RADU
Mâine este Crăciunul.
De câteva zile tot încerc să dau de Lidia, dar ea mă evită. Am intrat în clădirea în care locuiește, în același timp cu un vecin și o aștept în fața ușii, așezat pe jos. Fie ce-o fi, rămân până ce apare.
La un moment dat, intră o bătrânică și mă privește nedumerită. Nici n-am unde să mă ascund. Apartamentul este chiar la parter.
-Tu cine mai ești, maică?
-Bună ziua! răspund. Mă scuzați, o aștept pe Lidia. Eu sunt..., nici nu știu cine să-i spun că sunt.
-Aaaa, își duce ea mâna la frunte de parcă i s-a luminat mintea. Tu ești Ștefan, maică!
Ochii mi se măresc ca la cal. STEFAN!!!!
-Hai că nici nu te-am recunoscut, mânca-te-ar mama. Îți descui eu.
Rămân mut, în timp ce descuie ușa și mă lasă să intru.
-Ai grijă. În ultima vreme, a fost cam posomorâtă.
-Da, muțumesc.
Închid ușa. Și eu sunt posomorât de câteva zile. Cine o mai fi și Ștefan ăsta?
După o oră de așteptare, aud ușa deschizându-se, în timp ce niște voci se hlizesc în spatele ei.
-Ia te uită! Ai lăsat ușa deschisă! spune o voce de bărbat.
Îmi vine să sar pe fereastră, dar nu mai pot da înapoi. Trebuie să văd cu ce mă confrunt, pe ce poziții mă situez.
În sfârșit, Lidia, însoțită de un tip, scund și puțin plinuț, își face apariția în fața mea.
Amândoi rămân blocați când dau cu ochii de mine. Eu stau sprijinit de spătarul canapelei, cu degetele agățate de buzunarele blugilor.
-Bună ziua! îngaim fără chef.
Clar, nu am ce căuta aici. Ce naiba!!! La asta chiar nu mă așteptam. Aș vrea să mă evapor, dar este imposibil.
-Lidia, așteptai musafiri? spune bărbatul, destul de surprins.
În locul lui, și eu aș fi surprins.
-Lasă-mă să ghicesc, spun, întinzându-i mâna. Ești Ștefan.
El mi-o strânge. Eu nu știu cum să ajung să mi-o spăl mai repede.
-Mă bucur să te cunosc, spune. Dar tu ești?
Răspunsul îmi vine instant:
-Un coleg de-al Lidiei. Radu.
Eee, hai că nu mi-a pierit inspirația. Obiceiurile din adolescență nu se uită așa repede. De câte ori a trebuit să-mi salvez singur fundul, numai eu știu.
Chiar dacă o învinuiesc că nu mi-a spus despre iubitul ei, totuși, nu vreau să-i creez probleme.
-Am încercat să te sun, dar nu mi-ai răspuns, îmi îndrept atenția spre ea. În timp ce te așteptam, o doamnă mi-a dat drumul în apartament. A crezut că sunt...Ștefan.
Lidia mă privește, în continuare, blocată. Nu știe ce să spună, nu știe ce să facă. Își mută privirea de la unul la celălalt.
-Cei de la spitalul privat despre care ți-am vorbit încearcă să te contacteze. Uite aici, scot eu din spate o carte de vizită pe care, întâmplător, o aveam în buzunar.
O ia și o privește surprinsă. Se încruntă. Probabil se întreabă de ce i-am dat tocmai numărul de la o clinică de inseminare artificială.
-Nu știu dacă ai vorbit cu Alessandro.
