă mai aproape de el . Atunci am simțit că trăiesc . Buzele lui s-au lipit de ale mele într-un sărut romantic , dar totodată feroce . Șimțeam scânteiele cum explodau în interiorul meu , iar mici furnicături îmi traversau tot corpul la atingerea delicată a buzelor sale aromate. Mi-a mușcat jucăuș buza inferioară , cerând permisiunea de a intra .I-am dat permisiunea , el intrând instantaneu pentru a-mi cunoaște fiecare milimetru din lăcașul meu umed .Buzele lui se presau puternic de ale mele , sărutându-mă animalic parcă încercând sa mă aibe doar printr-un sărut .Mă săruta că și când ziua de mâine nu ar mai fi.
Mi-am pus mâna pe pieptul lui , împingându-l încet de pe mine . Când a terminat din a mă mai săruta , mi-am înfășurat mâinile după gatul lui , în timp ce ale lui erau pe talia mea .
Mă uitam la buzele lui , neavând nevoie să mă prefac că sunt atrasă de ele . Eu chiar eram .

- Mai bine mă duc să îmi iau lucrurile până nu se face chiar prea târziu . E deja ora unsprezece .

- Bine . Dar înainte de a ajunge acasă , mai facem câteva opriri , da?
Mă întreabă Max , el tot încercând să își recapete respirația după sărut. Și eu eram în aceași situație .
Am dat din cap afirmativ și m-am apropriat să îl sărut din nou . Mi-a răspuns imediat la sărut , devorându-mi buzele .
M-am depărtat din nou de el și l-am privit atent câteva secunde în ochii lui acum arginti .

- Mă întorc imediat .
Am zis în timp ce i-am mai dat un ultim sărut . Cu reținere a întrerupt sărutul la final .
Am coborât din mașină și un rânjet mi-a apărut pe față în timp ce mi-am îndreptat privirea spre hotel . A fost prea ușor să scap . Doar a trebuit să joc frumos .

- Nu sta mult,iubito. Inima mea nu mai bate până ce tu nu ești lângă mine .
L-am auzit țipând în spatele meu .
Aproape îmi părea rău . Aproape .

Alături de tine [✔FINALIZATĂ✔]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum