Ușile culisante se deschid, eliberându-mi calea. Dintr-o dată, simt mirosul familiar de spital și închid ochii inspirând adânc.
Mi-a fost atât de dor de asta.
Înaintez pe culoarele tapetate de linoleumul ce sclipește de curățenie. Iau liftul și urc la etajul 6, cel în care sunt internați copiii cu probleme oncologice.
Imediat ce cobor din lift, simt multe priviri ce mă scrutează cercetător. Pătrund în liniște în salonul 609.
Chipul Evei se luminează de cum mă vede. Ne îmbrățișăm îndelung, apoi ne privim în tăcere. Ea, zâmbind, fericită că mă vede, eu, zâmbind, doar ca să-mi ascund îngrijorarea.
Îmi ia mâna, o duce la buzele ei aproape stafidii din cauza bolii și a tratamentului și mi-o sărută, apoi o apasă de obrazul ei. Îmi înfrânez tremurul ce mă cuprinde și mă așez lângă ea, sprijinită pe jumătate de pernă. Își așază capul pe brațul meu și închide ochii.
Iau cartea de pe noptieră, o deschid în locul unde este lăsat semnul și încep să citesc cu voce tare.
*
O strângere de braț mă trezește din somnul în care căzusem. Se pare că am adormit lângă Eva, o dată cu ea.
Privesc în sus și o văd pe Lidia, doctorița oncolog și prietena mea din acest spital. Îmi zâmbește și mă ajută să mă ridic. O învelesc pe Eva și ieșim din salon.
-Nu ai putut să stai departe de spital.
-Trebuia s-o văd, spun, închizând ușa.
Îmi îmbrățișez prietena.
-Mi-a fost dor de tine, îi spun.
Îmi zâmbește și mă sărută pe obraz.
-Și tu mi-ai lipsit mult. Hai să bem o cafea.
Mergem în cantina spitalului și ne așezăm la masă cu o cafea în față.
-Cum au ieșit analizele Evei? întreb.
-Neașteptat de bine, îmi răspunde ea zâmbind.
-Serios? fac eu ochii mari.
-Da, draga mea, îmi acoperă ea mâna cu a ei. Totul va fi bine.
Lacrimile încep să-mi curgă. În sfârșit o veste minunată.
-Când este programată operația? îmi trag eu nasul.
-În 6 zile.
-Ohhhh....
-O să fie bine, crede-mă. Tumora s-a retras considerabil. Cred că moralul ei ridicat a contat foarte mult.
-Doamne ajută!
-Dar tu...tu ce ai de gând?
Mă privește scrutător, așteptând un răspuns.
Îmi mușc buzele și oftez.
-Mă gândesc de câteva zile să încep testele preliminarii.
-Ce???
Gura Lidiei se lărgește într-un zâmbet.
-Nu pot să cred că tocmai ai spus asta! Ce te-a determinat?
