38. Era despre el.

1.5K 106 17
                                    

    

   
     Capitolul 38:" Era despre el."

     — Iti place? l-am întrebat imediat ce terminasem de aranjat pomul de Crăciun lângă geamul sufrageriei.

     — Arata bine, a spus aruncand o privire fugitivă prin sufragerie. Într-adevăr, arata mult mai diferit decât înainte, însă mă așteptam la mai mult decât "bine".
     I-am afișat un zâmbet apoi am înaintat spre dormitor închizând ușa în urma mea. Mi-am schimbat hainele apoi m-am asezat în pat, așteptând să vină și el din clipa în clipă.
     Ușa s-a deschis după aproape douăzeci de minute iar Rainer a întrat și s-a așezat pe marginea patului.

     — Dormi? m-a întrebat el întinzându-și mâna spre a mea. Mi-am ridicat privirea spre el și am dat din cap în semn că nu.

     — Vin mai târziu, bine? A spus el.
M-am ridicat de pe perna privindu-l mergând spre ușa.

     — Așa o să fie de acum încolo? l-am întrebat făcându-l să se oprească. Tu o să pleci în fiecare seara iar eu o să aștept să te întorci? am continuat eu.

     — Nu, Ryles. Am nevoie doar de puțin timp.
     Am auzit aceleași cuvinte mai demult. Știam deja la ce se referea.

     — Mereu ai nevoie de timp departe de mine, i-am spus.
     A făcut un pas spre pat și s-a asezat in fața mea.

     — Nu îmi doresc să stau departe de tine nici măcar o secundă, Rylee. Doar că, vreau să mă gândesc cum să te tratez așa cum meriți.
    
     — Să zicem că merit să mă ți în brațe până adorm, i-am spus eu cu un zâmbet.
     S-a aplecat pentru o secunda spre mine și mi-a plasat un sărut pe creștet apoi s-a ridicat și si-a aruncat jacheta și tricoul pe unul dintre fotolii apoi s-a întors din nou spre mine și m-a sărutat.

     Dimineața, în timp ce încercam să pregătesc micul dejun, m-am trezit cu mesaj de la Nick.
     "Rainer participă la o cursă în seara asta." Citesc de pe ecranul telefonului.
     Mi-am dat ochii peste cap lăsând telefonul la locul lui în timp ce eu mă intorsesem la pâinea prăjită din tigaie.

     — Arăți bine așa, i-am auzit vocea lui Rainer din spatele meu facandu-mă să tresar.

     — Făcând micul dejun? l-am întrebat înaintând spre el. Mi-am pus mâinile în jurul gâtului său și m-am ridicat pe vârfuri pentru a-l săruta.

     — Goală, a spus făcandu-mă să îmi dau ochii peste cap.
     S-a așezat pe scaunul lui iar eu i-am pus farfuria în fața apoi m-am asezat lângă el.

     — Cu ce ar trebuii să mă îmbrac la cursă? l-am întrebat eu cu un zâmbet.

     — Nu mergi, mi-a spus el.
    
     — Tu mergi, deci merg și eu, i-am spus mușcând din bucata lui de pâine prăjită.

     — Nu vreau să mergi acolo și vreau să încheiem discuția asta fără sens, a spus ridicandu-se de la masă.
     A întrat în baie lăsându-mă singura la masă.
     Normal că urma să mă duc, și nu era prima data când Rainer îmi spusese să nu merg la o cursă, dar se pare că el nu își învățase lecția.
     M-am întors în dormitor și mi-am schimbat hainele sfârșind îmbrăcată cu o rochie roșie scurtă, în timp ce mi-am auzit telefonul sunând.

     — Rylee, trebuie să îți spun ceva, i-am auzit vocea Jessicăi prin telefon. Mi-am putut da seama după vocea ei că ceva nu era în regula.

Before we goWhere stories live. Discover now