Muzică și urlete de copii se aud din depărtare. Parchez mașina în fața clădirii pe care scrie mare: LASER ZONE. Iau punga cu cadourile cumpărate pentru Vlad și intru pe ușa imensă de metal.
Încă de la intrare îl zăresc pe Alessandro înconjurat de o grămadă de copii înarmați cu veste luminoase și puști cu lasere. Mă opresc, cu răsuflarea tăiată, să-l privesc o clipă.
Ține mâinile ridicate și încearcă să-i organizeze pe copii pentru intrarea în zona cu labirinturi.
Privește fugitiv spre mine și rămâne blocat. Ne măsurăm reciproc, din cap până în picioare. El, cu adevărat uimit că mă vede, eu realizând cât de mult mi-a lipsit.
Vlad îi urmărește privirea și o zbughește de lângă el spre mine, aruncându-mi-se în brațe.
Rămânem o vreme îmbrățișați, apoi se întoarce spre prietenii lui.
-Ea e mami a mea!!! țipă el și toată lumea face liniște.
Părinții copiilor privesc uimiți spre mine, apoi spre Alessandro care pare foarte amuzat de întreaga scenă.
Ce pot să spun...E minunat!!!
Închid ochii jenată, înghit în sec, apoi îi zâmbesc lui Vlăduț. După câteva secunde, sunetul revine la normal, lumea din jur, reluându-și activitățile.
-Chiar nu-mi vine să cred că ai venit, îl aud pe Alessandro, venind spre mine.
Nu mi-am revenit încă din stânjeneală când mă simt trasă sub brațul lui puternic și buzele lui lipite de ale mele.
Totul se derulează atât de repede încât nici nu realizez ce se întâmplă.
Cu buzele lui pe buzele mele, mirosul și aroma lui mă toropesc, amintindu-mi ce putere are asupra mea. Este incredidibil.
Alessandro se desprinde cu greu de gura mea, scoțând un sunet de satisfacție.
-N-am cuvinte să-ți explic cât de dor mi-a fost de tine, îmi dezvăluie el cu sinceritate.
Încerc să mă dezmeticesc din sărutul neașteptat.
-Nu mai exagera. Abia dacă mă cunoști.
El oftează și mă privește dezamăgit din cauza faptului că încă nu am încredere în el.
-Îți mulțumesc că ai venit, spune.
-Nu puteam să-l deza...
-Știu...nu puteai să-l dezamăgești pe Vlad, mi-o taie el amuzat. Nu-mi pasă de ce ai venit. Sunt fericit că ești aici.
Îmi mușc buzele, știind că nu venisem doar pentru băiețel. Eram curioasă cu privire la Alessandro pe care nu mi-l închipuisem cum ar arăta în postura de tătic.
Offf... Pe cine vreau să păcălesc? Mi-a fost dor de el. Gândurile mi-au fost în permanență ocupate cu întrebări despre el.
Mă ia de mână și mă conduce la o masă unde suntem serviți cu câte ceva de băut. El mă privește încontinuu, zâmbind, iar eu îmi amestec zahărul din cafea, fâstâcită rău de atenția pe care mi-o acordă.
Copii intraseră, deja, la o rundă de împușcături cu lasere în labirinturile întunecoase, special amenajate. Hărmălaia se diminuase semnificativ.
-Ai de gând să mă privești așa încontinuu? zic eu.
El îmi ia mâna și o duce la buze, făcându-mă să tremur când îi simt pliurile buzelor pe interiorul degetelor mele. Trag adânc aer în piept și îl fixez cu ochii.
