Ai mei au plecat în țară, imediat după Crăciun, iar eu sunt singură, în casa asta ce pare imensă, acum. Sunt distrusă din toate punctele de vedere.
Drino...m-a distrus și continuă s-o facă pentru că înainte să-l alung pentru totdeauna, a reușit să-și pună foarte bine amprenta asupra mea. Încă îi simt sărutările pe tot trupul meu și nu reușesc cu niciun chip să le șterg.
Azi este ultima zi din acest an. Mă pregătesc pentru petrecerea de Revelion care se ține, ca de obicei, la Ricardo. M-am îmbrăcat în cea mai sexi și mai roșie rochie a mea și mă îndrept de una singură spre casa lui Ricardo.
Când ajung, deschid ușa, fără să mai bat. Petrecerea este în toi și veselia de aici mă face să uit pentru o clipă de ceea ce mă apasă. Îmi iau un cocktail și mă bag și eu în mijlocul dansului.
Măcar acum știu un lucru: nu eu am fost problema de câte ori câte un tip m-a abandonat. Îmi vine să râd și chiar asta fac. Râd.
După un timp, Ricardo mi se alătură într-un dans lent. Băiatul ăsta chiar m-a plăcut de la bun început. Mă agăț de gâtul lui și îl sărut. Îl simt cum își ține răsuflarea și se lasă pe mâna mea. Doar am avut profesor bun.
Într-un final, ne desprindem și râdem unul la celălalt. Continuăm să dansăm.
Deodată mă simt privită. Întorc capul, brusc, și îl văd. Rămân șocată de trăsăturile lui mult subțiate. Pot să jur că n-a mai mâncat nimic de câteva zile.
Ricardo observă întreaga scenă. Nu e prost. Știe că ceva se întâmplă.
Îmi vine să leșin și mă răsucesc cu spatele la Drino. Nu pot să-i mai permit să mă domine. Nu vreau să-l mai văd. Îmi face rău.
Ricardo mă strânge în brațe și continuăm să dansăm. Se apleacă peste mine și mă sărută pe gât, apoi pe gură.
-Hai în camera mea, îmi spune la ureche.
Mă apropii și eu de urechea lui și-i răspund.
-Nu azi, Ricardo.
El dă din cap și zâmbește.
-Ok. Aștept.
Mă bucur că înțelege și îl iau pe după gât. Dansăm încontinuu și ne sărutăm.
Miezul nopții sosește și toată lumea spune numărătoarea inversă. Îl caut cu privirea pe Drino, dar nu-l mai văd. Urlete de bucurie se aud și Ricardo mă sărută în cel mai tandru mod cu putință.
-La mulți ani, Rebeca!
-La mulți ani, Ricardo!
O mână mă ia pe după gât. E Reina.
Ne îmbrățișăm și ne urăm toate cele bune pentru noul an.
-Merg să-l caut pe frate-miu, spune ea. Nu știu ce are în ultima vreme. Parcă nu e el.
O văd cum se îndepărtează și un simț ascuns îmi spune că ceva nu e în regulă. Îmi cer scuze de la Ricardo și încep să-l caut și eu pe Drino. Cineva îmi spune că l-a văzut ieșind cu câteva minute înainte de miezul nopții.
Îmi iau haina și ies în căutarea lui. O apuc pe marginea străzii spre casă. După prima cotitură mi se pare că văd pe partea opusă a drumului o siluetă și strig:
-Drino, tu ești?
Persoana se oprește în mijlocul străzii și chiar atunci, o mașină cotește în viteză pe lângă mine.
Totul durează doar o fracțiune de secundă ca totul să se spulbere.
Nu îmi mai amintesc decât luminile girofarelor și eu întinsă pe jos lângă el. Este plin de sânge și cu mâinile goale încerc să-i presez rana și să-l țin de mână.
Îi repet într-una că-l iubesc și că îl rog să mă ierte.
La spital nu mă lasă să intru la el. Ricardo mă ia de acolo, așa plină de sânge cum sunt. Acum realizez cât de gravă este situația și cât de mult am contribuit și eu la ea.
Eu eram cea matură dintre noi doi, eu ar fi trebuit să opresc, de la bun început, toată această nebunie.
M-am rugat la Dumnezeu ca Drino să se facă bine, iar el mi-a ascultat ruga. De cum m-a anunțat Reina că starea lui s-a îmbunătățit, mi-am sunat familia și le-am spus că mă întorc în țară.
A durat câteva zile să-mi aranjez totul și să plec din Guadalajara și asta până ca el să se întoarcă acasă.
****
Prezent:
De cum deschid ochii, privesc în stânga mea și îl văd dormind liniștit. Îmi vine să mă agăț de gâtul lui și să-i divinizez fiecare centimetru pătrat din trup până mă imploră să mă opresc, dar fac exact pe dos.
Mă îmbrac cu repeziciune, îmi iau geanta și ies. Iau un taxi din fața hotelului și cobor la gară, unde mă urc în primul tren spre Guadalajara, orașul amintirilor mele dintre cele mai intense. Orașul unde am iubit cu adevărat.
Când telefonul sună, știu că este el.
-Da, răspund.
-Bună dimineața! Unde ai dispărut?
-Bună dimineața! Sunt în tren.
O pauză lungă își face loc în conversația noastră. Îl aud cum trage aer în piept și încearcă să se calmeze.
-Te rog, nu te supăra. Am nevoie de câteva ore să lămuresc niște lucruri, apoi mă întorc.
-Puteam merge împreună.
-Știu, dar vreau să merg singură. Este ceva ce trebuie să fac doar eu. Trebuie să fiu singură.
-Bine, oftează el. Te aștept. Între timp o să merg și eu să-mi văd rudele.
-În regulă, mulțumesc.
-N-ai pentru ce, mi amor. Ne vedem curând.
Închid. "Curând", îmi răsună în minte ultimul lui cuvânt.
Închid ochii și-mi amintesc ultima imagine a lui Drino, fără cunoștință, pe patul de spital, în timp ce degetele mele alunecă pe cearșaful alb, încercând să atingă degetele. Acea imagine a rămas devastatoare în mintea mea.
