ÎN PREZENT
Camera de hotel din centrul Madridului este superbă. Alessandro s-a ocupat din timp de aceste detalii și văd că încearcă din răsputeri să facă totul bine. Nu știu ce-l motivează să fie atât de insistent, dar chiar este plăcut să fii în centrul atenției lui.
Contactul cu el se limitează la un ținut de mână, o strângere în brațe și cam atât. Nici nu mă ține la distanță, dar nici nu mă întărâtă cu atingerile lui. Si totuși, nu pot să mă abțin să nu-i admir fizicul impresionant. Este frumos și salivez după el de câte ori îl privesc. A început să mă enerveze starea asta de așteptare, pentru că amândoi știm că, la un moment dat, inevitabilul se va întâmpla.
De cum am ajuns, am și plecat la cumpărături. Trebuie să-mi îmbogățesc garderoba cu care am venit.
Sunt surprinsă să văd că nu s-au schimbat foarte multe lucruri în centrul Madridului. Câteva clădiri renovate și mai multe sensuri giratorii menite să ușureze traficul.
Când nu mai am loc în mâini de atâtea pungi, ne întoarcem la hotel și servim o cină copioasă. Alessandro mă face să râd și mă distrage de la multe gânduri care-mi dau târcoale.
-De ce m-ai adus aici? îl întreb brusc.
-Pentru că am vrut să o luăm de la început.
Oftez.
-Ce început? Începutul a ce?
Îmi ia mâna și mă privește în ochi.
-Știi bine ce vreau să spun.
Inima mă împunge. Devin serioasă.
-Tu vrei o relație, eu nu.
-De ce? Ne potrivim atât de bine. Care este problema?
-În viață, nu este suficient să fii compatibil. Mai sunt și alte lucruri de care avem nevoie.
-Ce? Spune-mi de ce ai nevoie și îți voi da, spune el cu o siguranță în voce care mă amuză. Orice, Rebe. Hai să încercăm. Ești atât de tânără și de frumoasă, de ce ai vrea să-ți trăiești viața singură?
Mă înfioară vorbele lui și mi se rupe inima, văzând naivitatea cu care gândește. Crede că nimic în viață nu te poate opri să fii fericit. Probabil că ceva de pe chipul meu îl face să se încrunte.
-Ok, scuze...,se răzgândește el. Hai să nu mai deschidem discuția. Să încercăm să ne simțim bine, cât suntem aici, în regulă?
-Aș vrea s-o cred și pe-asta. Sunt foarte curioasă să știu cum vezi tu sejurul ăsta.
-Vom vedea...
-Chiar vreau să știu de ce te obsedează în asemenea hal persoana mea? Este ceva ce-mi scapă?
-Rebe, mă atinge el pe mână, dar deja mi-a sărit muștarul rău și nu mă mai pot stăpâni.
-Nu! îmi retrag eu mâna la câțiva centimetri de a lui.
Ne privim, el așteptând să mă calmez, eu așteptând răspunsuri.
-Vrei să-mi deschid sufletul în fața ta, dar nici tu nu spui mare lucru despre tine. De ce?
Lasă capul în jos, privind palmele noastre atât de apropiate. A lui alunecă pe suprafața lemnului lucios și vârful degetului lui arătător îl atinge pe al meu. Deși contactul are loc într-un punct atât de mic, mă răscolesc zeci de senzații.
-Nu face asta, șoptesc eu cu inima strânsă.
-Ce?
-Mă cunoști mai bine decât mă cunosc eu. Cum așa?
