-Ba nu!!!
-Ba da! Erai gata să efectuezi o nefrolitotomie percutanată¹ săracului om, deși pe el îl durea umărul. Avea o tendinită, deșteptule! ridic eu vocea la el.
Cu o mână pe volan și cu cealaltă gesticulând, încearcă să-mi explice:
-Rebe...ai înțeles greșit. "Era gata" ar fi însemnat că se afla deja pe masa de operație și aproape l-aș fi deschis. În schimb, eu doar i-am spus că urmează în 3 ore, dar m-aș fi lămurit până atunci că pacientul meu era în salonul 7, nu în 6.
-Aha!!! Deci recunoști...
Încerc să mă abțin de la alte comentarii care ar încinge și mai zdravăn discuția, dar nu reușesc.
-Ești dat peste cap de despărțirea de Maia. Faci greșeli de neiertat.
Fac o scurtă pauză, însă nu pot să-l iert atât de ușor și mai adaug:
-De data asta ai avut noroc pentru că respectivul pacient îmi este prieten, altfel, cu siguranță, te-ar fi raportat.
Matei tace îmbufnat și privește în față, prin geamul mașinii, fără să mai adauge nimic. De fiecare dată, mă înfurie superficialitatea cu care colegii mei trec peste abateri atât de grave. Iar el este prietenul meu cel mai bun și n-aș vrea să fie concediat dintr-o prostie.
Bine măcar că nu mai încearcă să se dezvinovățească, asta m-ar înfuria și mai rău.
Mașina mai rulează o vreme pe șosea, iar eu reușesc să mă calmez.
Într-un final, îi ating mâna cu căldură.
-Crezi că dacă mă prezinți acum Maiei ca pe iubita ta, o să te facă să te simți mai bine? Nu faci decât să pui paie pe foc și orice șansă de a mai fi cu ea se va evapora.
-Nu înțelegi că deja are pe cineva? O să mă simt ca un ratat în weekendul ăsta, privindu-i cum se giugiulesc.
-Și asta o să te ajute, cu siguranță, spun eu arătând cu degetul de la unul la celălalt.
-Habar n-am, dar măcar n-o să mă simt singur.
-Nu faci decât să te comporți ca un copil de grădiniță. Puțină maturitate nu ți-ar strica să arăți că ai.
Oftez. Măcar mă voi distra puțin. În ultima vreme lucrez chiar și în weekenduri la primiri urgențe, la spitalul pentru copii.
Ne îndreptăm spre munte, unde ne vom întâlni cu un grup mare de prieteni, mai mult ai lui Matei. Eu nu-i cunosc decât pe câțiva pe care i-am văzut în fugă la spital. Unii dintre ei au, ba copii, ba nepoți cu care vin la mine, la spital, recomandați de Matei. Așa că nu mă voi simți ca o străină.
*
-Heei!!! mă îmbrățișează Maia cu căldură. Mă bucur că ai venit. Te-a forțat să vii, nu? îmi șoptește ea ultimele cuvinte în ureche.
-Îhî...,aprob eu. Să ne pui într-o cameră cu două paturi. Vrea să fiu iubita lui weekendul ăsta. Nu știu ce crede că rezolvă, dar eu n-am de gând să-l suport și în acelasi pat cu mine.
-Stai liniștită... se rezolvă. Și o să fiu foarte...foarte geloasă, îmi zâmbește.
-Nu-l chinui prea tare. Zice că ești aici cu noul tău iubit.
Șușoteam, privindu-l cu coada ochiului pe Matei care dădea mâna cu cei ce veniseră deja.
-Așa crede? E bine, atunci. E doar un prieten, dar o să-l informez că weekendul ăsta va fi iubitul meu.
