54. Nu vrei să te oprești.

922 80 13
                                    

    
 

     Capitolul 54:" Nu vrei să te oprești."

     — Gunner? Am șoptit încet.
     Mi-a răspuns încet la ureche apoi m-a sărutat pe tâmplă.

     — Îmi place, i-am spus cu un zâmbet. M-a privit pentru câteva secunde lăsându-și capul pe umărul meu. Să fiu sinceră, adoram momentele ca acesta dintre noi. Mă făceau să simt siguranța ca aveam pe cineva care ar merge cu mine până la capăt.
     Rainer și Rylee pentru totdeauna. Devenise o promisiune pentru care aș fi făcut orice. O promisiune pe care mi-o tatuasem pe suflet.

     — Jess te-a strigat de câteva ori, a spus Rainer brusc scoțându-mă dintre gânduri.

     — Să mergem, am spus trâgându-l de mână după mine.

     Imediat ce ieșisem din cameră, am privit în jos spre sticla de alcool care se rostogolise până se lovise de picioarele mele și m-am întors spre Rainer care stătea în spate cu mâinile pe soldurile mele.
  
     — Nick tocmai a cerut-o pe Jess! Am auzit-o pe Natalie strigând de după canapea. Nu știam ce trebuia să întreb prima dată. Ce căuta Natalie în spatele canapelei pe jos sau dacă era adevărat ce tocmai auzisem?

     — Rylee! Ce ți-a luat atât? Am auzit-o pe Jess strigând în timp ce ieșea din bucătărie. Înainte să apuc să îi răspund și-a băgat mâna în fața mea arâtându-mi inelul.

     — Deci nu a glumit? Am spus încet apucându-i mâna. M-am holbat la inelul de pe degetul ei mai mult de zece minute. Eram atât de fericită pentru ei încât nu îmi dădeam seama dacă ar fi trebuit să îmi mai felicit încă o dată sau nu.

     — Nu mă gândeam că Nick o să ajungă aici, am glumit eu.

     — Nici eu, a spus Jess râzând.
     Nick s-a întors spre ea încruntat după care a tras-o mai aproape de el și a sarutat-o.
     M-am ghemuit lângă Rainer așezându-mi capul pe pieptul lui si i-am simțit brațele în jurul umerilor mei.

     — Eu știam că Nick o să ajungă aici, mi-a spus Rainer încet.
     Mă simțeam mult prea obosită să mai scot vreun sunet așa că îi răspunsesem cu un zâmbet.

   
     În dimineața următoare m-am trezit cu Madden dormind lângă mine pe locul lui Rainer. După cum se pare plecase destul de devreme. O convorbire telefonică cu Jess și alte câteva minute de lenevit mai târziu, făcusem un duș fierbinte și ajunsesem din nou, în pat.
    
     — Rylee! i-am auzit vocea lui Rainer.  Secunde întregi am încercat să mă motivez să cobor din pat și să îl întâmpin cum o făceam de obicei, însă acum patul meu nu s-a simțit niciodată atât de bine.

     — Unde ai fost până acum? Am strigat din dormitor.

     — Nick mă sunase dimineață. Dau o petrecere diseară ca să sărbătorească logodna presupun, mi-a spus așezându-se pe marginea patului.

     — A fost idea Jessicăi, am mormăit ridicându-mă de pe pernă. Mi-am lipit pieptul de spatele lui și am trecut o mână prin părul lui negru.

     — Am un interviu pentru job astăzi, i-am spus într-un final.

     — Unde? M-a întrebat întorcându-se spre mine.

     — Un amic de-a lui Oliver avea nevoie de cineva pentru o cafenea din centru. Auzisem că are o legătură cu compania de publicitate de lângă.

     — Sunt mândru de tine.
      Mi-am lăsat capul pe spatele lui respirând încet. 
     Sunt mândru de tine, îmi spusese înainte ca eu să îi acopăr rana cu mâna mea.

Before we goUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum