DUPĂ TREI SĂPTĂMÂNI
-Și când ziceai că ieși din tură?
-Îhî...
-Mâine? La ce oră?
-Prietene, dacă nu mă lași să dorm îți promit că-ți umflu și celălalt ochi.
-Ok, tac...deși a fost cel mai drăguț semn pe care o tipă mi l-a lăsat vreodată.
-Șșșt...
Eram întinsă în pat, în camera în care noi, doctorii, ne odihnim când avem pauze. Radu mă tot pistonează, ca de obicei, poate poate accept să ies cu el.
În curând un fornăit începe să se audă dinspre mine, dându-i de înțeles că am adormit. Îl aud oftând dezamăgit și știu că pentru seara asta a renunțat.
Două ciocănituri în ușă sparg liniștea. O asistentă micuță pătrunde în cameră.
-Doamna doctor, dormiți?
-Nu, doar mă prefac, mârâi eu cu nasul în pernă.
-Îmi pare rău, dar avem o situație în camera de gardă. Un domn cu un băiețel de aproape 5 ani, care are o contuzie la cap, spune că nu lasă pe nimeni să se atingă de băiețel, în afară de dumneavoastră.
-Doamneee, cine mai e și ăsta?
-Băiețelul nu are fișa la noi. Este prima oară aici.
-Ok. Vin în 2 minute.
-Bine, doamnă doctor. Îi spun.
Mă spăl pe ochi, îmbrac halatul și ies, îndreptându-mă spre camera de gardă. Este trecut de miezul nopții și holul lung până acolo e gol la această oră.
Intru în salonul cu pricina și văd, stând pe pat, un băiețel ținut în brațe de tatăl său. Amândoi sunt cu spatele la mine.
-Ce avem noi aici...Bună seara! merg eu spre ei.
Se întorc, în același timp, lăsându-mă cu gura căscată.
-Alessandro! Ce cauți aici? întreb eu uimită.
-Avem o mică problemă..., îmi arătă el spre băiețelul care plânge liniștit, ținând la frunte o pungă cu gheață înfășurată în prosop.
Desi sunt stupefiată de vestea că e tătic, observ că Alessandro arată incredibil în acest rol.
Mă las ușor în jos, ajungând la nivelul băiețelului.
-Heeei, te doare rău?
Acesta clătină din cap cu ochii roșii.
-Pe mine mă cheamă Rebeca. Pe tine cum te cheamă?
-Vlăduț, îngăimă el.
Felul în care își alintă numele este atât de drăguț încât îmi vine să-l îmbrățișez fără niciun preaviz, dar mă abțin. Sunt copii cărora nu le place treaba asta.
-Vlăduț...ce nume frumos! Vlăduț, vrei să-ți spun un secret?
El mă privește curios. Treaba bună este că i-am captat atenția și s-a oprit din plâns.
-Dar e secret, așa că numai la ureche pot să-ți spun, îi șoptesc eu.
El se dezlipește de Alessandro și întinde capul spre mine.
Mă apropii și în același timp îi îndepărtez mâna lui Alessandro în care este punga cu gheață, dezvăluind o umflătură roșie la frunte.
O studiez în fugă și-i șoptesc la ureche.
