Drino
Rămân blocat în frig, privindu-i cum se sărută. Ea îi zâmbește, el la fel și se prăbușește totul în mine.
Când dispar din fața mea, îmi dau seama că-mi țin răsuflarea de ceva vreme și inspir cu forță aerul rece.
Mă întorc acasă, mâhnit, fără nicio speranță. Trebuie să învăț să trăiesc fără ea...din nou.
*
Dimineața, mă trezesc cu greu și-mi târăsc oasele prin casă ca un om bolnav. Pregătesc copiilor micul dejun, răspund robotic la toate întrebările și încerc să găsesc leac durerii din piept, dar nu reușesc.
Telefonul sună și răspund, însă pe moment, nu reacționez când aud că pacienta Rebeca Durnac a părăsit spitalul. Abia după câteva minute îmi dau seama că este vorba chiar despre ea.
Acum, stau în camera ei, sprijinit de pat și mă uit de jur împrejur, căutând măcar părticele din ce a lăsat sau din ce a atins ea. Îi miros perna și când îi simt parfumul, izbucnesc în plâns. Sunt mulți ani de când nu am mai plâns așa, de când m-a părăsit, în urmă cu mai bine de 10 ani.
În timp ce-mi imaginez că e în brațele lui, ușa se deschide și în cadrul ei apare chiar Radu.
O furie de nedescris pune stăpânire pe mine. Arunc perna și, fără să mai chibzuiesc, îi înfig un pumn în stomac.
**
Rebeca
Primele două zile, singură în casă, au fost cele mai grele. Nici nu mi-am dat seama că nu mâncasem nimic, decât când mi-am pierdut echilibrul pe stradă.
Mă opresc la o cafenea și îmi iau o cafea și un croisant, dar niciunul nu are gust.
Sunt atât de amorțită încât mă întreb dacă nu cumva am murit, deja.
Când ajung acasă, primul lucru pe care-l fac, după ce mă dezbrac, este să mă uit în calendar. Observ că pe 29 decembrie am de făcut o vizită destul de importantă.
Telefonul sună. Pe ecran apare Lidia. Mă înfurii și arunc cu el de perete. Sar bucăți din el. Nu vreau să știu nimic. Nu mă interesează detaliile relației dintre ei.
Noaptea este ea însăși un coșmar. Mi-e frică să adorm. De câte ori închid ochii, îl văd pe Drino în brațele ei. Iau o pastilă de somn și într-un final, adorm.
***
Drino
Am căutat-o la adresa pe care o știam și pe care are înregistrat actul de identitate, dar degeaba. Nu se află acolo și nimeni nu știe unde este.
Cum este oare posibil așa ceva?
Oftez și mă întorc la treburile zilnice de la clinică, dar nu trece o clipă fără ea, în mintea mea.
Deodată, îmi străfulgeră un gând. Scot agenda, o deschid la o anumită pagină și citesc: program de vizite: 29 decembrie, Rebeca Durnac.
Închid ochii ușurat. E cam mult până atunci, dar măcar știu cum să dau de ea.
****
