-E ceva nou pentru mine, îi aud vocea ca o șoaptă pe lângă urechea mea.
Este dimineață. Mă ține în brațe, cuprinzându-mă prin spate cu mâinile, iar eu stau ca un mielușel leneș. Vreau să gândesc doar pozitiv azi, să mă bucur de această zi minunată.
-Ce e nou? îngân eu.
-Să te văd atât de dornică de control.
-Din cauză că ești obișnuit să-l ai tu...în permanență.
-Nțțț... Nu cu tine.
Deschid ochii. Habar n-am de ce mă deranjează atât de tare aluziile că au mai existat și alte femei în viața lui. Nu știu ce m-aș fi așteptat de la el, dar în niciun caz la o viață de pustnicie. Nuuuu, evident, nu el!
-Cine e Maria? schimb eu vorba cu delicatețe.
-O fată...drăguță. Au..., îl îmboldesc eu cu un cot în coaste. Dar nu la fel de drăguță ca tine.
-Deci?
-Nimic serios. Doar o toană de sezon.
-Și pentru ea?
-Habar n-am, dar nu ne-am mai văzut de anul trecut, deci nu cred că pentru ea însemn ceva...
-Este cineva...altcineva...?
-Nu, Rebe. N-am timp și nici tragere de inimă. Doar tipe ca Maria...bine-nțeles, adăugă el ezitant, excluzând persoanele de față, râse el, barând o a doua lovitură.
Apoi îmi blochează brațul într-o îmbrățișare strânsă și îmi sărută lobul urechii.
Este minunat. Pentru câteva ore aproape uit de vechea mea viață și îmi permit să visez la una normală, alături de el.
Totuși, din când în când, gânduri negre ca niște flash-uri îmi întunecă fericirea, dar reușesc să le izgonesc.
*
-Dar tu? mă întreabă el în timp ce pregătește minunata lui omletă, de data asta, cu somon.
Se pare că este expert în prepararea micului dejun, semn că a dat pe spate o grămadă de fete, mai ales la trezire.
Eu stau cocoțată pe un scaun înalt dincolo de barul care desparte mini-bucătăria de livingul ce dă înspre mare și îl privesc din spate cum își mișcă fizicul superb prin fața mea.
-Eu? îl privesc.
-Cum stai cu sexul?
Rămân cu gura căscată. Nu mă întreabă cum stau cu bărbații sau de ce sunt singură, ci cum stau cu sexul.
-Ți-ai înghițit limba?
-Nu, prietene. După cum vezi, stau destul de bine, spun eu în glumă.
-Serios acum, îmi întoarce el, pe jumătate și doar pentru o clipă, fața sa serioasă, de la tigaia încinsă.
Încerc să-i dau un răspuns cât mai calculat:
-Binișor. Nu foarte des, dar binișor, îmi mușc eu buza de jos, mulțumindu-i Celui de sus că Alesandro nu mă privește în timp ce o spun.
-Am auzit eu ceva...
-Serios? ridic din sprânceană.
-Da. Sunt câțiva care s-au lăudat pe la spital cu chestia asta. Matei e la curent cu tot.
-Matei...ai vorbit cu Matei?
-Puțin...
-Și ce mai spune Matei? întreb eu laconic.
Oftează, apoi se întoarce spre mine cu tigaia în mână și în timp ce răstoarnă totul în mod egal în farfurii, adaugă:
-Că-ți plac relațiile pasagere, nimic mai serios decât atât.
-Aha. Ai auzit bine.
Mă privește ciudat în timp ce se așază pe scaun, de partea cealaltă a barului.
-Chiar așa, nu?
Și când cred că a renunțat la acest subiect atât de incomod, adaugă, privindu-mă în ochi:
-Știi ce cred eu?
-Nu. Ce? înfulec o bucată din omleta delicioasă.
-Că ceva nu se leagă.
Rămân cu fulculița în aer.
-Da, continuă el și înghite în același timp. Adică, o persoană care are din când în când relații intime și aproape niciodată cu aceeași persoană, flutură el din fulculiță, nu folosește anticoncepționale.
Încerc din răsputeri să nu mă înec și să n-am nicio reacție, dar mâna îmi tremură puțin. Îmi concentrez toată atenția pe conținutul farfuriei.
-Și mai ești și doctor.
-Tocmai. Există prezervative. Pastilele nu te feresc de boli.
-Da, dar oricând se pot întâmpla accidente. Prezervativele se mai rup...și accidentele se transformă în mici creaturi...iar tu, care ești și medic pediatru, știi cel mai bine, nu?
-Chiar vrei să discutăm despre programul meu de monitorizare contraceptivă?
-Doar făceam o observație..., se apără el.
Cert e că mi-a pierit tot cheful de mâncare. Mi se pare că este interesat de prea multe lucruri din viața mea, deși vrea să pară că nu.
-Ok, știu că îți par ciudată și că viața mea îți este o necunoscută și cam nepotrivită pentru mine, mai ales la vârsta mea, dar te-ai gândit că poate chiar asta mă face fericită? Toată lumea spune că ar trebui sa fac așa sau altfel..., gesticulez eu, dar asta e ce vreau eu pentru mine, da? Sunt matură și sunt în stare să iau singură decizii.
-Îhî, aprobă el nehotărât.
-Da, nu am o familie! Și ce? Nu există viață fără familie? Îmi place așa...fără responsabilităti, fără griji, fără alte guri în plus, de hrănit.. ce e? De ce mă privești așa?
-Nu e cam egoist din partea ta? Și nu pare deloc a fi TU.
-Judecă-mă, dar e ceea ce vreau. Și chiar mă reprezintă pe mine, acum. Eu merg să fac o baie în mare. Vii? mai spun eu, îndepărtându-mă.
-Frumos mod de a încheia această conversație, îmi strigă el în urmă. Fugi că asta faci cel mai bine.
Am auzit perfect, dar nu am vrut să-i dau curs pentru că știu că are dreptate. Nu-mi permit să mai am discuții serioase cu el. Nu știi niciodată unde poate duce o astfel de discuție.
O bălăceală de câteva ore m-a răcorit și bine-dispus. Nici el nu a rezistat și m-a urmat la câteva minute. Am înotat împreună până în larg, unde peștii ne-au împresurat.
M-a cuprins cu brațul pe sub apă și m-a tras înspre el.
-Nu mi-ai spus, îi zic eu, în timp ce mă ia în brațe și își apropie gura de fața mea. Casa asta este a ta?
-Da, mă mângâie el cu răsuflarea-i fierbinte.
Închid ochii și-mi sprijin fruntea de bărbia lui. Îmi sărută părul și-mi atinge pielea spatelui, trimițându-mi fiori de-alungul coloanei.
Când începem să obosim, călcând apa, ne dezlipim și înotăm spre mal într-o tăcere profundă.
*
Următoarele ore le petrecem, fiecare, răspunzând la mailurile și mesajele pacienților care au nevoie stringentă de sfaturile noastre.
Cu uimire, constat că Alessandro are o listă foarte încărcată și că majoritatea au probleme serioase. Este evident că i se simte lipsa în țară. Mă simt vinovată pentru că este departe doar ca să poată fi cu mine.
În timp ce vorbește la telefon, mă surprinde, privindu-l și îmi face semn să vin până la el. Mă apropii și îmi arată ecranul laptopului pe care scrie: "Îmbracă-te. Mergem la o terasă. Avem o mică petrecere."
