DRINO
Cu tristețe, Moș Crăciun pleacă și atmosfera revine la normal. Fiecare se servește cu mâncare din platourile aduse.
O caut cu privirea și o găsesc lângă geam, privind pierdută afară, în curtea interioară. Mă hrănesc cu imaginea ei.
-Frumoasă femeie, nu? aud.
Mă întorc și-l observ pe Radu, partenerul ei. Mi se strânge inima.
O privește de ca și cum o divinizează, exact așa cum fac și eu.
-Da...incredibil de frumoasă. Ești un norocos.
Râde.
-Aș vrea eu.
Sunt surprins.
-Parcă trebuia să vă căsătoriți...
-Trebuia, dar... nu s-a întâmplat. Mi-a spus că nu sunt nici pe departe bărbatul cu care visează să-și împartă viața.
-Dar ați fost mulți ani împreună.
-Am fost, într-adevăr...doar pentru că eu am fost prea insistent și nu am lăsat-o liberă. Au fost multe tentative de despărțire. Nu m-am apropiat niciodată de idealul ei din adolescență.
Rămâne pe gânduri pentru o clipă, apoi mă privește.
-Cum ziceai că te numești?
-Alessandro.
-Ăsta este un nume...
-Spaniol.
-Spaniol? face el ochii mari.
Într-un final, își lasă capul pe spate.
-Și cu siguranță, v-ați cunoscut în...
-Spania, completez eu.
-Da, expiră el tot aerul și-și duce mâna la piept.
Nu cred că se simte bine. Mi se pare cam palid.
-Cred că am luat-o razna, spune el. Întotdeauna am fost convins că bate câmpii.
-Cine? întreb.
-Rebeca. Am crezut că băiatul de care a fost îndrăgostită când avea 19 ani, este doar în mintea ei. Niciodată, n-am crezut-o cu adevărat... parcă povestea un basm.
Inima îmi bubuie și privesc pierdut spre Rebe. Despre mine vorbește? Pentru o clipă și ea mă vede, apoi își îndreaptă atenția spre Radu.
Îmi încleștez maxilarul de nervi. Îl iubește sau nu? El este convins că nu.
-Prietene, îmi pune el mâna pe umăr. Tu ești acela, nu?
-N...nu știu, o dau eu cotită.
Chiar mi-e milă de el, văzându-l atât de dezamăgit. Drept este că ea nu mi-a zis niciodată ce simte, deci nu este chiar o minciună.
Oftează și se perpelește la foc mic.
Sunt egoist, dar vreau să știu ce simte ea. Vreau să știu care ar fi alegerea dintre mine și el. Trebuie să fac ceva.
*
Rebeca
Curtea interioară este superbă. O admir, o vreme, apoi o zăresc în reflexia geamului pe Lidia, care privește îngândurată spre cineva. Mă întorc și privesc în aceeași direcție și ce să vezi? E Alessandro care stă de vorbă cu Radu.
Oare o fi îndrăgostită de el? Îmi vine să urlu de gelozie. Nu m-am simțit niciodată atât de nesigură pe mine. Acum chiar îmi doresc să plec.
Mă îndrept spre Radu și-i spun:
