Sunt surprinsă să văd cum se desfășoară petrecerile aici.
Eram obișnuită altfel, din țară. Majoritatea băieților și o parte dintre fete aproape că își turnau băutură în cap de cât de beți ajungeau să fie. Văzusem atât de des astfel de cazuri încât ajunsesem să cred că asta reprezintă normalitatea.
Aici, majoritatea sunt foarte reținuți când vine vorba de alcool, deși avem la discreție. Ricardo, băiatul proprietarului vilei unde se desfășoară petrecerea, a aranjat foarte frumos frigiderele cu băuturi în curtea casei, iar pe cel cu bere scrie: "Alcoolul nu rezolvă nicio problemă, nici măcar problema cu alcoolul."
Mă servesc cu o cola și mă așez într-un fotoliu.
-Qué haces, vecino?¹
Mă uit în fața mea spre un puști care are în jur de 13 ani și care așteaptă răspunsul meu. Era clar că este o întrebare din intonația vocii lui, dar habar n-am ce zice.
-Lo siento, no hablo español, ridic eu din umeri.²
Măcar atât știu să zic fără să mă încurc.
Mă privește profund dezamăgit. Îmi pare rău de el, este simpatic. Chiar nu știu ce să-i zic. Și totuși, se așază fără jenă lângă mine. Îi zâmbesc, dar el pare extrem de serios.
Privesc spre Reina care îi explică ceva unui tip ce-și aruncă ochii spre mine pe sub ochelari. Este clar că discută despre mine.
Acesta îmi zâmbește și îmi face cu mâna. Este cel mai drăguț tip pe care l-am cunoscut până acum. Îi răspund la fel, arătându-mi toți dinții și se îndreaptă spre mine.
-Salut! îmi spune în engleză. Bine ai venit printre noi! Mă bucur să te cunosc! Sunt Ricardo.
-Rebeca.
Îmi strânge mâna și mă privește atât cât e nevoie ca să-i memorez chipul definitiv. Din spatele lui, Reina îmi face cu ochiul conspirativ.
-Vino! Vreau să-mi cunoști prietenii, spune el.
Mă ia de mână, în cel mai firesc mod și mă prezintă, pe rând, tuturor. Sunt destul de emoționată, nu știu de ce și sper din tot sufletul să nu se vadă pe chipul meu. Răsuflu ușurată când în sfârșit îmi dă drumul la mână pentru că, deja, palma îmi e foarte transpirată.
Toți sunt destul de tineri, cam de vârsta mea. Mulți dintre ei vorbesc foarte bine limba engleză, așa că îmi este ușor să relaționez.
Ricardo este o gazdă excelentă sau mai bine zis m-a plăcut de când m-a văzut și nu vrea să scape oportunitatea de a mă cunoaște mai bine. Deși, încă îmi mai ling rănile după fostul meu iubit, îmi place Ricardo.
După cum arată casa lui se vede că provine dintr-o familie înstărită. Și totuși este un băiat modest, cu mult bun simț.
După câteva ore în care am uitat complet de fostul meu iubit din țară, Reina îmi face semn să plecăm. Mă uit la ceas și văd că deja este 12 noaptea. Pentru o primă petrecere, am stat destul. Le fac cu mâna celorlalți și mă îndrept spre proaspăta mea prietenă.
Ea se întoarce și strigă spre puștiul care mă abordase la venire.
-Drino! Vamos!³
-Cine este? o întreb eu.
-Fratele meu.
-Oh! spun pe un ton surprins.
El se apropie vesel și se bagă între noi, luându-ne pe fiecare de braț. Îmi pare simpatic. Îmi vine până la nivelul umerilor. Este doar un copil.
-Are voie de la vârsta asta la petreceri? o întreb pe Reina.
El mă privește curios. Nu înțelege nimic din ce zic.
-Are noroc cu sor-sa. Altfel, ar freaca-o pe dudă în casă, singur. Ai mei îl lasă peste tot cu mine.
-Reina! se aude dintr-o dată.
Ne întoarcem și îl vedem pe Ricardo care aleargă spre noi. Reina dă să meargă spre el, dar ceva o reține. Se întoarce încruntată spre Drino.
-Îmi dai drumul? se răstește ea la el.
Drino lasă mâna în jos bosumflat, iar Reina se apropie de Ricardo. Acesta îi șoptește ceva, apoi făcându-ne cu ochiul se întoarce în casă.
Ne continuăm drumul spre locuințele noastre.
-Ricardo te place, mă surprinde cu franchețea ei. Mă întreabă dacă ii permiți să te sune... Drino!!! Încetezi, o dată! îl pleznește ea peste mână. Ce zici? mă privește ea.
-Habar n-am...nici nu-l cunosc, ridic eu din umeri.
-Ai pe cineva?
-Acum...cred că nu.
-Păi cred că trebuie să te hotărăști. Nu e musai să vă căsătoriți. Doar să vă cunoașteți mai bine, râde ea.
Mă bufnește și pe mine râsul și dau afirmativ din cap.
-Bravo! Așa te vreau! Este un băiat tare bun.
Mă amuz de felul în care îi face reclamă și până să mă dezmeticesc , suntem deja în fața casei mele.
Ne îmbrățișăm toți trei în același timp, luându-ne rămas bun. Drino e extrem de simpatic așa cum ne ține pe-amândouă între brațele sale micuțe. Îmi vine să-l înfiez.
*
A doua zi, mă trezesc destul de bine dispusă, un zâmbet larg luminându-mi chipul la intrarea în bucătărie. Tata mă privește pe sub sprâncene, în timp ce răsucește cu multă îndemânare o clătită.
-Zâmbetul tău îmi sugerează numai lucruri bune.
Îl privesc, arătându-mi toți dinții albi și perfect aranjați după un an de purtat aparat dentar.
-Așa este? insistă el. Cum a fost la petrecere?
-Muy bien⁴, spun eu chinuindu-mă să pronunț corect.
Îmi zâmbește. Se vede că îl satisface răspunsul meu.
-Cum este Reina?
-Este o fată foarte de treabă. Sper să devenim prietene bune. Termină și ea liceul acum, apoi dă la facultate.
-Aha...
-Și are un frate mai mic de care are grijă. E nevoită să-l ia cu ea peste tot, dar este simpatic.
-Și cu băieții cum stai?
-Tata...
Se oprește din ceea ce face și gesticulează cu tigaia goală.
-Ai putea să-mi răspunzi. Nu s-au inventat băieții la tine, să știi?
-Stau bine, ok? rânjesc eu fasolea la el.
-Mă bucur. Ce planuri ai azi?
-Azi? Am de învățat la cursul de spaniolă, apoi mai văd. Poate ies...
-Foarte bine. Eu și mama ta plecăm pentru câteva ore. Să-ți iei telefonul la tine dacă pleci.
-Îhî....și voi, mușc eu dintr-o clătită. Și să nu depășiți ora 22:00, da?
-Nu mai vorbi cu gura plină, spune tata, râzând.
_________________________________
¹Ce faci, vecina?
²Îmi pare rău, nu vorbesc spaniola.
³Hai să mergem!
⁴Foarte bine
